Tulburări de creștere pot apărea din
diferite motive. Numai că alimentația are un rol crucial, mai ales în zilele
noastre. Gras și frumos? Poate. Dar sănătos, cu siguranță, nu. Căci kilogramele
în plus reprezintă un pericol major, în special pentru copii.
Există
numeroase tulburări
de creștere, însă pentru multe dintre ele sunt și soluții. Numai că,
printre factorii care fac să apară astfel de tulbirări de creștere, alimentația
ocupă un loc de frunte. E drept că și zona geografică, mediul de viață,
poluarea și educația sunt alte motive pentru care pot apărea tulburări de
creștere. Dar alimentația defectuoasă și lipsa de mișcare sunt cele mai
importante dintre cauzele care pot fi înlăturate. Mai sunt și anumite dereglări
hormonale, dar și cauze genetice care contribuie la dezvoltarea anormală a
copiilor. De aceea, vizita
la medic este imperios necesară. Monitorizarea glandelor și, în principal,
a hipofizei și a tiroidei este extrem de importantă. Nu trebuie neglijate nici
suprarenalele, pancreasul și glandele sexuale. În plus, moștenirea genetică
este cea care condiţionează parţial talia definitivă şi dimensiunile copilului
la diferite vârsta.
Copilul
obez de azi e adultul bolnav de mâine
În
întreaga lume sunt copii obezi. Numărul lor depășește 40 de milioane. Este și
motivul pentru care obezitatea infantilă este considerată una dintre cele mai
serioase probleme de sănătate publică ale acestui secol. În România, 1 din 4
copii de 8 ani are probleme de greutate. Și 1 din 10 suferă de obezitate, iar
numărul lor e în creștere! Statisticile arată că peste jumătate din
populația României este formată din persoane supraponderale și obeze.
Dintre obezi, 20% au deja diabet, iar 39% hipertensiune arterială. Majoritatea
celor care au de suferit sunt femei. Și mai trist este că apar și copii în
statistici!
Trage
semnalul de alarmă!
Fiecare
centimetru de grăsime din regiunea abdominală ne aduce cu un pas mai aproape de
îmbolnăvire. Și nu ne pândesc orice fel de boli, ci unele cronice, fatale
chiar. Iar copiii sunt în mare pericol. Sindromul metabolic afectează
multe persoane. Burta mare e considerată de către unii semn de prosperitate, de
viață îndestulată, nicidecum de boală. Cât despre copii, dacă nu sunt grăsuni,
parcă n-ar fi sănătoși, nu-i așa? Dislipidemia, adică nivelul crescut al
trigliceridelor și scăzut al HDL colesterolului, hipertensiunea și rezistența
la insulină sunt trei mari semnale de alarmă. Din cauza rezistenței la
insulină, apare riscul bolilor cardiovasculare. Diabetul, cardiopatia
ischemică, atacul vascular, bolile renale sunt numai câteva dintre consecințe.
În ultimii ani, sindromul de ovar polichistic la femei și steatoza hepatică
nonalcoolică la bărbați le atrag atenția specialiștilor.
Atenție
la ginecomastie!
Sânii
proeminenți la bărbați reprezintă un motiv de îngrijorare. Și nu doar din cauza
neplăcerilor cauzate de aspect, ci, mai degrabă, pentru că pot duce la apariția
unor probleme grave de sănătate. Ginecomastia apare din cauza unui dezechilibru
între cantitatea de estrogen (hormonul feminin) și cea de testosteron (hormonul
masculin). Estrogenul face ca țesutul mamar să crească, în timp ce
testosteronul oprește estrogenul să crească țesutul mamar. Bărbații și femeile
au atât testosteron cât și estrogen. Dar testosteronul apare în proporții mai
mari la bărbați, în timp ce femeile au niveluri mai mari de estrogen. Boala
poate debuta în adolescență. În perioada pubertății, creșterile hormonale pot
duce la creșterea țesutului mamar masculin. În unele cazuri, acesta se
micșorează după pubertate. Dar în multe cazuri, sânii rămân măriți. Iar
impactul psihologic este substanțial.
Alungă
kilogramele în plus
„Nu
e gras, e dolofan’ sau „are timp să slăbească’ sunt printre cele mai nocive
afirmații. Un copil este deja obez când greutatea depășește cu 20% greutatea
ideală și e supraponderal când excesul este de 10% față de ideal. Doar la un
procent infim dintre copii kilogramele în plus sunt cauzate de tulburări
endocrine sau de anomalii genetice. În rest, mâncarea și lipsa de mișcare sunt
de vină. Iar copiii grăsuni sunt predispuși la o greutate mare la vârsta
adultă, la diabet, dislipidemie, probleme respiratorii, renale, boli
cardiovasculare și probleme ortopedice. Ce e de făcut? Puterea exemplului
părinților este magică. Iar familia reprezintă „prima linie de apărare’
împotriva obezității, la orice vârstă. Schimbarea radicală a regimului
alimentar și de viață, precum și mișcarea în aer liber fac minuni.