(P) Ce trebuie să știm despre cauciucurile de iarnă

.

Mulți șoferi ar spune că anvelopele all-season (pentru toate anotimpurile) sunt o alegere bună pentru a conduce în cea mai mare parte a anului și cu siguranță sunt mai bune decât anvelopele obișnuite când vine vorba despre suprafețe umede și cele cu gheață și zăpadă. Totuși, anvelopele pentru toate anotimpurile nu se pot compara vreodată cu anvelopele de iarnă atunci când vine vorba de asigurarea unei tracțiuni maxime pe drumurile acoperite de zăpadă și / sau înghețate.

      Condițiile de conducere pe timp de iarnă includ atât drumuri umede, cât și drumuri uscate, înghețate, cu polei sau lapoviță, cu zăpadă puțină, cu gheață acoperită de zăpadă sau cu un strat foarte mare de zăpadă. Din această cauză, anvelopele de iarnă trebuie să ofere nu numai o bună aderență la zăpadă și gheață, ci și o bună aderență pe teren umed și uscat.


      Pentru șoferii care nu sunt obișnuiți să conducă pe drumuri lunecoase (și chiar și pentru cei care sunt), pierderea controlului direcției sau imposibilitatea de frânare sunt experiențe înfricoșătoare. Așadar, producătorii de anvelope încearcă să-și optimizeze designul și compoziția benzii de rulare a anvelopelor de iarnă pentru a oferi cea mai bună tracțiune, manevrabilitate și stabilitate în toate aceste condiții de conducere nefavorabile, fără a sacrifica prea mult confortul la mers, zgomotul sau uzura anvelopelor.


Citește și: Cum se intretin corect anvelopele de iarna?

Anvelopele de iarnă de astăzi s-au îndepărtat de designul anvelopelor de zăpadă din trecut. Cea mai recentă generație de anvelope de iarnă are o aderență mai bună, rulează mai lin, sunt mai silențioase și rezistă mai mult.

Motivul pentru care le numim mai degrabă „anvelope de iarnă’ decât „anvelope pentru zăpadă’ este că zăpada este doar unul dintre elementele pe care un șofer de iarnă le va întâlni.

      În realitate anvelopele de iarnă sunt anvelopele concepute în mod special pentru a rula în siguranță la temperaturi de sub 7ºC, indiferent dacă drumul este acoperit cu zăpadă sau nu.

Prevăzute cu caneluri specifice

Benzile de rulare ale anvelopelor de iarnă sunt ușor de recunoscut, deoarece acestea prezintă numeroase tăieturi adânci. Acestea sunt cunoscute de obicei sub numele de „caneluri.

Aceste caneluri (adâncituri) situate pe banda de rulare a anvelopelor acționează ca niște „gheare, asigurând performanțe optime pe teren uscat, umed, acoperit cu zăpadă și gheață.


Anvelopele de iarnă au aderență mai bună decât anvelopele de vară la temperaturi mai mici de 7ºC, deoarece acestea sunt proiectate cu:

·  de 10 ori mai multe caneluri

·  caneluri 3D auto-blocante pe întreaga adâncime a benzii, ce îmbunătățesc manevrabilitatea pe drumuri uscate

·  adâncime mai mare cu 10% a profilului, ceea ce asigură flexibilitate pe drumurile alunecoase

Realizate dintr-un cauciuc special

Totodată, anvelopele de iarnă diferă față de anvelopele de vară și în ceea ce privește compoziția chimică a cauciucului din care sunt realizate. Acest cauciuc este creat special pentru a rămâne moale chiar și la temperaturi scăzute, crescând aderența pe suprafețe alunecoase (carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau gheață).


      La temperaturi scăzute (mai puțin de 7ºC), cauciucul de pe benzile de rulare ale anvelopelor de vară se întărește, inhibând capacitatea lor de aderență. Compoziția unică a anvelopelor de iarnă le permite să rămână flexibile și aderente pe suprafața drumului într-un mod eficient.