Când plănuiești să alegi corpurile de iluminat pentru spații rezidențiale sau propria casă, este bine să te gândești înainte ce activități vor fi desfășurate în fiecare din spațiile sau camerele acesteia. În funcție de aceste activități, va trebui să te decizi cu privire la opțiunile de corpuri de iluminat sau o combinație între corpurile centrale și cele secundare, care oferă o iluminare diferită atât din punct de vedere tehnic, cât și vizual, astfel încât acestea să se potrivească fiecărei încăperi.
Spațiul de luat masa
În această camera din casă, de obicei, se strâng toți membrii familiei, dar și invitații să ia cina, iar luminile din acest spațiu trebuie îndreptate către punctul central al activității, spre masă.
Din acest motiv poate fi aleasă o plafonieră LED, o lustră LED sau un model mai sofisticat, dar în același timp modern cum sunt modelele noi de candelabre cu LED. Important este ca această încăpere să fie suficient luminată pentru a se asigura confortul necesar.
Dacă în spațiu de luat masa se desfășoară și alte activități în timpul zilei, atunci este indicat să alegi un corp de iluminat cu LED cu variator de tensiune ceea ce îți va permite flexibilitatea de a alege intensitatea luminii indiferent de activitate sau momentul zilei, de la micul dejun până la nopțile târzii de petrecere sau relaxare.
Bucătăria
Bucătăria este încăperea în care iluminatul nu poate fi un aspect de neglijat pentru că aici de regulă se gătește, se pregătește masa, faci curățenie sau speli vasele, activități ce necesită o bună iluminare a spațiilor de lucru.
În bucătăriile mai puțin spațioase, de multe ori, se montează o lustră și corpuri de iluminat secundare precum bandă LED deasupra blatului de lucru, în dulapuri, iar în bucătăriile mai spațioase sau acelea cu un design inspirat de modelul american, cu insulă la mijloc, se folosesc corpuri de iluminat clasice, cu trei sau chiar cinci surse de iluminat. Așadar, se poate opta pentru tuburi LED, lustre suspendate sau chiar un candelabru LED cu un design modern, atât designul aparte, dar și pentru o iluminare suficient de puternică.
Living sau sufragerie
Pentru că în aceste camere de zi se desfășoară activități diferite, de la curățenie până la seri de petrecere sau relaxare, este nevoie de o iluminare complexă și potrivită fiecărei activități. Un prim pas ar fi să împarți spațiul pentru diferite activități pentru a stabili ce vei face în fiecare colț al încăperii. Spre exemplu, dacă obișnuiești să îți petreci timpul pe un fotoliu citind poți opta pentru un lampadar LED cu picior mai înalt, fie poți folosi o veioză LED pe unul din rafturile bibliotecii.
Pentru o iluminare de efect se pot folosi aplice LED montate pe perete astfel încât acestea să evidențieze piesele de artă sau alte detalii decorative.
Nu în ultimul rând, piesa centrală care de cele mai multe ori acaparează toată atenția și oferă cea mai eficientă lumină artificială este o lustră cu putere mare sau un candelabru LED potrivită designului interior.
Dormitorul
Aceia ce obișnuiesc să citească în dormitor în pat, să lucreze la un mic birou sau au nevoie de un plus de lumină pentru a se îmbrăca, cu certitudine vor avea nevoie de lumina potrivită în acest spațiu.
Ca piesă centrală de regulă se folosește lustra cu o sursă de iluminat până la trei becuri LED, aplice LED la ambele laturi ale patului sau două veioze cu LED, banda cu LED montată în dulapul cu haine și o lampă de birou cu lumina rece potrivită lucrului.
Spre deosebire de iluminatul general al dormitorului care de multe ori este cu o lumina caldă și relaxantă, specialiștii de la Vtac Smart Home recomandă ca în situația în care se desfășoară activități de studiu, lampa de birou sau chiar un spot LED poate lumina suficient spațiul de lucru cu lumina rece care ajută la concentrarea ochilor asupra detaliilor.