(P) De ce te trezești obosit? 9 cauze posibile

.

Saltele de pat se găsesc într-o gamă extrem de variată. Dar ce să alegi atunci când, oricât ai dormit, tot ai mai dormi și simți o stare de oboseală permanentă? Și de ce ți se întâmplă asta?

 Te simți fără putere. Și dai vina ba pe schimbările bruște de temperatură, ba pe stresul de la muncă, numai pe o problemă de sănătate nu. Dacă i-ai solicita medicului de familie un set de analize complet, s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. Căci, uneori, semnele banale sunt paravan al unor boli grave.


 Ce poate ascunde oboseala excesivă

 Oboseala cronică vine tiptil. Are nevoie de minimum șase luni pentru a-și intra în drepturi. Iată cine ar putea fi de vină:

 1.Lipsa de vlagă și de chef, însoțite de insomnii, pot fi semne ale depresiei.

2.Orice lipsă de vitamine, minerale sau de alte elemente nutritive duce la dezechilibre. Iar oboseala este unul dintre semnele prin care ne dă de veste că nu se simte bine.

3.Și alergiile extenuează, oricare ar fi cauza care le provoacă.

4.Pe lângă alte perturbări severe ale metabolismului, diabetul zaharat de tip II dă și stări de oboseală.


5.Când inima nu este alimentată corespunzător cu sânge, oboseala este un semn că ceva nu funcționează corect.

6.Dacă tiroida e leneșă și nu secretă hormoni suficienți, extenuarea pune stăpânire pe organism.

7.Dacă starea de epuizare e însoțită de dureri musculare și un somn agitat, poate fi vorba despre fibromialgie.

8.Tu știi că dormi suficient și, cu toate astea, ziua, pici de somn. Așa-numita apnee, adică oprirea respirației în timpul somnului, și sforăitul au drept consecință durerea de cap matinală, tulburări de memorie, scăderea randamentului, ațipitul în timpul zilei. Sindromul de apnee în somn (SAS) este foarte periculos, căci poate duce la accidente grave.

9.Excesul de cafea, de băuturi energizante, de ceaiuri ori ciocolată este principalul vinovat pentru apariția oboselii, în ciuda iluziei de energie pe care o creează.

Combați oboseala cu saltele de pat potrivite

 Ca să eviți sau să ameliorezi problemele cauzate de un somn deficitar, ai nevoie de saltele de pat de calitate. În primul rând, ar trebui ca acestea să-ți permită să adormi repede. Și nu oricare saltele de pat reușesc această performanță. Căci trebuie să ofere confort, senzație plăcută la atingere și o temperatură constantă pe timpul nopții. Un alt reper important de care trebuie să ții seama este tehnologia duală al saltelei. Această tehnologie permite ambilor parteneri să își aleagă partea preferată pe care dorm, deoarece fiecare saltea este împărțită în două jumătăți, fiecare cu două fețe: una mai moale și alta medie. Această tehnologie permite ca unul dintre partenerii să se miște în voie, fără a-i tulbura celuilalt somnul.