(P) Descoperă ultimele trenduri în frumusețe la cea de-a VII-a ediție „Academia de Stil” by Veranda Mall

.

Toamna este cunoscută pentru schimbările pe care le aduce odată cu trecerea la sezonul rece, atunci când culorile calde și energia naturii sunt transformate în tonuri de gri, iar lejeritatea hainelor de vară este abandonată pentru ținute închise la culoare și mult mai rigide. Însă, sezonul acesta este vorba despre un stil personal care se abate de la regulile cromaticii convenționale de toamnă! Veranda Mall te invită pe 17 și 18 octombrie la cea de-a VII-a ediție a Academiei de Stil pentru a sparge tiparele unui look clasic de sezon și pentru a descoperi împreună ultimele noutăți în materie de frumusețe!

Ediția prezentă aduce în prim-plan veselia și explozia culorilor prin tematica specială „Colourful’ și își propune să celebreze un stil personal aparte, cu alegeri vestimentare îndrăznețe și un look inspirat dintr-un colorit puternic ce nu se teme să atragă privirile. Evenimentul vine în completarea colecțiilor de anul acesta din magazinele aflate în Veranda Mall care urmăresc același stil animat, în care culorile reprezintă actorii principali în materie de stil vestimentar și trenduri de beauty. 


Tendințele actuale în hairstyling, beauty, manichiură, skin care și make-up sunt aduse de către Cupio, Gerovital și Melkior care vor prezenta trendurile pentru sezonul de toamnă 2020 și vor pune în evidență stilul personal al pasionatelor de frumusețe și îngrijire.

Cea de-a VII-a ediție va cuprinde atât o componentă live, în cadrul unor sesiuni de frumusețe organizate în Veranda Mall, cât și o componentă online care se va axa pe transmiterea know-how-ului din partea specialiștilor pentru realizarea unor machiaje spectaculoase, asemenea unui profesionist, chiar la tine acasă. 


Astfel, pe parcursul celor două zile, între orele 12:00 – 18:00, la etajul 1 din Veranda Mall se vor desfășura sesiuni gratuite destinate frumuseții și stilului personal. Timp de 20 de minute te vei putea bucura de un răsfăț bine meritat prin servicii gratuite de stilizare a părului, tatuaje cu henna și ședințe speciale de manichiură. Fie că îți dorești coafura perfectă, să îți tatuezi simbolul preferat la care te gândești de multă vreme sau vrei să experimentezi o formă diferită a unghiilor și o culoare de ojă extravagantă, sesiunile din cadrul Academiei de Stil din acest weekend reprezintă ocazia potrivită.  

Componenta de beauty nu va lipsi nici anul acesta, astfel că vor fi realizate săptămânal tutoriale de make-up dedicate ce vor putea fi urmărite în mediul online. Make-up artiști din partea Melkior, Cupio și Gerovital vor susține clipuri video pe pagina de Facebook Veranda Mall, unde îi poți urmări pentru sfaturi de frumusețe și idei pentru realizarea unui machiaj cât mai colourful! Mai mult decât atât, în perioada 19 – 25 octombrie, la finalul fiecărui clip va fi lansat un concurs pentru urmăritorii paginii, la finalul căruia vor avea șansa să intre în posesia unui kit de make-up profesional care să completeze ritualul de frumusețe realizat acasă.


Participarea în cadrul sesiunilor de frumusețe din Veranda Mall se face exclusiv pe bază de înscriere în prealabil pe site-ul www.verandamall.ro. Mai multe detalii despre înscrierile la sesiunile de hairstyling, manichiură și henna tattoos, precum și informații despre calendarul evenimentul pot fi regăsite aici. Dacă vrei să fii la curent cu tendințele noului sezon de toamnă urmărește hashtag-ul #AcademiaDeStil pe pagina de Facebook și contul de Instagram Veranda Mall pentru mai multe secrete de frumusețe, concursuri și noi provocări.