Lilia Gherboveț are 33 ani și 3 copii, dar povestea ei nu se încheie aici. De 7 ani este și business woman și a construit un imperiu al genților de lux românești, Margee, pe care astăzi le poți admira pe umărul tuturor vedetelor din România.
Multe femei de afaceri consideră afacerea lor- copilul lor. Dar tu ai deja trei. Cum reușești? A avut loc o schimbare în mine când eram acasă, în concediu maternal și se apropia deja momentul când trebuia să revin la jobul meu. Pe atunci lucram în marketing pentru o companie internațională. Mă simțeam transformată după experiența de a deveni mamă și nu mă mai regăseam în vechiul meu job. Pe de altă parte aveam o pasiune pentru gențile de lux și brandurile de lux dinafară. Tot admirându-le, m-am gândit: oare de ce să nu fac și eu un brand de genți de lux, dar aici, în România?
Pe atunci, prin 2013, existau genți de lux românești? Existau branduri de genți în zona de middle-upper, dar nu chiar lux… n-o să uit niciodată că mi-am cumpărat o geantă ‘de lux’ de la un mare brand de la noi și am mers cu ea la Milano. Aveam un sacou alb și acea poșeta neagră, foarte frumoasă de altfel. Am stat câteva ore cu ea în soare și când am ajuns acasă aveam o pată gri în formă de geantă pe sacoul alb. În mai puțin de o lună s-au oxidat și accesoriile. Am fost foarte dezamăgită. Atunci m-am gândit că nu poate fi un brand de lux, e doar un brand ce se vrea de lux. Probabil asta i-a dat putere ideii mele care deja încolțea.
Ce înseamnă Margee? Am pornit în 2013 cu un alt nume, Concept 15 Milano, care apoi s-a metamorfozat în Margee. De la Maria Eva Gherboveț, numele fetiței mele, pentru care construiesc acest brand și vreau să i-l las moștenire ei. Ea este deja pasionată de artă și de la 2 ani își alege singură ținutele dimineață. Câteodată taie bucăți din cutiile de carton de la încălțăminte și face tipare de genți. Cred că m-a văzut cât de pasionată sunt de ceea ce fac.
Și ceilalți doi copii ai tăi? Darius are 10 ani și face fotbal și tenis de performanță. Matteo are 3 ani și face performanță la… grădiniță.
Că tot vine vorba: cine desenează modelele de genți? Modelele de genți sunt ideile mele dar colaborăm și cu designeri din hub-urile de design italiene care vin cu idei fresh și trendy și care se potrivesc foarte bine cu stilul Margee. Cel mai cunoscut model al nostru, cel care poate fi văzut pe umărul multor vedete din România este modelul Aimee, ghiozdanul cu urechi, un model potrivit pentru orice vârsta și care sigur nu trece neobservat pe stradă.
Ce înseamnă succesul pentru tine?
Înainte pentru mine succesul era mai mult financiar, acum realizez că succesul înseamnă să-ți vezi poșeta pe umărul cuiva la mall și să te bucuri, pentru că știi cât ai muncit pentru asta. Sau succesul este momentul în care unul din copiii tăi striga în plină stradă: ‘Mami, uite, ghiozdanul tău cu urechi!’