Nu o știe nimeni, nu vine de la o casă de discuri, nu are un manager pilos și totuși, zilele acestea, piesa 'Nori de scrum', interpretată de Maria Peia, rupe internetul.
Se pare că Maria, care are numai 15 ani, este noul fenomen de care adolescenții sunt complet fascinați. Piesa e sinceră, cu un beat ultramodern care te prinde imediat și cu niște versuri despre care știi sigur că sunt scrise de un copil care se chinuie să devină adult. Dar nu destul de adult încât să nu mai poată gusta din interdicția dată încă de la nașterea lumii: iubirea, misterul care se consumă uneori în tăceri apăsătoare.
Curățenia versurilor îi dă cântecului autenticitatea de care are nevoie pentru a deveni ceea ce se numește o 'melodie de suflet'. Da, 'Nori de scrum', este o piesă de suflet, una la care te întorci, din când în când, ca să îți amintești de zilele în care deși ploua cu grindină, în suflet aveai numai soare.
Dar să revenim la esență. Astăzi, dacă nu te afli pe mediile de socializare nu exiști. Maria Peia pare să știe foarte bine acest lucru pentru că nu a avut nici o lansare, nu are în spate nici o casă de discuri și nici n-a dus-o vreun MC undeva, desi, la televiziuni muzicale stăm foarte bine, iar la radiouri, ce să mai vorbim… Deci, tactica Mariei este una directă și specific vârstei: s-a dus direct la cei care îi vor adora piesa, la adolescenți, la colegii ei. O strategie riscantă, dar care, iată dă roade.
Mai trebuie spus un lucru. După atâtea voci care seamănă, după atâte piese care zici că sunt trase la indigo, anul acesta avem un câtntc bine închegat, tineresc, așa cum trebuie, cu un sound care va face ravagii.
Maria Peia, bine ai venit în plutonul conducător al vedetelor noastre. O să fii numărul 1, dar tu deja știi asta