Rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe

 Barba Mirela
.

Rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe se caută mult în această perioadă. Și asta pentru că aceste combinații de băuturi fructate reușesc să ne trimită în vacanță, chiar și numai cu gândul. Iar starea de bine de după merită efortul de a le prepara. De aceea, îți oferim cele mai bune rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe.

Dacă ești în căutarea celor mai bune rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe, te afli în locul potrivit. Găsești, în cele ce urmează, combinații clasice, originale, speciale și absolut delicioase într-un regal de rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe.

Ce este proseco

Intrată în limbajul conversațional după auz, denumirea mult apreciatei băuturi este, de fapt, Prosecco. Și vine de la renumitul vin italian alb, produs în regiunea Veneto din Italia. Este vorba despre un vin alb, sec sau extrasec, spumant, care se face din struguri din soiul Glera sau prosecco. Deși ai putea crede că e o băutură a zilelor noastre, această licoare are o istorie lungă, de peste 2000 de ani. Până și romanii o consumau cu plăcere. Iar locuitorii din Trieste au fost cei care i-au redat viața vinului special în secolul al XVI-lea. De fapt, a fost denumit chiar după satul Prosecco din regiune.

Un lucru mai puțin știut este faptul că există și Prosecco nespumant, complet lipsit de bule. Este vorba despre „tranquilo' sau „calmo'. Tipul frizzante este ușor acidulat. Iar cel mai cunoscut este spumantul. Vinul acesta, sub oricare tip, poate fi sec, extra sec sau brut, niciodată dulce sau demidulce. Istoricii au consemnat că prosecco era foarte apreciat de către Plinius cel Bătrân, dar și de către Livia, soția împăratului Augustus. Se spunea că vinul are proprietăți vindecătoare, fiind folosit pentru diverse suferințe ale stomacului. Dar li se dădea și celor aflați în convalescență.

Mai puțin cunoscut este faptul că, la origini, prosecco era un vin dulce. Abia din 1960 s-au schimbat metodele de producție și a devenit tot mai popular în noile formule. În ziua de azi există peste 300 de producători ai acestei băuturi, iar numărul de mărci depășește 8000. Așa că ai de unde alege în cazul în care te apuci să prepari rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe. De menționat că Prosecco poartă acest nume doar dacă e produs în regiunile Friuli, Veneția, Giulia și Veneto.

Cele mai bune rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe

Cum acest tip de vin se potrivește perfect ca aperitiv, poți pregăti rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe pentru a însoți brunch-urile sau prânzurile în aer liber. De ce nu, chiar și un mic dejun copios de vacanță pică mai bine în compania unei rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe. La fel de potrivite sunt și pentru o cină elegantă.

Fruity sensation

Ingrediente pentru un pahar:

  • 30 ml lichior de fructe
  • 2 linguri fructe tocate mărunt sau pisate
  • 150 ml prosecco sau alt spumant foarte rece

Mod de preparare:

Se utilizează un pahar tip flute pentru șampanie Se toarnă la bază lichiorul, se adaugă fructele mărunțite, apoi se toarnă deasupra vinul. Cele mai elegante combnații de fructe, lichior și prosecco sunt: zmeură și limoncello, căpșune și triplusec, piersici foarte bine coapte și lichior de soc, afine și lichior de ghimbir.

Punch cu măr și prosecco

Ingrediente pentru 8 porții:

  • 400 ml suc de mere
  • 200 ml vodcă
  • 750 ml prosecco foarte rece
  • zeama de la 2 lămâi
  • 1 lămâie tăiată felii subțiri
  • 1 măr verde spălat bine și tăiat felii subțiri
  • gheață

Mod de preparare

1.Într-un bol special pentru punch, se toarnă vodca, sucul de mere și zeama de lămâie și se dă totul la frigider pentru minimum două ore.

2.Chiar înainte de servire, se scoate bolul din frigider, se adaugă gheața și prosecco, se amestecă ușor. Se servește în pahare decorate de felii subțiri de măr și de lămâie.

Belini

Ingrediente pentru 6 porții:

  • 400 ml nectar de piersici sau piure de piersici bine coapte
  • 1 sticlă prosecco

Mod de preparare:

Se folosesc pahare tip flute pentru șampanie. Se pune la bază nectarul sau piureul de piersici (cam o treime din pahar). Apoi se toarnă prosecco foarte rece deasupra, până se umple paharul (cam 125 ml).

Martini fizz cu zmeură

Ingrediente pentru 8 porții:

  • 350 ml Martini Rosso
  • 150 ml gin
  • 4 lingurițe zahăr pudră
  • 24 fructe de zmeură congelate
  • 2 sticle prosecco sau vin spumant rece

Mod de preparare:

1.Se amestecă bine ginul cu Martini și se țin la rece cam o oră. Este recomandat ca și paharele în care se va servi băutura să se țină înainte la frigider.

2.Chiar înainte de servire, se pune în fiecare pahar câte o jumătate de linguriță de zahăr pudră. Se toarnă deasupra amestecul răcit de gin cu Martini și se amestecă ușor. Se adaugă trei fructe de zmeură congelate și prosecco. Se servește imediat.

Pink gin 75

Ingrediente pentru un pahar:

  • 50 ml gin roz
  • 4 fructe de zmeură sau mure
  • 1 lingură suc de grepfrut roz proaspăt stors
  • 1 linguriță zahăr pudră sau sirop de fructe
  • 150 ml prosecco foarte rece sau alt spumant ori șampanie
  • gheață
  • petale de flori comestibile pentru ornat (opțional)

Mod de preparare:

1.Într-un shaker, se pun ginul, fructele, sucul de grepfrut și zahărul sau siropul. Se adaugă gheață până se umple. Se amestecă bine, până se simte shakerul rece la exterior.

2.În paharul tip flute sau cupă, se strecoară amestecul din shaker. Se toarnă deasupra vinul. Se pune un fruct de zmeură sau o mură în pahar și se decorează cu petale de flori comestibile.

Poinsettia

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 50 ml triplu sec
  • 100 ml suc de merișoare
  • 150 ml prosecco sau șampanie
  • 1 frunză de dafin proaspătă pentru decor (opțional)

Mod de preparare:

1.Se amestecă lichiorul triplu sec cu sucul de merișoare și se pun la frigider împreună cu paharele în care urmează a fi servit cocktailul.

2.Se toarnă în paharele foarte reci amestecul răcit. Deasupra, se toarnă prosecco și se decorează cu frunza proaspătă de dafin.

Icy kir

Ingrediente pentru 2 pahare:

  • 50 ml vodcă
  • 4 linguri sorbet de coacăze negre sau afine
  • 200 ml prosecco

Mod de preparare:

Într-un pahar tip cupă se pun 25 ml vodcă și se dă totul la rece timp de 30 minute. Chiar înainte de servire, se pun deasupra 2 linguri de sorbet și se toarnă peste vinul spumant (100 ml). Se servește imediat.

Negroni sbagliato

Ingrediente pentru un pahar:

  • 25 ml Campari
  • 25 ml vermut dulce
  • 150 ml prosecco
  • gheață
  • o felie de protocală pentru decor

Mod de preparare:

Într-un pahar înalt, se toarnă Campari și vermutul. Se adaugă cuburi de gheață și se toarnă ușor deasupra prosecco. De preferat se va folosi o linguriță lungă de bar pentru a turna spumantul, ca să nu se producă efectul de vulcan din cauza bulelor. Se amestecă ușor și se decorează cu o felie de portocală.

Passion

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 60 ml vodcă
  • 30 ml lichior de fructul pasiunii (passoa)
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • 1 linguriță sirop de zahăr (de preferat vanilat)
  • 200 ml prosecco
  • 1 fructul pasiunii bine copt

Mod de preparare:

Într-un shaker special se pune conținutul unui fruct al pasiunii. Se adaugă vodca, lichiorul, zeama de lămâie și siropul de zahăr. Se adaugă și un pumn de gheață pisată și se amestecă bine. În două pahare tip martini, se strecoară amestecul preparat anterior. Se toarnă deasupra prosecco rece. Se servește imediat.

Fizz cu agrișe și șoc

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 12 boabe de agrișe
  • 1 lingură zahăr tos
  • 3 linguri sirop de flori de soc
  • zeama de la o jumătate de lămâie
  • 300 ml prosecco foarte rece

Mod de preparare:

Într-un shaker special sau într-un borcan cu capac se pun boabele de agrișe și zahărul. Se zdrobesc bine. Se adaugă zeama de lămâie, siropul de soc și 4 cuburi de gheață. Se pune capacul și se amestecă bine tot conținutul. Se strecoară în pahare. Deasupra se toarnă prosecco, se amestecă ușor și se servește imediat.

Mimoza

Ingrediente pentru 6 porții

  • 1 l suc de portocale proaspăt stors
  • 1 sticlă (750 ml) prosecco

Mod de preparare:

Fiecare pahar tip flute se umple pe jumătate cu prosecco foarte rece. Apoi, se toarnă deasupra, cu grijă, suc de portocale, până se umple paharul.

Fizz cu aromă de piersică și trandafir

Ingrediente pentru 8 porții:

  • 300 ml nectar de piersici foarte rece
  • 1/2 linguriță apă de trandafiri
  • 750 ml prosecco foarte rece

Mod de preparare:

1.Nectarul de piersici se amestecă bine cu apa de trandafiri. Se toarnă amestecul, în părți egale, în 8 pahare tip flute sau pentru cocktail. Se toarnă deasupra prosecco. Se servește imediat.

Șpriț cu rodie și rozmarin

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 200 ml suc de rodie
  • 3 crenguțe de rozmarin proaspăt (dintre care două pentru ornat)
  • 300 ml prosecco foarte rece

Mod de preparare:

1.Într-o tigaie mică, se pune o crenguță de rozmarin împreună cu sucul de rodie. Se fierbe totul până se reduce cantitatea la jumătate. Se lasă să se răcească bine.

2.În pahare tip flute, se toarnă câte o parte sirop de rodie și trei părți prosecco foarte rece. Se decorează cu o crenguță de rozmarin la fiecare pahar.

Love potion

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 150 ml suc de merișoare
  • 50 ml vodcă
  • 200 ml prosecco foarte rece
  • 1 lingură boabe de rodie
  • 4 fructe de zmeură
  • gheață
  • 1 linguriță zeamă de limetă

Mod de preparare:

1.Sucul de merișoare, boabele de rodie și vodca se amestecă bine împreună cu un pumn de gheață pisată și zeama de limetă, într-un shaker.

2.Se strecoară amestecul preparat, în mod egal, în două pahare tip flute sau pentru șampanie. Se pun câte două fructe de zmeură în fiecare pahar. Se toarnă deasupra prosecco sau spumant foarte rece. Se servește imediat.

Coco fizz

Ingrediente pentru 1 pahar:

  • 25 ml rom cu aromă de cocoș
  • 50 ml apă de cocos
  • 50 ml prosecco
  • zeama de la un sfert de limetă
  • gheață

Mod de preparare:

Într-un shaker special, se toarnă romul, apa de cocos și sucul de limetă. Se adaugă gheață și se amestecă bine, până când recipientul se simte rece la exterior. Se strecoară amestecul în paharul tip cupă, răcit în prealabil. Se adaugă prosecco și se servește.

Eldorado

Ingrediente pentru 2 pahare:

  • 50 ml tequila
  • 40 ml suc de portocale proaspăt stors
  • 40 ml nectar de banane
  • 10 ml lichior cremă de banane
  • 300 ml prosecco sau spumant foarte rece
  • gheață

Mod de preparare:

Într-un shaker special se pun toate ingredientele împreună cu un pumn de gheață pisată. Se agită foarte bine, apoi se toarnă totul în pahare tip Hurricane. Se servește imediat.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: bbcgoodfood.com, nitelashop.ro

Citește și Rețete de cocktail pentru Paște

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton