Dacă în ceea ce privește numărul de aplicări pentru joburile din România luna iulie a adus un nou record istoric, pentru locurile de muncă din afara țării numărul de aplicări continuă să scadă. Astfel, luna trecută, au fost înregistrate aproximativ 23.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, mai puțin față de luna precedentă, dar și față de aceeași lună a anului trecut. Concret, au fost 13.000 de candidați care au căutat un loc de muncă în străinătate.
Germania respectă tendința ultimului an și rămâne cea mai dorită destinație, adunând jumătate din numărul total de aplicări. Este urmată de Olanda și Marea Britanie, alte două țări care au crescut semnificativ în topul preferințelor candidaților români, în ultimii doi ani. ‘Cu toate acestea, vedem două reveniri neașteptate, respectiv Spania și Italia, țări care în ultimul an nu au reușit să mai intre în top 10 destinații alese de românii care voiau să lucreze în afară. Spania este deja pe locul al patrulea. Pe locul al cincilea este Franța, iar apoi urmează Italia. Cei mai mulți români pleacă în aceste țări pentru joburi în vânzări, construcții, transport sau agricultură. O altă noutate este apariția Ungariei în rândul țărilor care atrag cele mai multe aplicări’, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Angajatorii din Germania nu doar au primit cele mai multe aplicări, dar au scos și cele mai multe oferte de joburi pentru candidații români. Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Spania, Cipru, Italia și Franța sunt alte țări pentru care, în luna iulie, au existat peste 1.000 de joburi disponibile.
Personalul medical a fost și în luna iulie cea mai căutată categorie de candidați de către angajatorii străini, nevoia de medici și asistente fiind în continuare mare în toate țările din Europa. Alte domenii în care s-au făcut angajări masive au fost transport / distribuție, auto / echipamente, construcții / instalații, administrativ / logistică, producție și agricultură. Cel mai puțin căutați au fost specialiștii în audit și consultanță, cei care lucrează în publicitate, în industria farma sau în contabilitate.
În acest moment, peste 5.000 de locuri de muncă pentru străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.