Diskoteka Festival, cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii retro, revine la Timisoara in perioada 1-3 Mai 2020 pe Stadionul Dan Paltinisanu.
Organizatorii au pregatit si in acest an foarte multe surprize, una dintre ele fiind prezenta faimoasei trupe UB40 Experience pe marea scena in forma de casetofon de la Timisoara. Faimoasa trupa britanica ce a ajuns sa cante raggae mai bine ca jamaicanii, numarand peste 50 de single-uri in topurile din Marea Britanie, dar si peste 70 de milioane de albume vandute in intreaga lume, s-a despartit in 2008, odata cu plecarea pionului principal al acesteia, Ali Campbell. Motivele reale care au stat la baza plecarii, dar si secretele din spatele celebrei trupe au ramas ascunse multe vreme de ochii presei, insa noi am obtinut toate detaliile.
Festivalul Diskoteka ar fi trebuit sa gazduiasca celebra trupa UB40 la finalul lunii mai anul acesta pe marea scena de la Timisoara, insa demolarea stadionului Dan Paltinisanu a modificat planurile organizatorilor.
Noi porniseram negocierile cu UB40 inainte de aflarea vestii demolarii stadionului, iar managerii trupei confirmasera prezenta acestora la Timisoara la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii Iunie. Insa planurile Companiei Nationale de Investitii ne-au obligat sa organizam evenimentul in primele 3 zile ale lunii Mai. Cu toate acestea, ne-am dorit ca piesele UB40 sa se auda la Diskoteka Festival in 2020. Atunci am descoperit ca trupa UB40 s-a rupt in doua si spre bucuria noastra, am reusit sa luam legatura cu impresarii UB40 Experience. Ei vor urca pe scena si vor face un show special pregatit pentru participantii la cea mai mare Diskoteka din Europa.’, au declarat organizatorii.
UB40, un nume cu valente birocratice
Cine nu-şi aduce aminte de cântecele celebre precum Red Red Wine sau Kingston Town şi de acea voce cu accente „negre a solistului trupei, cel atât de roşcat, de la UB 40? Povestea a inceput in Birmingham, Anglia, in anul 1978, cu opt baieti care aveau sa formeze cea mai bună formaţie britanică de muzică reggae, dub şi ska: fraţii Robin şi Ali Campbell, chitarist, respectiv solist, fiii artistului folk de origine scoţiană Ian Campbell, rapperul şi trompetistul Astro, saxofonistul Brian Travers, Michael Virtue la clape, toboşarul Jimmy Brown, percuţionistul Norman Hassan şi basistul Earl Falconer, toţi prieteni şi vecini într-un carier populat de indieni, negri şi albi din clasa muncitoare.
Alegerea numelui UB40, spre surprinderea tututuror, nu a avut la baza o motivatie artistica, ci valente birocratice. Unemployement Benefit Form 40′, asa cum este denumirea completa in limba engleza, inseamna pur si simplu documentele pe care trebuiau sa le completeze somerii care cereau ajutor special din partea guvernului britanic la acea vreme. Tinand cont ca cei opt baieti someri proveneau toti dintr-un cartier din clasa muncitoare populat de indieni, negri si albi, acest lucru nu face sa completeze tabloul de succes.
De aici lucrurile au mers pe un trend ascendent, iar doi ani mai tarziu, in 1980, se nastea primul album al trupei, Signing Off. Cu acesta din urma au urcat pe locul 2 in topurile din UK unde au ramas 71 de saptamani. Opt ani mai tarziu au dat lovitura pe piata americana cu celebrul hit Red Red Wine, un cover al unui cantec de-al lui Neil Diamond. A urmat astfel un nou disc, Labour of Love II (1989) cu trei noi piese de succes, toate adaptari: The Way You Do the Things You Do (The Temptations), Here I Am/Come and Take Me (Al Green) şi Cant Help Falling in Love (Elvis Presley), ultima fiind inclusă şi pe coloana sonoră a filmului Sliver, cu Sharon Stone în rol principal.
Declinul UB40 si plecarea lui Ali Campbell
Declinul formatiei a început în anii 2000, odata cu plecarea pionului principal din trupa şi cel mai recognoscibil membru al ei, solistul Ali Campbell, în 2008. Aceasta îi spunea, astfel, adio formaţiei UB40, după o aventură muzicală de 30 de ani.Motivul oficial: voia să se dedice proiectelor solo. Motivul mai aproape de realitate: disputele cu ceilalţi membri ai formaţiei şi cu impresarii. Surpriza a venit câteva luni mai târziu, când cei şapte muzicieni rămaşi în trupă l-au ales ca nou solist pe un alt frate al lui Ali, Duncan, cu un an mai în vârstă decât fostul solist.
„Am fost obligat să părăsesc trupa şi să mă uit cum ceilalţi băieţi distrug moştenirea numelui nostru, acceptând cântări în locaţii mici. I-am privit pe fraţii mei cum îmi distrug cântecele. Ultimul lor album a fost unul country (n.r. Getting Over the Storm), aceasta a fost ultima picătură care a umplut paharul. Atunci mi-am zis că e cazul să-mi recuperez formaţia şi bunul ei renume, avea să declare Ali, care n-a mai vorbit cu cei doi fraţi ai lui, Robin şi Duncan, de opt ani. Şi se pare că nici nu se întrezăreşte vreo împăcare între cei trei, Ali avertizând în numeroase interviuri că, dacă azi ar fi închis într-o cameră cu fraţii lui, s-ar lăsa cu bătaie…
Ali s-a ţinut de cuvânt şi şi-a încropit alături de foştii membri Astro şi Mickey Virtue o a doua trupă UB40, pe lângă cea rivală, care există deja. Conflictul nu s-a incheiat aici, astfel ca unul dintre fraţii lui Ali, Robin Campbell, declara la un moment dat: „Ali vinde bilete din postura de UB40, lucru pe care el nu-l mai reprezintă. Se foloseşte de numele nostru deoarece nu poate vinde cântări solo.
Cei care vor sa se bucure de melodiile UB40, precum si ale altor artisti care au revolutionat topurile internationale in anii 80-90, isi pot procura abonamente pentru cele trei zile de festival de pe site-ul www.diskoteka.ro. De asemenea, fanii care vor sa fie la curent cu ultimele noutati despre cel mai mare festival de muzica retro din Europa, sunt invitati sa urmareasca pagina de Facebook @DISKOteka, dar si contul de Instagram @diskotekamusicfestival.