Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Rugăciunea care dezleagă farmece și blesteme

 Dumba Gabriela
.

De sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, creştinii ortodocşi pot rosti cea mai puternică rugăciune către Sfinţii Petru şi Pavel, despre care se spune că dezleagă farmece şi blesteme. Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel este o sărbătoare foarte importantă pentru creştinii ortodocşi, motiv pentru care este marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Andrei. Era originar din Betsaida, o aşezare de la malul Mării Galileii. Înainte de a se întâlni cu Mântuitorul Iisus Hristos, acesta purta numele de Simeon. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei. Acesta a învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, dar şi cunoscător al învăţăturilor iudaice din acea vreme.

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rosteşti de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Dezleagă farmace şi blesteme

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!”.

Citește și: Ce a răspuns Roua, fiica lui Mihai Morar, la întrebarea „Câți bani câștigă tati?’: „La asta nu mă așteptam’

Citește și: În ce ipostază a fost surprinsă Andreea Berecleanu de către soțul ei, în vacanță: ‘El a creat această amintire. Știa cât de multe sentimente…’

Citește și: Motivul pentru care Misty și Keo au amânat nunta, din nou: „Planurile nu merg. Pentru el sunt…'

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel

Începând de astăzi, 29 iunie, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Sfântul Petru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure. 

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, de sărbătoarea Sfinţii Petru şi Pavel se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Tot pe 29 iunie, oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe 29 iunie, nucile şi alunele vor fi viermănoase. Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării

De asemenea, pe 29 iunie, în mediul rural există obiceiul că mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru că fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.

Ce e interzis să mănânci pe 29 iunie, de Sfinţii Petru şi Pavel

Potrivit tradiţiei, se sărbătoarea Sfinţii Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în această zi, că să fie sănătoase.   

Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţîi. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare' la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie', explică părintele Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sfinţîi Împăraţi „Constantin şi Elena” din Călăraşi pentru Antena 3.

În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton