În primele 9 luni ale anului candidații din categoria white collar au avut la dispoziție aproape 200.000 de joburi noi scoase în piață de angajatorii din România și din străinătate. Dintre acestea, 26.000 au fost postate în luna septembrie, în timp ce candidații blue collar (fără studii superioare) au putut aplica la aproximativ 21.000 de oferte de job. De altfel, la nivelul întregului an numărul de locuri de muncă destinate specialiștilor a fost mai mare cu aproximativ 20.000 decât cele din segmentul blue collar.
‘Specialiștii sunt în continuare căutați în piață, inclusiv în această perioadă. Este suficient să ne uităm la IT sau la banking, unde nu a existat un impact atât de puternic în urma schimbărilor din ultimele luni. Vedem un număr destul de mare de joburi și în sectoarele mai creative, precum marketing sau comunicare. La fel se întâmplă și în cazul managerilor. Totodată, dacă pentru joburile blue collar acum recrutorii găsesc mai repede candidați, pentru cele de specialiști încă există o competiție puternică între angajatori pentru a-i atrage pe cei cu adevărat relevanți într-un timp cât mai scurt’, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.
În ceea ce privește orașele în care se caută cei mai mulți specialiști cu studii superioare, pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj Napoca, Timișoara, Iași și Brașov. ‘Investițiile care s-au făcut în ultimii ani în aceste orașe au crescut implicit și nevoia de candidați. Să nu uităm că vorbim de puternice centre universitare, iar multe business-uri și-au deschis sedii aici tocmai pentru a putea avea acces imediat la pepiniera de absolvenți’, explică Bogdan Badea.
De cealaltă parte, pentru joburile blue collar, cele mai multe oferte vin din tot din partea angajatorilor din Capitală, însă următoarele locuri aduc o schimbare – urmează Brașov și abia apoi Timișoara, Cluj Napoca, Iași și Constanța.
O altă modificare importantă în acest an a fost legată de faptul că a crescut numărul de opțiuni pentru candidații cu studii superioare care vor să lucreze în afara țării. Angajatorii străini caută în această perioadă mai mulți specialiști (în special pentru sectorul medical) decât muncitori, în ciuda faptului că românii preferă, cel puțin momentan, să aplice pentru joburile din țară. În perioada ianuarie-octombrie 2020, aproximativ 5,5 milioane de aplicari din partea candidaților cu studii superioare au fost înregistrate pe www.ejobs.ro.
În acest moment, peste 24.000 de de joburi pentru România și pentru străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele peste 4 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.