Stațiuni cu izvoare de apă minerală din România

Apele minerale românești s-au bucurat de renume mondial, de-a lungul secolelor. Efectele lor terapeutice le-au făcut cunoscute mai cu seamă la marile case regale ale lumii. Dar nu tot ce se găsește în comerț sub denumirea de „apă minerală' provine direct de la sursă. Și e indicat știi care sunt acele stațiuni cu izvoare de apă minerală din România.

Staţiunile balneoclimaterice sunt adevărate comori. Din păcate, le considerăm destinaţii pentru pensionari'. Și nu ne gândim la beneficiile pe care le aduc sănătăţii, indiferent de vârstă. Câteva zile într-o staţiune fac cât un tratament de lungă durată. Iar natura a fost atât de darnică cu meleagurile mioritice! Avem o sumedenie de stațiuni cu izvoare de apă minerală din România. Ştiai că mai bine de 30% dintre izvoarele lumii, din care ţâşnesc ape tămăduitoare, se află pe teritoriul românesc?

Ce boli se vindecă la băi

Inhalaţiile din saline şi mofetele sunt printre cele mai căutate proceduri de tratament, iar la noi se găsesc la discreţie! Fie că este vorba despre băi carbogazoase, împachetări, masaje, băi cu ape minerale și plante ori cristale, fie de băi galvanice și cure interne cu apă minerală, de toate te poţi bucura în voie în țara ta. Și o gură de aer curat e unul dintre cele mai sănătoase şi apreciate medicamente pentru trup şi suflet.

Ca să uiţi de Au! Mă doare!'

De ce să te îndopi cu analgezice la cea mai mică durere reumatismală, când ai unde să mergi să te tratezi fără pastile? La Ocna Şugatag, în Maramureş, apele minerale concentrate te scapă atât de afecţiunile reumatismale, cât şi de cele neurologice sau ginecologice.

La Felix, locul unde, chiar şi în miezul iernii, poţi să te bălăceşti sub cerul liber în apa caldă, găsești leacul perfect pentru a dezmorţi oasele. Atenţie însă! Nu ai ce căuta la Felix şi nici în altă staţiune balneară dacă suferi de boli psihice, contagioase, venerice, infecţioase, de hemoragii sau dacă ai tumori maligne!

La Turda, o vizită la salină face toţi banii. Cura cu aerosoli naturali completează efectul terapeutic al apelor minerale şi al nămolului. Pe lângă tratarea afecţiunilor reumatismale, la Moneasa se găseşte ac şi de cojocul diabetului sau al obezităţii.

Băile Herculane aproape că nu mai au nevoie de nicio prezentare. Efectul apelor termale e renumit. Până şi intoxicaţiile cu metale grele, bolile digestive şi afecţiunile ochilor pot fi tratate aici! Dar staţiunea nu le e recomandată suferinzilor de boli acute şi femeilor însărcinate.

Cataplasmele şi compresele cu sarea de la Bazna te scapă chiar şi de gută, de afecţiuni ginecologice, otolaringologice, endocrine. La Lacu Sărat, apa şi nămolul specific, de culoare negru-albastru, cu miros pronunţat, tratează cu succes afecţiunile. Şi nămolul de Amara se bucură de renume, căci apa din lac e încărcată de săruri minerale. Iar la Techirghiol, poţi îmbina utilul cu plăcutul cât stai pe litoral. Nămolul din lac face minuni!

Pentru inimă

La Vatra Dornei, la Tuşnad, Balvanyoş, Covasna sau la Buziaş poţi face inima să-şi recapete ritmul normal. Atenţie! Dacă ai suferit un infarct recent, accidente vasculare sau flebite acute, nu merge la Buziaş! Apele minerale de la Vatra Dornei s-au dovedit a fi benefice în tratarea unei game largi de afecţiuni. Regiunea se bucură şi de un peisaj pitoresc, de împrejurimi încărcate de istorie, religie, cultură şi tradiţii.

O altă variantă de tratament găseşti la Tuşnad, unde mofetele, apele minerale şi izvoarele naturale au succes. Nu degeaba e numită staţiunea Perla Ardealului'. Căci este una dintre cele mai frumoase aşezări balneare, bogată în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi favorabili reconfortării psihice. Regiunea Covasnei e cunoscută din timpuri îndepărtate ca Balta Dracului', din care ţâşneşte, uneori izbucnind, atât apa carbogazoasă, cât şi un nămol cenuşiu, ambele foarte eficiente.

Linişte, calm, chef de viaţă…

… cam acestea sunt atuurile staţiunilor menite să reîncarce bateriile celor care suferă de afecţiuni ale sistemului nervos. Fie că mergi la Geoagiu Băi, fie la Voineasa, la Soveja ori la Sinaia, efectul e acelaşi, 100% garantat. Climatul este reconfortant, iar apele minerale şi aerul puternic ozonat nu fac decât bine.

La Geoagiu nu e indicat să mergi însă dacă suferi de boli febrile acute, de insuficienţă cardiacă sau epilepsie. Dar staţiunea trebuie vizitată, măcar pentru peisajul mirific al Munţilor Apuseni şi pentru monumentele istorice din regiune.

Cât despre Voineasa, nicăieri nu mai e un loc lipsit de praf şi alergeni, bogat în aerosoli, precum acesta, situat între Munţii Lotrului şi Căpăţânii. Cel mai important element terapeutic la Sinaia e climatul tonic. Dar şi apa minerală din izvorul Valea Câinelui are rolul ei. O cură antistres sau de slăbire la Sinaia e o binecuvântare pentru oricine. Mai puţin pentru cei cu boli psihice, febrile, cu TBC, cancer sau reumatism acut.

Băile Govora, salinele de la Slănic Prahova şi Slănic Moldova nu au devenit renumite fără temei. Factorii naturali de cură şi-au dovedit eficacitatea în timp, în special în cazul afecţiunilor respiratorii. Staţiunile sunt situate în inima pădurii, unde orice gură de aer trasă adânc în piept reprezintă o veritabilă porţie de sănătate.

Boli interne și digestive

La Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata şi Pucioasa găsești leacul, în timp, ce-i drept. Şi asta pentru că, atât la Olăneşti, cât şi la Călimăneşti-Căciulata, apele minerale au efect tămăduitor. Aici, uiţi că ai suferit vreodată de afecţiuni renale, hepatobiliare, respiratorii, metabolice, dermatologice sau ale tubului digestiv. Pe lângă calităţile excepţionale energetice, regiunea este caracterizată şi prin spectacolul naturii, dar şi prin încărcătura istorică pe care o poartă.

Pentru dumneavoastră, doamnă!

Sunt mai multe locurile în care afecţiunile strict femeieşti îşi pot găsi alinarea sau chiar vindecarea. Dar niciunul nu e ca Sovata! Apa sărată din Lacul Ursu şi nămolul tratează afecţiuni ginecologice dintre cele mai grave. Poţi urma un tratament antialergic sau să tratezi diverse afecţiuni femeieşti cu apele clorate şi sodice din lacurile Ursu, Aluniş, Verde, Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor.

Profită de mofete

Emanaţiile naturale de dioxid de carbon ce însoţesc izvoarele de ape minerale poartă numele de mofete. Sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în terapia bolilor reumatice şi cardiace.

Stațiuni cu izvoare de apă minerală din România

Cele mai multe izvoare de apă minerală naturală se află în judeţele Suceava, Covasna şi Harghita. Cel puțin așa arată o analiză a Ziarului Financiar, care are la bază date din Lista apelor minerale recunoscute din România, 2021, realizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Datele includ doar ape minerale, nu şi ape de izvor sau ape de masă. Astfel, zona centrală şi cea de nord ale ţării furnizează cea mai mare cantitate de apă minerală naturală.

Totuși, izvoarele carbogazoase pure sunt foarte rare. Dar cel mai des sunt întâlnite izvoarele care conțin săruri minerale dizolvate în apa carbogazoasă. Astfel de izvoare sunt la Covasna, Biborțeni, Borsec, Buzias, Bâile Tușnad, Vatra Dornei, Lipova, Sângeorz-Băi, Zizin.

Ape termale minerale sunt prezente în localităţi precum: Bixad, Beltiug, Carei, Satu Mare, Tăşnad, Vama, Acâş, Ady Endre, Certeze, Ghenci, Doba, Mădăras, Oraşul Nou, Tarna Mare, Valea Vinului, Valea Măriei, Foieni, Turţ, Negreşti Oaş și chiar zona de nord a Bucureștiului.

Lista apelor minerale naturale recunoscute în România

Lista cuprinde 78 de poziții, cu denumirea comercială, denumirea sursei și locul de exploatare:

  • Alpina Borșa Izvorul nr. 1 bis, Izvorul nr. 2 Baia Borșa (județul Maramureș)
  • Amfiteatru Izvorul 3 Copou Iași (județul Iași)
  • Apa Craiului Izvorul nr. 5 Gâlgoaie Dâmbovicioara (județul Argeș)
  • Aquatique Izvorul Bușteni Bușteni (județul Prahova)
  • Aqua Carpatica Izvorul Băjenaru Păltiniș (județul Suceava)
  • Aqua Carpatica Izvorul Haja Păltiniș (județul Suceava)
  • Aqua Carpatica F2 Păltiniș Păltiniș (județul Suceava)
  • Aqua Carpatica Izvorul Ichim nr. 1, Izvorul Ichim nr. 4 Gălăuțaș, comuna Bilbor (județul Harghita)
  • Aqua Carpatica Aqua 2 Gălăuțaș, comuna Bilbor, (județul Harghita)
  • Aqua Carpatica Aqua 3 Bilbor (județul Harghita)
  • Aqua Carpatica Aqua 4 Bilbor (județul Harghita)
  • Aqua Carpatica Aqua Broșteni (județul Suceava)
  • Aqua Sara F 4750 Boholt (județul Hunedoara)
  • Aqua Vital Sacoșu Mare Sacoșu Mare (județul Timiș)
  • Apă Minerală Naturală Carbogazoasă Stoiceni Maramureș Sursa F1 Stoiceni Târgu Lăpuș (județul Maramureș)
  • Armonia Starea ta de Bine F2 Măieruș Măieruș (județul Brașov)
  • Artesia FH Artezia 3 Sânsimion (județul Harghita)
  • Băile Lipova F11 Lipova (județul Arad)
  • Biborțeni-Bățani F1 SNAM Biborțeni—Bățani (județul Covasna)
  • Biborțeni Forte F7 ISPIF Biborțeni (județul Covasna)
  • Bilbor F1 SNAM Bilbor (județul Harghita)
  • Bodoc Izvorul Mathild, F13 RAMIN Bodoc (județul Covasna)
  • Borsec Borsec Borsec (județul Harghita)
  • Borsec Făget Borsec Borsec (județul Harghita)
  • Borsec F1C Borsec (județul Harghita)
  • Bucovina Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F4 SNAM Roșu Vatra Dornei (județul Suceava)
  • Bucovina F2 RAMIN Roșu Vatra Dornei (județul Suceava)
  • Bucovina F1 Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F2 Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F3 Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F3 bis Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F1 bis Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F1 bis SNAM Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Bucovina F2 SNAM Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Buziaș FII bis Buziaș (județul Timiș)
  • Carpatina C1 Domogled—Băile Herculane (județul Caraș-Severin)
  • Carpatina F.1.ISLGC Toșorog (județul Neamț)
  • Certeze Certeze Certeze (județul Satu Mare
  • Cezara F3, F4 Băcâia (județul Hunedoara)
  • Cheile Bicazului Bicazul Ardelean (forajul FH1) Bicazul Ardelean (județul Neamț)
  • Cora F1 SNAM Malnaș-Băi (județul Covasna)
  • Cristalina FH Artezia 1 Sânsimion (județul Harghita)
  • Cristalul Munților Izvorul Pârâul Rece Vama Buzăului (județul Brașov)
  • Dorna FH2 Floreni, FH3 Floreni Dealul Floreni (județul Suceava)
  • Dorna F5 Poiana Vinului (județul Suceava)
  • Dorna F2bPN, F3PN, F1cPN Negrișoara—Poiana Negrii (județul Suceava)
  • Dorna Fd Poiana Negrii (județul Suceava)
  • Dorna Izvorul Alb Captarea 1, Captarea 2, Captarea 2bis, Captarea 2a, Captarea 2b, Captarea 3, Izvor 5, Izvor 6, Izvor 7, Izvor 10, Foraj1IA, Foraj F1bisVB Dorna Candrenilor (județul Suceava)
  • Hera Izvorul Hera (Cuciului) Budureasa (județul Bihor)
  • Herculane C2 Domogled—Băile Herculane (județul Caraș-Severin)
  • Izvorul Alpin Izvorul Alpin Bicaz-Chei (județul Neamț)
  • Izvorul Cetății Crizbav Izvor Crizbav (județul Brașov)
  • Izvorul Minunilor Izvorul Minunilor Stâna de Vale (județul Bihor)
  • Izvorul Muntelui Izvorul Muntelui Comuna Bicaz-Chei (județul Neamț)
  • Keia Izvorul Zăganului Ciucaș (județul Prahova)
  • La Fântâna Șeștina Valea Sardului (județul Mureș)
  • Lipova F8E, F9 bis, F20 B Lipova (județul Arad)
  • Lithinia Forajul FH 2 Parhida (județul Bihor)
  • Naturis FH1 Miercurea-Ciuc (județul Harghita)
  • Oaș Certeze Negrești I Negrești (județul Satu Mare)
  • Perenna Premier Calina I Dognecea (județul Caraș-Severin)
  • Perla Apusenilor FH2 Chimindia Chimindia—Deva (județul Hunedoara)
  • Perla Covasnei F1 SNAM Târgu Secuiesc (județul Covasna)
  • Perla Harghitei F1 SNAM, F2 SNAM, FI ISPIF Sâncrăieni (județul Harghita)
  • Perla Harghitei FH2 Sântimbru Sântimbru (județul Harghita)
  • Perla Harghitei FH Artezia 2 Sânsimion (județul Harghita)
  • Rarăul Puțul Lebeș, FH1 Fundul Moldovei (județul Suceava
  • Spring Harghita FH2M Miercurea-Ciuc (județul Harghita)
  • Stânceni Stânceni Stânceni (județul Mureș)
  • Stânceni Ciobotani Ciobotani (județul Mureș)
  • Tărâmul Apelor F3 ISPIF Târgu Secuiesc (județul Covasna)
  • Tiva Harghita F8 ISPIF Sâncrăieni (județul Harghita)
  • Tușnad Tușnad Tușnad (județul Harghita)
  • Tușnad FH 35 bis Tușnad (județul Harghita)
  • Vâlcele Elisabeta Vâlcele (județul Covasna)
  • Vreau din România F6 ISPIF Boholt (județul Hunedoara)
  • Zizin Sursele Zizin Zizin, comuna Târlungeni (județul Brașov)

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: contzilla.ro,

Citește și Ce sunt golurile de aer și cum influențează zborul avioanelor

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton