Ritualul creștinesc de înhumare este unul simplu, lipsit de fast. Numai că superstițiile au luat locul credinței. Și înmormântarea s-a transformat într-un șir de obiceiuri păgâne, tacit acceptate și de fețele bisericești. Așa se face că până și ritualul funerar a devenit un lux. Ca să nu te confrunți cu situații neașteptate în cele mai grele momente, e bine să știi cele mai cunoscute superstiții legate de înmormântare la români.
Cuprins
Dacă ar fi să ne luăm după toate obiceiurile răsărite ca ciupercile după ploaie, în toate regiunile țării, ar însemna ca „luxul' înmormântării să și-l poată permite numai foarte puțini. Căci nu e la îndemâna oricui să cumpere nenumărate lucruri „trebuincioase', mai ales în clipele în care sufletul plânge după cineva drag.
Ce anume cere ritualul creștin
Un adevărat duhovnic ar spune că, în afară de colivă, lumânări, vin, niște ulei și colacii speciali, numiți prescură, „capete' și „arhanghel', toate celelalte țin de tradițiile păgâne și nu au nimic în comun cu credința creștină. Preotul oficiază slujbele de priveghere, în fiecare seară după deces, până la înmormântare.
În ziua înhumării, după slujbă, se face procesiunea până la cimitir. Pe drum, se fac opriri la răspântii de drumuri, unde se spun anumite rugăciuni specifice, care poartă numele de ectenie sau prohod. La mormânt, se face slujba de îngropăciune, în cadrul căreia se cântă „Veșnica pomenire' pentru cel răposat.
În cartea sa „Tanatologia creștină între istorie, ritualul înmormântării, simbolism și actualitate. Abordare liturgico-pastorală', preotul Emanuel Valica aduce explicații importante. Și oferă drept surse de informare Dicţionarul Enciclopedic al preotului Victor Aga precum şi Liturgica Specială a pr. prof. Ene Branişte. Acestea fac referiri la simbolismul unor obiceiuri ritualice și valoarea acestora în Biserica Ortodoxă, dar și în tradițiile folclorice românești.
Simboluri religioase ale înmormântării
Încă din vremuri străvechi, ritualul de înhumare are reguli care se respectă cu sfințenie. Și fiecare dintre ele ascund simboluri ce merită cunoscute.
Spălarea și îmbrăcarea defunctului
Potrivit preotului Emanuel Valica, „îmbrăcarea mortului în haine curate şi spălarea lui cu apă caldă şi ungerea cu untdelemn sfinţit înseamnă curăţia sufletească cu care răposatul trebuie să se înfăţişeze în faţa lui Dumnezeu. Precum a fost înfăşurat corpul Domnului Hristos în giulgiuri albe ce simbolizează haina drepţilor şi curăţia sufletească, astfel este îmbrăcat şi mortul în haină albă, în haina simbolică.'
În vechime, creștinii erau înmormântați numai într-o pânză albă, numită stihar. Și asta pentru ca răposații să se prezinte puri la Judecată de Apoi. Mai târziu, peste acest acoperământ li se puneau și haine. Poziția încrucișată a mâinilor pe piept are și ea rolul ei. Înseamnă că defunctul cere iertare de la toţi şi îi roagă să solicite pentru dânsul îndurarea lui Dumnezeu.
Ce se pune pe piept
Crucea de ceară din mâna adormitului înseamnă steagul de biruinţă al credinţei, în care a vieţuit răposatul. Muritorilor de rând li se mai pune o icoană, ca semn al credinței. Cu același scop, preoților adormiți li se pune Evanghelia, semn că a fost propovăduitor al acesteia. Acest gest arată că răposatul a fost venerator al sfinţilor şi nădăjduitor în ajutorul lor. Cele trei lumânări şi statul sau toiagul reprezintă trecerea din lumea întunericului la lumina vieţii, întru împărăţia lui Hristos.
Punerea în sicriu
Decedatul trebuie așezat în sicriu cu faţa în sus, cu privirea spre răsărit. În unele zone se obișnuiește să i se pună pe acoperitorul feţei, o cruciuliţă de lemn. Aceasta are scopul de a arăta că fost credincios. Pe vremuri, se obișnuia ca defunctul să fie stropit mereu cu aghiasmă de către familie şi de către ceilalţi creştini, ca simbol de sfinţire a corpului.
Sunarea clopotelor și stâlpii
Clopotele şi sunarea lor de trei ori (dimineaţă, la amiază, şi seara) în decurs de 3 zile, înseamnă glasul de chemare la rugăciune pentru cel adormit. Și serveşte ca un memento că toţi vom urma odată aceeaşi cale. Tragerea clopotelor mai închipuie şi trâmbiţa îngerească cu care, la învierea de obşte, îngerii vor chema pe toţi cei din morminte la judecata cea din urmă.
Săvârşirea panahidei, a citirii stâlpilor, simbolizează că adormitul creştin a vieţuit conform învăţăturilor sfinte. Și e bine ca la citirea acestora să fie cât mai multe persoane prezente. Citirea psalmilor de umilinţă simbolizează cererea îndurării de sus pentru cel răposat şi sunt o mângâiere pentru familie.
Slujba de înmormântare
În ziua înmormântării, în timpul slujbei, se împart tuturor celor prezenţi lumânări aprinse. Ele sunt simboluri ale bucuriei că răposatul a sfârşit lupta vieţii pământeşti şi se apropie acum de veşnica lumină cerească. De obicei, se poartă pe tot parcursul convoiului de îngropăciune. Tămâia este asociată cu miresmele de la mormântul lui Iisus Hristos. Dar reprezintă și ușurarea ridicării rugilor pentru iertarea sufletului adormit.
Cântarea despărţirii şi sărutarea cea din urmă, adică sărutarea crucii ori şi a icoanei hramului aşezate pe sicriu sau pe tetrapod, sunt simbolul ultimului rămas bun. Praporii bisericii purtaţi la înmormântare simbolizează că răposatul a fost membru al bisericii lui Hristos. Și trebuie să treacă în lumea duhurilor sub scutul steagului de biruinţă al credinţei.
După slujbă, convoiul mortuar pornește pentru a conduce defunctul pe ultimul drum până la mormânt. Crucea este purtată în fruntea convoiului, ca izvor al învierii și ca simbol ocrotitor pentru decedat. Preotul păşeşte în fruntea convoiului, înaintea sicriului. Asta înseamnă că așa l-a condus pe creştin în biserică prin botez și aşa îl conduce și la odihna veşnică.
Înhumarea
După pilda Mântuitorului, creștinii sunt îngropaţi în pământ, de unde vor aștepta învierea. De aceea înmormântările se fac mereu în cimitire sfinţite de Episcop şi corpurile sunt aşezate spre odihnă în loc liniştit, sfinţit, neatins şi netulburat. Sigilarea sicriului o îndeplineşte preotul, stropind corpul cu vin, cu agheasmă ori cu ulei, în semnul crucii. Gestul simbolizează sfinţirea şi curăţirea corpului, precum şi cererea de iertare pentru păcate pentru cel răposat.
Rugăciunea de dezlegare sau iertăciunile iscă și azi o sumedenie de controverse la care ne vorm referi ulterior. Dar aceasta înseamnă rugăciunea şi mijlocirea bisericii pentru iertarea păcatelor celui adormit. Cântarea „veşnică pomenire” este un îndemn şi o provocare ca cei rămaşi să-şi aducă pururea aminte şi să se roage pentru cel răposat.
Aruncarea în groapă, peste sicriu, cu pământ, cărbuni şi cenuşa din cădelniţă, simbolizează adevărul că pământ şi cenuşă suntem. Crucea pe mormânt, la capul mortului, arată că cel ce se odihnește veșnic acolo a adormit întru Hristos. Și că așteaptă învierea de obște. Candela de la mormânt este semn de rugăciune către Dumnezeu pentru odihna veşnică şi luminoasă.
Superstiții legate de înmormântare la români
Cum am menționat deja, ritualul înhumării are reguli precise și nu este deloc complicat. Dar oamenii au făcut ca acesta să capete proporții impresionante, în funcție de regiune. Și i-au adăugat tot felul de elemente costisitoare și inutile, false credințe și superstiții legate de înmormântare la români.
Unii pun bani în palma celui stins din viață, pentru a-și plăti „vămile'. În același scop, la răscrucile de drum până la cimitir, pun „punți' sau „poduri' peste care să treacă dricul cu decedatul. Acestea constau în pungi cu colaci, lumânări, prosoape și alte obiecte, în funcție de regiune, care apoi sunt date de pomană.
Obiceiuri precum cel de a sparge o cană la ieșirea celui decedat din casă (musai cu picioarele înainte, că altfel e de rău) sau aruncarea unei găini negre peste groapă nu au nicio logică religioasă și denotă lipsa de educație a celor care le respectă. În timpul slujbei din biserică, tuturor celor prezenți li se împart lumânări aprinse. Unii spun că rudele nu trebuie să le primească. Or, lumânarea aprinsă este simbolul credinței în lumina lui Hristos, care va lumina calea veșnică a răposatului.
Orice obiecte și, cu atât mai mult banii, atașate la Sfâta Cruce reprezintă sfidarea ideii de creștinătate în sine, la fel ca și fanfara plătită să cânte pe ultimul drum. Dezlegarea, în sens ortodox, înseamnă permisiune, iertare a păcatelor, iar când preotul rostește „Dezleagă-l, Doamne, pe robul tău!', nu se referă la altceva, așa cum înțeleg cei care se reped să dezlege toate legăturile mortului, făcute cu scopul de a menține trupul drept în sicriu.
Câte bordeie, atâtea obiceie
Iată câteva dintre cele mai cunoscute superstiții legate de înmormântare la români explicate pe îndelete.
Rugăciunea de dezlegare
Aceasta se citește la mormânt, înainte îngropăciune. Cum în același timp, de obicei, decedatului i se dezleagă legăturile de la picioare și mâini care i-au oferit stabilitate în sicriu, momentul este asociat cu nenumărate interpretări. De altfel, se spune că s-ar și fura acele legături, cu scopul unor practici necurate.
Iată ce scria preotul Valica: „când preotul citeşte rugăciunea de dezlegare, unii credincioşi, nefiind atenţi la sensul cuvintelor, se reped să dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat. Preotul, de fapt, se roagă astfel: „Dezleagă, Doamne, pe adormitul robul Tău [aici îi spune numele] de păcatul sufletesc şi trupesc!”.
Iar a doua rugăciune: „Şi-i iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, dezlegându-l şi de legătura pusă în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină s-a legat pe sine”. Deci este limpede că preotul nu se roagă pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea păcatelor.'
Înmormântarea în zi de luni
Mai dăinuie pe alocuri şi superstiţia că în prima zi a săptămânii, luni, nu este bine să se facă înmormântare. Și asta „pentru că e începutul săptămânii şi ar muri toţi din casă”. Fireşte că o atare „credinţă” este falsă şi nu trebuie luată în considerare. Înmormântarea se poate face în orice zi a săptămânii.
Cana spartă
Obiceiul de a sparge o cană sau un vas atunci când decedatul este scos din casă este păgân şi exprimă menţinerea unei superstiţii. Se crede că asta sperie spiritul și îl face să nu revină acasă. Pe acelasi principiu, în zilele de priveghi, se obișnuia să se acopere toate oglinzile și ecranele din casă.
Hainele decedatului
Se spune că femeile care sunt îmbrăcate în negru la înmormântare vor rămâne suflete rătăcitoare pe pământ, bântuind casa. Mai mult, femeile tinere, necăsătorite, trebuie înmormântate îmbracate în alb, culoarea purității, ele fiind miresele lui Hristos.
Banii
În vechime, celor trecuți în neființă li se așeza în mână un ban. Acesta era socotit plata pe care sufletul trebuia să o plătească lui Caron, luntrașul ce asigura trecerea sufletelor peste râul Styx. Obiceiul a rămas, însă nu este încurajat de Biserica Ortodoxă. Practica de a lipi pe crucea din mâna mortului o monedă este păgână şi trebuie părăsită. A ataşa un ban de Sfânta Cruce reprezintă o impietate şi perpetuarea unei superstiţii, contrare dogmei Bisericii.
Pomana peste groapă
Unii dau găini, găleți, căni cu apă și alte pomeni peste groapă, în timpul înmormântării. Sunt obiceiuri care nu au nimic de-a face cu ritualul creștinesc. Este bine să se dea de pomană de sufletul celui plecat, dar nu peste groapă.
Alte false credințe
Se mai spune că nu trebuie să ieşi din biserică înaintea sicriului, pentru că cineva din familia ta va muri în curând. Când pleci de la o înmormântare, nu trebuie să priveşti înapoi spre mormânt, pentru că următorul mort va fi din familia ta. Dacă plouă la înmormântare, decedatului îi pare rău că a murit. Dacă pe mormântul cuiva vor creşte flori, acel om a fost om bun. Dacă vor creşte buruieni, acela a fost om rău. Dacă cineva moare în vinerea Paştelui sau la miezul nopţii în Ajunul Crăciunului, va ajunge direct în rai. Se spune că femeile gravide nu au voie să meargă la înmormântări.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: funerarii-complete.ro, crestinortodox.ro,
Citește și Câți colaci se fac la parastas. Câte pachete se dau de pomană