Țări în care nu ai voie să faci plajă topless există încă. Și ar fi bine să le cunoști, dacă planifici un concediu la plajă într-una dintre ele. Chiar dacă legislația a devenit tot mai permisivă în acest sens. Ca să nu ai parte de surpize neplăcute, informează-te despre acele țări în care nu ai voie să faci plajă topless.
Dacă te numeri printre persoanele cărora le place să se bronzeze uniform și planifici o vacanță la soare, atunci sigur te interesează care sunt acele țări în care nu ai voie să faci plajă topless. Căci expunerea sânilor în public încă stârnește multe controverse. Și nu numai în țările în care religia este restrictivă!
Până de curând, să faci plajă topless era interzis chiar și în unele dintre cele mai permisive țări. Numai de vreo 10-15 ani încoace tot mai multe state și-au declarat deschiderea față de expunerea sânilor. Însă mai există țări în care nu ai voie să faci plajă topless, deși se numără printre destinațiile preferate de vacanță ale multora dintre noi.
Care sunt acele țări în care nu ai voie să faci plajă topless
În general, religia își spune cuvântul în acele țări în care nu ai voie să faci topless. Dar nu neapărat din motive religioase se interzice expunerea sânilor în public. Deja știm și ni se pare firesc să ne conformăm în state preponderent musulmane și conservatoare, precum Emiratele Arabe, Turcia, Tunisia ori Egipt.
De altfel, se și pot primi amenzi și condamnare la închisoare dacă nu se respectă legea în aceste țări. Dar trebuie să știi că nici Grecia, Italia sau Spania nu sunt excluse de pe lista cu țări în care nu ai voie să faci plajă topless.
Abia de prin 2008 încoace, au început să arate deschidere către acceptarea expunerii și țări europene considerate liberale. Spre exemplu, Danemarca și Suedia interziceau prin lege această practică. Și au legalizat-o în 2008 și respectiv 2009, la presiunile organizațiilor neguvernamentale. Deși dețin plaje dedicate exclusiv nudiștilor, Franța și Italia interzic încă prin lege expunerea fără sutien în locurile publice.
Pe de altă parte, majoritatea țărilor occidentale permit din punct de vedere legal practica topless. Numai că localnicii nu sunt foarte încântați și nu prea acceptă. Așa se întâmplă în celebra capitală fierbinte a Braziliei, Rio de Janeiro.
În ciuda prejudecăților pe care le-ai putea avea, să faci topless pe Copacabana e mai degrabă o excepție de la regulă. În Brazilia, se riscă amenzi usturătoare și chiar pedeapsa cu un an de închisoare. Culmea, brazilienii par să aibă un cult pentru trup. Însă legea din 1940 încă în vigoare descrie expunerea sânilor drept „act obscen' și se pedepsește cu trei luni până la un an de închisoare plus amendă.
Când vine vorba despre țări în care nu ai voie să faci plajă topless, Rusia și Irlanda sunt singurele din Europa unde te poți afișa astfel numai în anumite locuri. În rest, din Belgia până-n Portugalia, din Danemarca și Cehia până-n România, peste tot îți poți etala sânii la plajă fără probleme. Total interzisă practica topless este în China și Argentina.
Deși ai putea crede că SUA sunt tărâmul făgăduinței și când vine vorba despre gândirea liberă, nici acestea nu sunt permisive. Pe continentul american, Canada și Mexic sunt recunoscute pentru neacceptarea expunerii topless. Totuși, în Canada, se permite practica în Ontario, Saskatchewan și British Columbia.
Iar în Mexic, are loc, pe 5 februarie, pe plaja Zipolite din Oaxaca, festivalul anual al Federației Mexicane de Nudism. Nici în Utah, Tennessee, Portland și Austin, nu se poate face plajă topless. Dar compensează New York, California, Texas, Oregon și Louisiana, care permit.
În Chile și Peru, persoanele care apar fără sutien la plajă sau la picină riscă amenzi usturătoare. Totuși, Peru are trei asociații de nudism, în Lima, Arequipa și Canete. Cu toate acestea, expunerea publică contravine bunelor moravuri și se practică numai în anumite locuri. Și în Cuba expunerea este interzisă oficial, însă se mai practică pe anumite plaje, numai cu condiția să se facă discret.
În Columbia, expunerea sânilor se poate considera exhibiționism și se pedepsește cu o amendă. Totuși, turiștii străini mai practică topless pe plajele caraibiene. Argentina interzice prin lege practica topless încă din 1973. Este considerată „act împotriva moralității' și se pedepsește.
Nici Europa nu e mai prejos
Deși par mai permisive, țările bătrânului continent se dovedesc a fi conservatoare încă. Povestea tinerei din Cehia care a înotat și a pozat topless, anul trecut, lângă un monument din Veneția, a făcut înconjurul lumii. Aceasta a fost obligată să părăsească orașul, a primit o sancțiune pentru comportament indecent și a fost și amendată.
Pe de altă parte, din 2019, femeile din Barcelona și-au câștigat dreptul de a se expune fără sutien la toate piscinele din oraș. Și asta în urma mai multor plângeri din partea persoanelor care s-au simțit discriminate din acest punct de vedere. Abia din acest an, Berlinul a dat undă verde scăldatului fără sutien la piscinele din orașe. Au urmat exemplul Köln și Göttingen. Decretul a intrat în vigoare la 1 aprilie, în urma numeroaselor plângeri de discriminare către Avocatul Poporului. Conform noilor norme, doar slipul mai este obligatoriu la piscină, indiferent dacă vorbim despre bărbaţi sau femei. În 2020, o femeie a fost dată afară dintr-o piscină în aer liber pentru că a făcut topless. A doua zi aceasta a făcut plângere, iar autorităţile i-au dat câştig de cauză.
De ce să NU faci topless, chiar dacă este permis
Chiar dacă ți se pare urât să te bronzezi cu urme, e mai bine să ai grijă de sănătate. Medicii nu încurajează expunerea directă a sânilor la razele soarelui. Și asta pentru că pielea sânilor este foarte fină și sensibilă. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte părți ale corpului, este foarte puțin expusă la soare pe parcursul unui an calendaristic. Drept urmare, este mai puțin pigmentată și se arde mult mai ușor.
Chiar și atunci când facem plajă în constume de baie, se recomandă expunerea doar în anumite intervale orare și cu utilizarea factorilor de protecție. Dacă alegem varianta topless, pentru sâni se va folosi loțiune cu cel mai ridicat factor de protecție, chiar dacă pe restul corpului nu folosim decât SPF 30 sau mai mic. Nerespectând recomandările, trebuie să ne asumăm riscul de a dezvolta multe afecțiuni dar și cancer de piele.
Nu risca în țări în care nu ai voie să faci plajă topless
Cum vizitarea țărilor arabe intră pe lista priorităților celor pasionați de călătorii, este bine să te informezi înainte de a păși pentru prima dată într-un stat musulman. Cam un sfert din populația lumii îmbrățișează religia islamică. Așa că dacă ai în vedere o călătorie în Tunisia, Maroc, Egipt, Iran, India, Malaezia, Tanzania, Turcia sau Emiratele Arabe Unite, informează-te asupra regulilor. Căci, în calitate de musafir, tu ești cel care trebuie să se supună obiceiurilor.
În primul rând, ținuta trebuie să fie una decentă. Și este o regulă de bază, valabilă în orice țară musulmană. Așadar, adaptează-ți ținutele în așa fel încât să excludă fustele și pantalonii scurți, maieurile și decolteurile. De obicei, părul femeilor trebuie acoperit.
Turcia și Marocul sunt mult mai permisive. Totuși, ținutele decente trebuie păstrate. În unele dintre țările musulmane există plaje special amenajate pentru turiștii occidentali, unde se permite scăldatul în costum de baie. Așadar, nici nu se pune problema de a face plajă topless.
Iată alte câteva reguli pe care trebuie neapărat să le iei în considerare pentru o vacanță tihnită într-o țară musulmană:
Cu certificatul de căsătorie la purtător
Poate părea ciudat în zilele noastre. Dar, în anumite regiuni, nu poți rezerva o cameră dublă decât numai dacă prezinți un certificat de căsătorie. În anumite țări, nu este permis nici măcar să te ții de mână cu partenerul în public, chiar dacă ești căsătorit. Orice formă de afecțiune fizică între două persoane de sex opus poate fi considerată nepotrivită în public și se poate pedepsi în consecință.
Fără alcool
Chiar dacă ești în vacanță și crezi că ai voie orice, în țările musulmane, alcoolul este interzis cu desăvârșire. Dar regulile diferă de la o țară la alta. Oricum, nicăieri nu este permis consumul de alcool pe stradă și se pedepsește aspru.
Respect pentru tradiția religioasă
Dacă vrei să ai un concediu de vis, nu-l planifica într-o țară musulmană în perioada Ramadanului. Și asta pentru că localnicii respectă reguli stricte la care va trebui să te supui și tu. Nu se mănâncă, nu se bea nimic, nu se fumează în spațiile publice din zori și până seara târziu. Toată lumea se concentrează pe partea spirituală.
O vizită la un lăcaș religios presupune îmbrăcarea unei ținute adecvate. Și neapăreat va avea loc numai în afara slujbelor. De reținut că femeile nu au acces în toate lăcașele de cult musulmane! Dacă te mănâncă palmele să fotografiezi în interior, ai grijă ca nu cumva să surprinzi în fotografie pe cineva care se roagă!
Atenție la poze!
O fotografie face cât o mie de cuvinte. Dar te poate duce și în spatele gratiilor, în țările musulmane. Mai ales dacă ai făcut-o fără să ceri acordul.
Nu fotografia fără sa ceri acordul. Evită fotografierea localnicilor! În anumite țări este interzis să fotografiezi clădiri guvernamentale, militare sau chiar aeroportul.
Cu dreapta, înainte!
Mâna stângă este „murdară' pentru musumani. Așa că evită să o folosești în public ca să mănânci, să deschizi uși sau să saluți. Și sub nicio formă nu o întinde spre a face cunoștință cu cineva.
Măsoară-ți cuvintele!
Înjurăturile și insultele se pedepsesc cu închisoarea în țările musulmane. De aceea, este foarte important să cântărești fiecare cuvânt pe care îl adresezi cuiva, ca să nu îl interpreteze drept jignire sau ofensă. Orice vorbă rea la adresa lor, a religiei lor sau a șeicilor lor te poate trimite direct la pușcărie.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: elpais.com, ziare.com
Citește și Ce este SPF? Ce indică de fapt factorul de protecție solară SPF