Trucuri pentru ca bradul natural de Crăciun să reziste mai mult timp în casă

 Calin Maria Bianca
.

Trucuri pentru ca bradul natural de Crăciun să reziste mai mult timp în casă. Magia Crăciunului se simte deja, mai ales că mai este foarte puțin până pe data de 25 Decembrie. Mulți români au dat deja startul pregătirilor, astfel că majoritatea caselor sunt decorate cu diferite luminițe sau piese de decor, precum reni, săniuțe și multe altele. Totuși, cel mai important este bradul, care rămâne ultimul în cele din urmă!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Toți cei care optăm pentru un brad natural știm deja că perioada în care-l împodobim este cu doar câteva zile înainte de Crăciun, tocmai pentru a nu usca și scutura până în ziua Magică, din cauza căldurii. Într-adevăr, nu ne putem bucura prea mult de el fiindcă nu este aclimatizat cu temperaturile din casă, însă sunt o serie de trucuri ce te ajută să-i prelungești viața.

Citește și: Cum îți faci globuri altfel pentru bradul de Crăciun – idei trăsnite

Citește și: Târgul de Crăciun de la Craiova vs. Târgul de Crăciun de la Viena. Plusuri și minusuri, așteptări vs. realitate / REPORTAJ EXCLUSIV

Citește și: Dezlegare la pește în 2024

Citește și: Ce să nu mănânci pe stomacul gol

Trucuri pentru ca bradul natural de Crăciun să reziste mai mult timp în casă

De acum înainte nu trebuie să îți mai faci griji în privința bradului tău natural, asta dacă respecți o serie de sfaturi, încă de când îl cumperi și până când îl despodobești și îl scoți afară din casă. Mai concret, un pas esențial pentru ca bradul să îți reziste cât mai mult timp în casă este să-l testezi atunci când mergi să-l iei. Trebuie să ai grijă să fie proaspăt tăiat, astfel că tot ceea ce trebuie să faci pentru a vedea acest lucru este să rupi un ac. Dacă se rupe ușor este proaspăt tăiat, iar dacă se desprinde greu înseamnă că începe deja să se usuce.

Bradul natural are nevoie de multă apă

Ei bine, da! Deși sunt tăiați și rezistă eroic mai bine de o lună afară, trebuie să știi că atunci când sunt băgați în casă lucrurile se schimbă. Temperatura este mult mai mare față de cea de afară, astfel că pentru a te bucura de bradul de Crăciun chiar și vreme de 2 luni, trebuie să ai grijă să fie mereu hidratat. Nu, nu o să-l stropești cu apă, ci unde are suportul pui un vas cu apă din care el o să-și tragă fix atât cât are nevoie

Bradul o să ia zilnic cât are nevoie, astfel că în acest mod o să fie mult mai bine hidratat și o să facă față temperaturilor de interior, fără a se usca după doar câteva zile.

Poziționarea bradului natural în casă este un aspect important

Un aspect important pentru ca bradul să reziste mai mult timp este și locul unde este amplasat. Mai concret, trebuie ferit de lumina naturală a soarelui și ținut mai la umbră. De asemenea, este ideal să fie ferit de sursele de căldură, precum șemineul, caloriferul sau soba. Mediul prielnic pentru un brad natural este într-o cameră cât mai răcoroasă și umbrită, asta dacă vrei să reziste cât mai mult timp.

Sursă foto: Freepics

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton