Dacă ești fumătoare și preferi țigările mentolate sau pe cele care au capsule cu mentol, atunci este bine să știi că, începând 20 mai 2020, vei fi nevoită să găsești alte alternative cu această aromă. Aceasta, pentru că o directivă UE interzice comercializarea unor astfel de produse pe toate piețele statelor membre, inclusiv în punctele de vânzare duty free.
Interdicția este, de fapt, un rezultat al Directivei UE privind produsele din tutun (Tobacco Products Directive – TPD), care a intrat în vigoare încă din 2014 și a devenit aplicabilă în statele membre ale UE din 2016. Actul interzice țigările și tutunul pentru rulat (RYO) cu arome caracteristice, respectiv produsele cu miros și gust sesizabil diferite decât tutunul. Pentru țigările mentolate și pentru cele care au capsulă cu mentol, interdicția este valabilă începând cu 20 mai 2020.
Ce a determinat UE să ia această decizie
Uniunea Europeană a luat această decizie pentru că a considerat că țigările mentolate și cele care au capsule cu mentol tind să reprezinte o tentație mai mare în special pentru tineri și minori. Rolul acestui act normativ este să-i descurajeze pe aceștia să adopte obiceiul fumatului și să încurajeze, totodată, renunțarea la fumat.
Ce produse nu intră sub incidența directivei UE
Interdicția UE privind mentolul se referă doar la țigaretele cu această aromă, la cele care au capsule cu mentol și la tutunul pentru rulat. Prevederile Directivei UE nu sunt valabile pentru alte categorii de produse din tutun, cum sunt dispozitivele fără fum de tipul IQOS sau Glo, care nu ard tutunul, ci îl încălzesc, sau pentru țigările electronice și tutunul de mestecat. Totodată, produsele precum plasturii cu nicotină fără tutun și gumele cu nicotină nu sunt supuse restricțiilor referitoare la folosirea aromelor, inclusiv a mentolului.
Care sunt consecințele concrete ale prevederilor UE
Comercializarea țigaretelor mentolate clasice și a celor care au capsule cu mentol, precum și a tutunului cu aromă de mentol, va fi interzisă pe piețele statelor membre ale Uniunii Europene. Practic, ultima zi în care mai pot fi achiziționate astfel de produse este 19 mai 2020. Începând cu 20 mai, ele nu se vor mai găsi pe rafturile magazinelor și nici la duty free.
Prin urmare, Directiva Uniunii Europene privind interdicția comercializării țigaretelor clasice cu aromă de mentol, a celor care au capsule cu mentol sau a tutunului pentru rulat cu aromă de mentol este una din măsurile care au ca scop descurajarea fumatului și încurajarea renunțării la acest obicei. Totuși, toți aceia care doresc să fumeze în continuare au posibilitatea de a face pasul către alte alternative.
Sursa foto: Shutterstock