Zile libere 2025 – Câte libere sunt anul viitor

.

Spre deosebire de alte state din Uniunea Europeană, România are un număr mai mic de zile libere legale. În plus, din cele 15 sărbători de care beneficiem ca angajați prin zile libere, unele pică la sfârșit de săptămână. Din fericire, potrivit legislației în vigoare, toți salariații români beneficiază de un număr de zile libere 2025.

Pe lângă sărbătorile religioase și Ziua Națională a României, există și alte zile libere 2025 legale de care se bucură cei angajați.

Sărbători care aduc zile libere 2025


În 2025, sunt 17 zile libere legale. Din păcate, patru dintre ele pică la sfârșit de săptămână. Însă restul creează, din timpul săptămânii, oportunitatea unor punți pentru minivacanțe. Iar ianuarie este cea mai generoasă în zile libere 2025 dintre toate lunile anului. Cinci dintre zilele libere ale anului viitor sunt încă din prima lună.

Pe lângă primele două zile de An Nou, Boboteaza, prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul și Mica Unire completează calendarul de zile libere 2025 în ianuarie. Dat fiind că pică luni și marți, angajații au posibilitatea de a-și planifica o minivacanță de 5 zile, începând cu 1 ianuarie și terminând pe 7 ianuarie 2025.

Surpriza plăcută a lui 2025 este celebrarea comună a Sărbătorilor de Paști ortodoxe și catolice. Paștele catolic și cel creștin ortodox coincid în 2025, fiind sărbătorite pe 20 aprilie. Minivacanța de Paști poate începe pe 18 aprilie, în Vinerea Mare. Continuă cu 20 aprilie 2025, Prima Zi de Paști, și se încheie pe 21 aprilie 2025.


Două dintre zile libere 2025 din iunie pică la sfârșit de săptămână: Ziua Copilului și prima zi de Rusalii, sărbătorită pe 8 iunie 2025. Dar pe 9 iunie e Lunea Sfântului Duh, a doua zi de Rusalii, și aceasta liberă. Așa că din nou avem un weekend prelungit legal.

Zile libere 2025

1 ianuarie – miercuri – Anul Nou

2 ianuarie – joi – Anul Nou

6 ianuarie – luni – Boboteaza

7 ianuarie – marți – Sfântul Ioan Botezătorul

24 ianuarie – vineri – Ziua Unirii Principatelor Române


18 aprilie – vineri – Vinerea Mare

20 aprilie – duminică – Prima zi de Paști

21 aprilie – luni – A doua zi de Paști

1 mai – joi – Ziua Muncii

1 iunie – duminică – Ziua Copilului

8 iunie – duminică – Rusaliile

9 iunie – luni – Lunea Sfântului Duh

15 august – vineri – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie – duminică – Sfântul Andrei

1 decembrie – luni – Ziua Națională a României

25 decembrie – joi – Crăciunul

26 decembrie – vineri – Crăciunul

Ce se întâmplă în cazuri speciale


Persoanele angajate care trebuie să lucreze în zilele considerate libere primesc un plus salarial, ziua lucrată fiind plătită dublu, în conformitate cu legislația în vigoare. Când anumite evenimente din viața angajatului apar în timpul efectuării concediului de odihnă, acesta din urmă se suspendă și va continua după efectuarea zilelor libere plătite.

Toți angajații au dreptul să primească zile libere plătite pentru evenimente speciale în familie sau pentru alte situații după cum urmează:


  • 5 zile lucrătoare la căsătorie
  • 5 zile lucrătoare la nașterea unui copil, la care se adaugă încă 10 dacă angajatul a făcut cursuri de puericultură
  • 3 zile libere la căsătoria unuia dintre copii
  • 5 zile la schimbarea locului de muncă sau a reședinței
  • 3 zile pentru decesul soțului, părinților, socrilor, copiilor
  • o zi la decesul bunicilor, fraților, surorilor
  • 3 zile la schimbarea domiciliului în aceeași localitate aceeași localitate
  • o zi pentru îngrijirea copilului bolnav în cazul familiilor cu maximum 2 copii și două zile pentru cei care au minimum 3 copii.

Cine beneficiază de zile libere în 2025

În conformitate cu prevederile din Codului muncii, cei care nu pot beneficia de zile libere 2025 și nu numai, la sărbătorile legale, vor trebui să fie recompensați prin zile libere, acordate în următoarele 30 de zile de către angajator. În cazul în care nu se acordă, angajații beneficiază de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu respectă prevederile legii privind zilele libere legale riscă amenzi usturătoare.


Părinții angajați beneficiază, conform legii nr. 19/2020, de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși. Zilele libere se acordă dacă școlile și grădinițele sunt închise ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu. Este vorba despre părinții care au copii până în 12 ani (până la 18 ani în cazul copiilor cu dizabilități), al căror loc de muncă nu permite lucrul online sau la distanță.

Cadrele didactice beneficiază de două zile libere legale în plus, potrivit Contractului Colectiv de Muncă. Astfel, în învățământul preuniversitar se acordă și a treia zi de Paști liberă, precum și data de 5 octombrie, când este Ziua Mondială a Educației.

Concediu pentru cei care au în grijă pacienți oncologici

Cei ce au grijă de bolnavi de cancer pot cere anual un concediu plătit de 45 de zile. Concediul este de maximum 45 de zile calendaristice pe an și este acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin șase luni în ultimele 12 luni. Legea 24/2022, ce prevede introducerea concediului medical pentru îngrijirea bolnavilor de cancer, a apărut în februarie 2022 în Monitorul Oficial. Aceasta a intrat în vigoare după două luni de la apariție, adică din 16 aprilie 2022.

Indemnizația brută lunară aferentă concediului este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Aceasta este suportată de stat. Atât salariatul, cât și pacientul pe care-l îngrijește vor avea dreptul anual la cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și la cel puțin cinci ședințe de consiliere psihologică clinică, tot pe banii statului. Această facilitate cu serviciile psihologice, însă, se va aplica după un an de la apariția legii în Monitorul Oficial, adică din 16 februarie 2023.

Paștele catolic și cel ortodox se sărbătoresc împreună în 2025

Bucuria Învierii Mântuitorului Iisus se va celebra cu fastul cuvenit la aceeași dată de către credincioșii ortodocși și catolici deopotrivă. Este un moment rar, dar care merită sărbătorit în toată complexitatea lui. Și merită zile libere 2025 pentru angajați. Este deja binecunoscut faptul că sărbătorile pascale pică foarte rar la o dată comună pentru credincioșii ortodocși și cei catolici. Așa se face că, de cele mai multe ori, este o diferență de o săptămână între cele două sărbători. Totuși, când pică Paștele în 2025 e prilej de mare sărbătoare pentru credincioșii ambelor confesiuni.

De ce diferă data de celebrare a Paștilor

Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă sunt biserici creștine, cu aceleași rădăcini religioase. Credința în Iisus le unește, dar există și diferențe semnificative. Lumea creștină numără mult peste 2 miliarde de credincioși. Iar aceștia aparțin celor trei ramuri principale ale creștinismului: catolicism, ortodoxie și protestantism.

Deloc de neglijat este faptul că mai bine de jumătate dintre creștini sunt catolici, Iar Biserica Catolică este cea mai mare confesiune sub conducere unică. Suveranul Pontif sau Papa este autoritatea supremă a credincioșilor catolici și a celor din bisericile orientale unite cu Roma.

Pe de altă parte, credincioșii ortodocși aparțin mai multor Biserici surori: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Elenă, Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă a Georgiei. Fiecare Biserică Ortodoxă are câte un Patriarh. Bisericile Catolică și Ortodoxă s-au separat prin Marea Schismă de la 1054. Deși principalele cauze de atunci au fost factori culturali și politici, diferențele teologice sunt încă motiv de controverse.

Totuși, catolici și ortodocși deopotrivă respectă în comun Vechiul și Noul Testament, cultul liturgic, Sfintele Taine sau Sacramente, cinstesc icoanele sfinților și țin tradițiile religioase. Însă, deși ambele Biserici celebrează Liturghia, ortodocșii au păstrat-o pe cea a lui Ioan Gură de Aur, de rit bizantin. Iar catolicii au adoptat-o pe cea a Sfântului Grigorie cel Mare, de rit latin.

Drept urmare, și datele de celebrare a Sărbătorilor Pascale diferă. În calendarul ortodox, Paștele este calculat pe baza calendarului iulian. Iar în cel catolic se folosește calendarul gregorian. Paștele ortodox este determinat în funcție de prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară. Și este celebrat în prima duminică după aceasta. Diferențele dintre cele două calendare și regulile de calcul duc la situații în care Paștele ortodox și cel catolic nu cad în aceeași zi.

Când pică Paștele în 2025

În ciuda regulii generale, când pică Paștele în 2025 este unul dintre momentele mai rare. Căci, în 2025, atât credincioșii ortodocși cât și cei catolici vor primi la aceeași dată lumina Învierii. Este vorba despre 20 aprilie. Analizele arată că, în medie, această sincronizare are loc o dată la fiecare 4-11 ani. Totuși, și în 2028 vom sărbători în același timp Învierea.

Aceste momente de convergență oferă o ocazie specială de reflecție asupra unității creștine, în ciuda diferențelor liturgice și calendaristice. Căci Paștele sărbătorește învierea lui Iisus Hristos, moment central în credința creștină. Prin sacrificiul Său, Iisus a oferit omenirii posibilitatea mântuirii și a vieții veșnice. Paștele este, de asemenea, o sărbătoare a speranței. În contextul său religios, speranța nu se referă doar la învierea trupească, ci și la renașterea spirituală.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: zileliberelegale.com, zileliberelegale.ro,

Citește și Care este momentul potrivit al anului să cumperi diferite lucruri