Cele mai tari experiențe de la Neversea, schimbarea din emisiunea X Factor și ce a pierdut președintele Iohannis în urma revocării Codruței Kovesi, la Otravă pentru Codin

.

Emisiunea Otravă pentru Codin din această săptămână se difuzează cu o oră mai devreme, de la 20.00. Pentru că Otravă nu  va fi prezent, Codin va fi secondat, astăzi, de un invitat pe care mulți îl știți, cel mai probabil, după voce: DJ Andrei Niculae, de la Virgin Radio.

Cei doi vor comenta cele mai hot subiecte ale momentului. Cu ecourile de departe de a se fi stins, recentul încheiat festival Neversea a lăsat loc de multă poveste și amintiri frumoase. Codin și Andrei, doi dintre cei peste 200 de mii de oameni prezenți la eveniment, își vor spune detalii din culise. Ce a fost bine și ce nu, cum au fost fetele, dar băieții, atmosfera și tratația, aflați în această seară.


Despre puterea Facebook-ului, despre cum social media te poate transforma, peste noapte, din adulat în inamic, vor comenta, tot în emisiunea din această seară, Codin și invitatul său.  Cei doi vor porni de la decizia de revocare a Laurei Codruța Kovesi, semnată, luni, de către președintele Iohannis și vor dezbate reacția românilor din stradă, dar și pe a celor din mediul virtual, pentru că, să nu uităm, campania care i-a adus lui Klaus Iohannis popularitate și un mandat la Cotroceni a fost dusă în mare parte pe Facebook.


Un alt subiect fierbinte în această săptămână vine din zona de televiziune. După ce, la jumătatea lunii mai, Antena 1 anunța oficial că Răzvan Simion și Dani Oțil renunță la proiectul X Factor, fără a oferi alte detalii nici asupra motivelor celor doi și nici asupra succesorului lor, luni au apărut informații noi. Mihai Bendeac este noul prezentator al emisiunii, aceasta fiind una dintre cele mai importante colaborări a actorului cu trustul Intact. Cum au ales producătorii și alte detalii despre colaborările lui Bendeac cu Antena 1, aflați de la Codin.