10 hobby-uri care sunt foarte populare în 2022

 advertising.ringier
.

Hobby-urile sunt foarte importante într-o viață tot mai stresantă, în care puținul timp liber trebuie folosit eficient pentru „încărcarea bateriilor'. Activitățile de divertisment țin pasul cu noutățile din sport, tehnologie și societate, fiind tot mai diversificate. Astfel, cei care doresc să facă mișcare pot încerca padbol-ul, iar pasionații de gadgeturi pot participa la competiții între drone. Deocamdată, acestea sunt hobby-uri de nișă.

Iată care sunt cele mai populare activități de timp liber în anul 2022:

Sportul

Este hobby-ul numărul 1 în întreaga lume, pentru că înglobează multe activități ce pot fi practicate indoor sau outdoor. Foarte multe persoane joacă fotbal, tenis, bachet, merg aproape zilnic cu bicicleta sau frecventează o sală de fitness. Mișcarea este vitală pentru sănătate, astfel că sportul reprezintă o necesitate, nu numai o plăcere. Chiar și o plimbare în ritm mai alert poate fi considerată sport. Pasionații pot duce acest hobby la un nivel superior, participând la diverse competiții dedicate amatorilor.

Cititul

Este pe podium în topul celor mai populare activități de timp liber. Miliarde de oameni din toată lumea deschid o carte măcar o dată pe lună, fie pentru a se dezvolta personal, fie pentru a se refugia în lumi paralele, trăind poveștile personajelor din romane. Dezvoltarea internetului a ajutat la mărirea numărului celor care citesc, pentru că online sunt disponibile cărți pe toate gusturile, gratis, care nu trebuie depozitate nicăieri și care sunt accesate prin doar câteva click-uri sau atingeri ale ecranului dispozitivului mobil

Călătoritul

A reprezentat dintotdeauna o mare pasiune a omenirii. Cine nu își dorește să vadă cât mai multe locuri de pe Pământ, de pe toate continentele? Spre deosebire de primele două hobby-uri prezentate, călătoritul presupune și costuri mai însemnate. Cei care nu își permit să ajungă unde și-ar dori au și varianta călătoriilor virtuale, posibile în prezent datorită apariției platformelor de tipul Google Street. Oricine are conexiune la internet se poate teleporta pe aproape orice stradă, din orice oraș de pe planetă.

Pescuitul

Este apreciat în special de cei care preferă liniștea. Pescuitul reprezintă întâlnirea tăcută dintre om și natură, având un efect destresant desăvârșit. Mulți pescari nici măcar nu sunt interesați de capturi, ci de momentele în care nu sunt deranjați de nimeni. O partidă de pescuit reprezintă cadrul ideal pentru a medita la planurile de viitor. Un asemenea hobby poate fi costisitor pentru cei care cumpără unelte sofisticate și merg la bălți aflate departe de casă, sau poate fi foarte ieftin, fiind suficientă o undiță, niște pâine înmuiată cu apă și o plimbare până la cea mai apropiată apă (lac, râu).

Fotografia

Există foarte multe bloguri dedicate fotografiei, semn că un număr mare de persoane și-au făcut o pasiune din a imortaliza tot ce mișcă … sau ce nu mișcă. Sunt fotografiate animale, avioane, păsări, plante, farfurii cu mâncare, ape, forme de relief ș.a.m.d. Înainte, era nevoie de un aparat de fotografiat. Astăzi, telefoanele inteligente au camere performante și înlocuiesc cu succes acele aparate, la nivel de amator. Oricine poate fi fotograf.

Grădinăritul

Este un hobby potrivit chiar și pentru cei care nu au o grădină în adevăratul sens al cuvântului. Este nevoie doar de câteva ghivece, pământ și semințe de flori sau de plante. Se pot cultiva chiar și roșii sau căpșuni pe balcon, iar sentimentul culegerii „recoltei' este unic. Cei mai mulți au în „grădină' flori și plante aromatice (busuioc, mentă, oregano)

Muzica

Are efect relaxant și aduce echilibru. Ascultăm muzică atunci când suntem fericiți, când suntem triști, în timp ce mergem pe stradă, în timp ce suntem acasă… oricând. Impactul pe care îl are acest domeniu asupra oamenilor poate fi sesizat cu ușurință în timpul marilor festivaluri, indiferent de gen, la care biletele se epuizează imediat după ce au fost puse în vânzare.

Jocurile video

Progresul tehnologic a dus la dezvoltarea fără precedent a jocurilor electronice, care nu mai sunt limitate la PC sau la console, putând fi jucate și de pe telefoane, sau chiar de pe ceasuri inteligente. De pe dispozitivele mobile pot fi plasate și pariuri sportive pe platforme precum Betfair Exchange. Sunt tineri (și nu numai) care se distrează zilnic cu jocuri video, individual sau în rețea.

Gătitul

Arta culinară este, de asemenea, ușor de deprins în zilele noastre, când există numeroase site-uri și bloguri de gătit. Timpul petrecut în bucătărie, experimentând rețete noi sau preparând felul de mâncare favorit, este reconfortant. Unii devin atât de buni bucătari „din joacă', încât se gândesc să facă trecerea spre profesionism.

Drumețiile montane

Muntele reprezintă o atracție și, totodată, o provocare pentru oameni. Există mai multe categorii de pasionați: cei care îl vizitează pentru drumeții simple, de maxim o oră, cei care se aventurează pe trasee dificile, echipați corespunzător, și cei care se cațără pe stânci imposibile, chiar și în condiții meteo potrivnice. O drumeție montană „la pas', în cel mai curat aer, este liniștitoare și face minuni pentru sănătate.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton