10 sfaturi practice pentru a avea buze pline și senzuale

.

Buzele pline și senzuale au fost dintotdeauna un important standard de frumusețe. Din fericire, există numeroase metode de a obține acest aspect atât de dorit, fără a recurge la proceduri foarte costisitoare sau invazive. Iată care sunt metodele cele mai eficiente de a avea buzele irezistibile pe care ți le dorești:

  1. Umplerea buzelor cu acid hialuronic

Acid hialuronic buze – iată procedura rapidă, simplă, minim invazivă, care îți poate oferi rezultatele dorite aproape imediat! Această metodă este una dintre cele mai populare și mai eficiente pentru a obține buze mai voluminoase. 

Acidul hialuronic este injectat în buze pentru a le mări, a le contura și a le hidrata. Rezultatele sunt imediate și pot persista luni întregi, în funcție de acidul hialuronic utilizat și de metabolismul fiecărei persoane. 

  1. Hidratarea constantă a buzelor

Menținerea hidratării adecvate a buzelor reprezintă un pas esențial în a obține buze pline și senzuale. Bea suficientă apă în fiecare zi, pentru o hidratare din interior; aplică un balsam de buze hidratant de mai multe ori pe zi, pentru a le hidrata din exterior și a le proteja de condițiile de mediu. Astfel, pielea din zonă va rămâne catifelată și hidratată. 

  1. Masaj pentru buze

Un masaj delicat pentru zona buzelor poate fi benefic pentru circulația sângelui și pentru a face buzele să pară mai pline. Folosește vârfurile curate ale degetelor pentru a masa buzele cu mișcări circulare ușoare, timp de câteva minute în fiecare zi, pentru a obține rezultate vizibile. 

  1. Exfoliere săptămânală

Pentru a elimina celulele moarte și a stimula circulația sângelui la nivelul buzelor, exfolierea săptămânală este esențială. Poți folosi un scrub delicat pentru buze sau poți prepara unul la tine acasă, de pildă, din zahăr și ulei de cocos. 

  1. Balsam de buze cu efect de umplere

Există balsamuri de buze special formulate pentru a oferi un efect de umplere și de volumizare a buzelor. Aceste produse conțin ingrediente active de tipul acidului hialuronic sau al peptidelor, care hidratează și umplu buzele, conferindu-le un aspect mai senzual. 

  1. Machiaj pentru buze pline

Aplicarea corectă a machiajului poate face minuni, atunci când este vorba despre a accentua volumul buzelor. Utilizează un creion de buze într-o nuanță similară cu cea a rujului, pentru a contura și a defini forma buzelor. Apoi, aplică rujul, preferabil într-o nuanță ceva mai închisă decât nuanța naturală a buzelor, pentru a crea iluzia de plenitudine. Pentru un efect de extra volum, aplică un luciu de buze transparent sau în nuanțe deschise, în centrul buzelor. 


Conturarea buzelor cu iluminator este un truc de machiaj simplu, ieftin și eficient. Aplică o nuanță de iluminator sau un fard deschis sub arcul buzelor și pe partea de sus a buzei superioare, pentru a accentua conturul și a crea impresia de buze mai pline. 

  1. Evitarea fumatului și a expunerii la soare

Fumatul și expunerea excesivă la soare, în absența unui factor de protecție solară, contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii și la pierderea volumului buzelor. Evită fumatul și folosește întotdeauna un balsam de buze cu protecție solară SPF 50, pentru a proteja pielea delicată a buzelor de efectele nocive ale radiațiilor UV. 


  1. Exerciții faciale

Exercițiile faciale pot fi benefice pentru prevenirea apariției ridurilor, dar au beneficiile lor și în ceea ce privește întărirea mușchilor din jurul buzelor, cărora le oferă un aspect mai plin și mai bine definit. Încearcă exerciții simple, cum ar fi strângerea și relaxarea buzelor în mod repetat sau zâmbetul forțat, pentru a tonifia mușchii din zona gurii și a oferi buzelor un aspect mai voluptuos. 

  1. Tratamente naturale pentru buze

Unele ingrediente naturale sunt benefice pentru pielea sensibilă din zona gurii, hidratând în mod excelent și creând un efect de umplere discretă. Uleiul de migdale, untul de shea și uleiul de măsline sunt doar câteva dintre ingredientele naturale care pot fi folosite în acest scop; nu uita că buzele hidratate au un aspect mai plin! 


  1. Consultă un specialist

Dacă dorești rezultate permanente și semnificative, o discuție cu un specialist este cea mai bună soluție. Acesta îți poate oferi sfaturi și recomandări bazate pe experiența personală și te poate ajuta să ai așteptări realiste, atunci când vine vorba despre metodele menționate mai sus sau despre alte proceduri care pot ajuta la obținerea unor buze mai pline și mai senzuale.

Buzele pline și atractive pot fi obținute prin mai multe metode, în funcție de amplitudinea schimbării pe care dorești să o observi și de durata acesteia. Pentru a impresiona într-o zi importantă, este suficient un machiaj făcut cu pricepere; dacă dorești să te bucuri în fiecare zi de buzele tale pline și catifelate, injectarea de acid hialuronic poate fi potrivită pentru tine. 
Sursa foto: Shutterstock