4 moduri prin care poți avea un zâmbet alb și sănătos

 advertising.ringier
.

Pentru ca dinții să aibă un aspect alb și sănătos este important să ținem cont de sfaturile oferite de medicii stomatologi. Un zâmbet impecabil ne va ajuta să avem o viață socială mult mai activă și o stimă de sine ridicată. Totuși, atunci când vorbim de acel zâmbet irezistibil și sănătos, este necesar mai mult decât un periaj dentar. O dantură sănătoasă și frumoasă pornește de la obiceiuri bune, de la o alimentație echilibrată și de la vizitele regulate în cabinetul de medicină dentară. 

Fără o îngrijire minuțioasă, aspectul alb al dinților se va diminua în timp, iar dacă igiena orală este neglijată vor apărea afecțiuni. 

Iată 4 moduri eficiente prin care poți avea și tu o dantură perfectă.

Albirea dentară profesională

Atunci când interacționăm cu cei din jur, primul lucru pe care îl observăm este dantura. Asta ne poate face de multe ori mai reținuți în interacțiunea cu ceilalți, mai ales dacă dinții au un aspect mai puțin plăcut. Este recomandată în acest caz albirea dentară profesională, care printr-o ședință de 60 de minute ne poate reda zâmbetul cu până la 6 nuanțe mai alb. Ca în cazul oricărei proceduri stomatologice, totul se face la recomandările medicului, care va adapta planul de tratament la nevoile fiecăruia. 

Efectul albirii dentare poate dura un an sau chiar mai mult, în funcție de grija pe care o vei acorda dinților, dar și alimentelor pe care le vei consuma. Este bine să limitezi consumul anumitor produse dăunătoare, precum vinul roșu, cafeaua sau sucurile carbogazoase, sau dacă acest lucru îți este imposibil, ia în calcul periajul dentar și folosirea apei de gură, imediat după consumul acestora. Astfel vei menține rezultatul albirii profesionale un timp îndelungat. 

Periajul dentar și folosirea aței dentare și a apei de gură

Rutina zilnică de îngrijire a dinților este diferită de la persoană la persoană, dar potrivit Healthline, medicii stomatologi recomandă periajul dentar de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, timp de două minute. Alături de frecvența periajului este bine să iei în considerare și modul în care îți periezi dinții. Pentru o igienă orală corectă, periajul implică mișcări întotdeauna verticale, de la gingie spre vârful dintelui. Totodată este important să cureți și zona dintre dinte și gingie, deoarece acolo este locul unde se formează placa bacteriană și tartrul dentar. 

Pentru ca rutina zilnică de îngrijire a dinților să fie completă, este bine să folosești ața dentară și apa de gură. Acestea din urmă vor elimina resturile alimentare și bacteriile din spațiile greu accesibile periuței de dinți. În acest mod îți vei menține sănătatea danturii și te vei bucura de o respirație proaspătă. 

Tratamentul ortodontic pentru dinți aliniați corect

Puțini dintre noi avem o genă bună în ceea ce privește dantura, iar de-a lungul timpului, factorii externi pot influența modul de așezare a dinților pe arcadă. Deformarea danturii sau mușcătura incorectă se poate corecta cu ajutorul aparatelor dentare, atât în cazul copiilor, cât și al adulților. În prezent, tratamentul ortodontic a căpătat și el numeroase îmbunătățiri, fie ele de ordin estetic, fie datorită timpului redus, în finalizarea procesului de îndreptare a dinților. Acum poți găsi aparate dentare invizibile sau cu brackeți personalizați în diferite culori, în funcție de dorințele fiecăruia. 

Vizitele regulate la stomatolog

Vizitele periodice la medicul stomatolog, din 6 în 6 luni, sunt extrem de importante, pentru a completa igiena orală realizată acasă. Printr-o ședință completă de igienizare profesională, care cuprinde detartrajul, periajul profesional și air-flow-ul, poți preveni apariția afecțiunilor și menține aspectul frumos al danturii. 

Reține! O albire dentară profesională, un periaj dentar corect realizat acasă și o ședință de igienizare profesională sunt moduri sigure și eficiente prin care poți obține un zâmbet alb și sănătos pe care să-l afișezi fără rețineri.

Sursă poză: unsplash.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton