Accesarea unui împrumut este un proces cunoscut că fiind periculos și nesigur, iar această imagine este parțial adevărată, însă, în același timp, influențată de mai multe aspecte cum ar fi instituția creditoare, tipul creditului ales și comunicarea cu specialistul în credite.
Instituția creditoare joacă un rol foarte important, de la începutul până la finalul procesului. În acest sens, aveți posibilitatea de a alege una din cele două opțiuni valabile: instituție financiară bancară (banca tradițională) sau instituție financiară nebancară (IFN). Diferența dintre cele două se reflectă în abordarea pe care fiecare a ales să o adopte în relația cu solicitanții și clienții existenți. Este important de menționat că accesarea unui credit este, la nivel teoretic, la fel de sigură în ambele cazuri, instituțiile financiare nebancare, fiind, de asemenea reglementate de Banca Națională a României (BNR). În timp ce băncile tradiționale au adoptat o abordare mai reigida și protocolară cu potențialii client și clienții existenți, IFN-urile prezintă un caracter mai flexibil și permisiv, de la începutul până la finalul procesului de acordare și rambursare a creditului. De asemenea, instituțiile financiare nebancare acordă credite, sub aceleași condiții, chiar și persoanelor ce figurează cu un istoric negativ în Biroul de Credit, astfel că, dacă va aflați în această situație, trebuie să știți că aveți posibilitatea de a accesa un împrumut fără a suportă costuri suplimentare pentru ștergerea din Biroul de Credit.
Cel de-al doilea aspect, și cel ce va face subiectul prezentului articol, este creditul accesat. Este crucial să analizați cu atenție fiecare detaliu și să cunoașteți foarte bine particularitățile unui credit, în momentul în care intenționați să îl accesați. Există împrumuturi permisive, cum este, de exemplu, un credit cu garanție imobiliară, sau împrumuturi rigide ce nu va oferă flexibilitatea de care puteți avea nevoie odată cu trecerea timpului. Este important de reținut faptul că, nivelul de rigiditate pe care un credit îl prezintă, poate fi direct proporțional cu șansele de a ajunge în situația incapacității de plata.
Un rol important în accesarea unui credit sigur pentru viitor, îl joacă și procesul de consultanță. Este esențial că discuția cu specialistul în credite să fie una transparență și sinceră, astfel încât acesta să va poată oferta cea mai bună soluție pentru posibilitățile și nevoile dumneavoastră financiare. De asemenea, planul de rambursare reprezintă un aspect cheie, ce poate fi influențat, în egală măsură, de anumite detalii agreate în cadrul discuției de consultanță.
Pentru a va asigura că beneficiați de o oferta personalizată atât în ceea ce privește creditul accesat, cât și planul de rambursare, este crucial să oferiți și solicitați toate informațiile necesare pentru o bună înțelegere a întregului proces.
În rândurile ce urmează vom explora cinci caracteristici de baza pe care un credit trebuie să le prezinte, pentru a fi sigur atât pentru prezent, cât și pentru viitorul oricărui solicitant, oferind exemple concrete în vederea unei mai bune înțelegeri.
Cuprins:
- Flexibilitate
- Versatilitate
- Rapiditate
- Siguranță
- Confort
- Flexibilitate
După cum am menționat anterior, este esențial să aveți în vedere nivelul de flexibilitate pe care un credit îl prezintă, acesta reprezentând un aspect foarte important, atât în perioada de accesare, cât și de rambursare.
De exemplu, instituțiile financiare nebancare au scos pe piață un credit nou, cunoscut cub denumirea de împrumut cu garanție imobiliară‘. Acesta este unul din creditele foarte flexible, ce prezintă o mulțime de particularități deosebite și avantaje pentru orice solicitant alege să îl acceseze.
Accesând un credit garanție imobiliară, va puteți bucură de până la 700.000 Lei sau Echivalentul în euro a acestei sume, rapid și sigur. De asemenea, dacă în timpul perioadei de creditare, considerați că ar fi fost mai avantajos să accesați creditut din cea de-a două moneda, aveți posibilitatea de a converti oricând moneda creditului, fără comisioane sau costuri suplimentare.
- Versatilitate
Versatilitatea este un alt element important pe care un credit ar trebui să îl prezinte, pentru a fi sigur și pentru a reprezenta un real sprijin financiar.
În acest sens, este indicat să va îndreptăți atenția către credite ce nu au destinația condiționată, așa cum este și un credit cu garanție imobiliară fără venituri. Acest tip de împrumut poate fi utilizat pentru orice fel de achiziții sau în orice destinație își dorește și are nevoie solicitantul: imobiliare, mobiliare, pentru nevoi personale, cheltuieli medeicale, cheltuieli pentru studii și așa mai departe.
Probabil va gândiți că există cazuri, precum achizițiile imobiliare, când un credit imobiliar cu destinație fixă și condiții rigide ar putea fi mai potrivit. Adevărul depinde întotdeauna de fiecare situație, particulară, pe care orice solicitant o are. Un credit cu garanții imobiliare poate reprezenta un ajutor mai mare, chiar și în cazul achiziției unui apartament sau a unei case, fiind posibil să achiziționați, cu ajutorul acestuia, chiar și mobilier, obiecte de decor, să plătiți documentele necesare și așa mai departe.
- Rapiditate
Nivelul de complexitate și rapiditate pe care procesul de accesare îl are, reprezintă un aspect important pentru orice solicitant. Cu toții am auzit sau chiar suntem obișnuiți cu procedurile stricte și rigide adoptate de către băncile tradiționale. Ei bine, acest lucru se schimbă atunci când ne raportăm la credite cu garanție imobiliară, oferite de către un IFN.
Procesul este unul rapid, iar preaprobarea se poate face chiar și pe loc, în timp ce accesarea sumei solitate se realizează în cel mult 24 de ore din momentul depunerii dosarului de credit complet.
Condițiile de acordare sunt permisive și prietenoase cu orice solicitant major și, de cele mai multe ori, se traduc prin:
• Prezentarea documentelor referitoare la identificarea persoanei, a venitului și a garanției sau garanțiilor propuse;
• Existența garanțiilor acoperitoare conform normelor interne;
• Vârstă minimă de 18 ani;
• Realizarea unui venit net cumulat cu cel al codebitorului sau garantului de minim 1.000 Lei;
• Prezentarea documentelor de venit legale și acceptate de IFN.
Un alt impediment major pentru o mare parte din solicitanți este reprezentat de documentația necesară pentru întocmirea dosarului de credit. Pentru un proces cât mai rapid este indicat că dosarul de credit să cuprindă doar actele principale necesare, așa cum este și în cazul unor credite cu garanții imobiliare. Pentru acest tip de credite, documentația este alcătuită din trei categorii principale de documente, după cum urmează:
Acte de identitate pentru solicitant, codebitori și/sau garanti:
• Acte de identitate;
• Documente care atestă starea civilă.
Documente care atestă veniturile solicitantului și ale familiei sale:
• Adeverință de venit (pentru venituri din salarii și contracte de administrare, management sau de mandat obținute în România);
• Sunt acceptate veniturile obținute din orice tip de activitate legală (salarii, pensii, chirii, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală, contracte de mandat, dividende etc.);
Documente care atestă dreptul de proprietate asupra bunului imobil adus în garanție:
• Documente care atestă dreptul de proprietate;
• Încheierea de intabulare a dreptului de proprietate;
• Documentația cadastrală;
• În cazul refinanțării externe se va prezența contractul de credit și graficul de rambursare încheiat cu instituția financiară sau altă persoană fizică ori juridică;
• Alte documente solicitate (ex: certificat de atestare fiscală etc.).
- Siguranță
Am ajuns la cel mai important aspect de care trebuie să țineți cont atunci când accesați un credit, pentru a va asigura că nu va reprezenta o problema odată cu trecerea timpului- ratele, dobânzile și comisioanele.
Există cazuri în care ratele și dobânzile sunt variabile, iar acest aspect reprezintă un pericol pentru client, având în vedere fluctuațiile pe care piață economico-financiară le suferă în ultimii ani.
De asemenea este important să aveți în vedere și comisioanele percepute de către instituția creditoare, ce pot fi reprezentate, de multe ori, de valori importante.
Pentru un credit cu garanție imobiliară, ratele și dobânzile sunt fixe și egale pe întreagă perioada de creditare, iar comisioanele sunt zero. În felul acesta, aveți posibilitatea de a concepe un buget lunar, fără a fi luat prin surprindere de diferențele ratelor de la o luna la altă. Acesta este un alt explu despre cum un credit poate fi sigur și benefic pentru viitor, contribuind la consolidarea echilibrului financiar.
- Confort
Este esențial că împrumutul accesat să va ofere confortul psihic că lucrurile vor funcționa bine, indiferent de situație. În acest sens, este de preferat să alegeți un credit care să va pună la dispoziție mai multe modalități de rambursare, așa cum este creditul cu garanție imobiliară.
Acest tip de împrumut va oferă patru metode diferite de a rambursa împrumutul accesat, având posibilitatea de a schimbă metodă de rambursare, după bunul plac, fără a suportă comisioane suplimentare. Cele patru modalități se traduc prin:
• Achitarea unui număr de rate lunare egale, formate din principal și dobânda calculată la soldul creditului, începând cu luna calendaristică următoare acordării împrumutului;
• Achitarea lunară a unui număr de rate egale formate din dobânda aplicată la soldul sumei împrumutate și rată unică de principal rambursată la scadență finală a contractului;
• Achitarea unui număr de rate egale lunare formate doar din dobânda aplicată la soldul sumei împrumutate și rate lunare formate din principal și dobânda aplicată la soldul creditului, stabilite pentru o perioada parțială din cadrul perioadei de creditare a contractului.
• Rambursarea anticipată, parțială sau totală, fără necesitatea unei cereri scrise și fără comisioane percepute.
În concluzie, accesarea unui credit presupune două etape- cea de obținere a sumei dorite și cea de rambursare a împrumutului accesat. De multe ori, avem tendința de a ne concentra doar pe prima etapă, dorind să obținem împrumutul de care avem nevoie, și ignorăm aspecte esntiale din cea de-a două etapă, care, definesc de fapt creditul.
Pentru viitorul dumneavoastră financiar, trebuie să va asigurați că împrumutul obținut va reprezenta un ajutor odată cu trecerea timpului, nu o grijă suplimentară, astfel că acesta trebuie să prezinte cinci particularități de baza: flexibilitate, versatilitate, siguranță, rapiditate și confort. În felul acesta aveți posibilitatea de a clădi un echilibru financiar, nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor!