5 idei de reamenajare a locuinței

 advertising.ringier
.

Sursă foto: shutterstock.com

Reamenajarea locuinței reprezintă o oportunitate de a face diverse schimbări cu ajutorul cărora să împrospătezi atmosfera și să creezi un mediu și mai plăcut, care să te scoată din rutină. Întrucât acest lucru reprezintă uneori o provocare, dorim să îți venim în ajutor. Îți oferim, așadar, cinci idei care îți stau la dispoziție ca sursă de inspirație și care te pot motiva să te apuci chiar acum să demarezi noile schimbări.

  1. Înlocuiește piesele de mobilier

Piesele de mobilier atrag privirea în orice încăpere și contribuie într-o proporție foarte mare la nivelul de confort. Redecorează înlocuindu-le cu unele noi, iar dacă te gândești la gestionarea bugetului, află că există soluții care te ajută să îți administrezi eficient cheltuielile. De pildă, ai putea să le achiziționezi din unul dintre magazinele care acceptă carduri de cumpărături, iar în acest mod, te bucuri imediat de ele.

  1. Zugrăvește în nuanțe vibrante

Oferă un suflu nou locuinței tale și zugrăvește folosind nuanțe pe care nu le-ai mai încercat pentru locuința ta. Optează pentru culori luminoase, ce contribuie la senzația de prospețime din fiecare încăpere. Ai posibilitatea chiar să încerci combinații de două sau trei nuanțe în aceeași cameră, pentru o atmosferă dinamică.

  1. Folosește accesorii noi

Poți redecora foarte simplu cu ajutorul unor accesorii noi, precum obiecte pentru birou, ghivece cu plante pe care să le așezi în living sau pe balcon, tablouri care să se integreze armonios în stilul decorativ al fiecărei încăperi. Accesoriile te pot ajuta să îți lași amprenta personală în locuință, fără prea multe dificultăți.

Iată alte idei de accesorii pe care le poți incorpora în locuința ta:

  • O oglindă cu ramă deosebită, în stil baroc, sau una de dimensiuni generoase, ce va mări vizual spațiul;
  • Poți crea propriul tău proiect, de exemplu, etajere pe care să le decorezi cu obiecte confecționate de tine. Posibilitățile sunt nelimitate dacă ești o fire creativă; 
  • Optează pentru corpuri de iluminat noi, cum ar fi lămpi, aplice, spoturi sau veioze ce reflectă stilul decorativ al camerelor, dar care schimbă în întregime atmosfera;
  • Folosește stickere decorative, pe care le poți lipi pe câte un perete și care pot înfrumuseța locuința;
  • Evidențiază o zonă din living prin amenajarea unui colț de lectură sau de relaxare, de preferință, care să se afle lângă o fereastră, pentru a beneficia o perioadă cât mai îndelungată de lumina naturală.
  1. Achiziționează covoare noi

O altă idee inspirată pentru reamenajarea locuinței este să investești în covoare noi. Acestea pot schimba cu totul aspectul camerelor, chiar dacă se regăsesc în stilul decorativ. Alege unele care permit pieselor de mobilier să se observe și care nu încarcă încăperile. Acordă atenție și texturilor pe care le au. De exemplu, pentru dormitoare poți opta pentru cele în stil shaggy, pe când pentru living și bucătărie se recomandă covoarele cu fir scurt și des, din materiale sintetice, ușor de curățat, întrucât zonele respective sunt predispuse la accidente.

  1. Schimbă draperiile

Alege draperii cu un design diferit față de cele pe care le-ai avut până acum în locuința ta, dar care să se asorteze cu stilul de amenajare. Se recomandă să le alegi în funcție de culorile pe care le au piesele de mobilier și obiectele decorative, cu nuanțele în care ai zugrăvit pereții, cu tapițeria de la scaune și canapele sau cu stilul pe care îl au covoarele.

Reamenajarea nu trebuie să fie neapărat un proces dificil sau complex, ci poate presupune modificarea unor elemente ce apar în prim-plan și de care depinde întreg aspectul locuinței. Ține cont de gusturile tale, dar și de ideile noastre atunci când îți reamenajezi locuința și, cu siguranță, vei crea o atmosferă de vis ce îți va oferi și confortul dorit!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton