adidas celebrează noua generație de jucătoare emblematice din fotbalul feminin, în anticiparea Campionatului Mondial Feminin Fifa din Australia și Noua Zeelandă 2023

.
  • adidas îi aduce împreună pe Jenna Ortega, Lionel Messi și David Beckham pentru a le celebra pe vedetele  Campionatului Mondial Feminin FIFA
  • Campania Play Until They Cant Look Away caută să evidențieze talentele și abilitățile celor mai bune jucătoare de fotbal din lume

adidas dezvăluie noua campanie dedicată Cupei Mondiale Feminine FIFA Australia & Noua Zeelandă 2023. Aceasta este dedicată talentelor din noua generație de fotbaliste:  Alessia Russo, Lena Oberdorf și Mary Fowler – urmărind în același timp să atragă atenția asupra jocului de fotbal și a nevoii de a susține și inspira fetele din întreaga lume să le calce pe urme. 

Brandul aduce astfel împreună cele mai relevante nume din fotbal și susținători ai sportului feminin, printre care se numără David Beckham, Leon Goretzka, Ian Wright, Jenna Ortega, precum și eroul Argentinei la Cupa Mondială, Lionel Messi. Aceștia celebrează abilitățile pentru care Russo, Oberdorf și Fowler sunt renumite – viziune, interceptare, putere, energie, creativitate și acuratețe. 


Scurtmetrajele realizate fac parte din platforma creativă Play Until They Cant Look Away, al cărei obiectiv este de a scoate în evidență cele mai relevante jucătoare din lumea fotbalului, ale căror abilități și pasiune pentru joc necesită atenție și sprijin global. De asemenea, filmele conțin și referințe subtile la momente memorabile din fotbal – inclusiv numere de tricou, mingi emblematice din turnee -, care sugerează respectul pentru generațiile anterioare. 

Sina Neubrandt, Global Communications Director la adidas, spune despre noua campanie: „Nu există îndoială că toate Cupele Mondiale sunt speciale, însă turneul din această vară ne aduce într-adevăr într-un punct definitoriu pentru sportul feminin. Observăm vânzări record de bilete, audiențe de difuzare mai mari, suporteri mai implicați și mai multe talente emergente decât oricând. Aici se regăsește inspirația noii noastre campanii. Prin ea sperăm să susținem și să motivăm generația tânără să-și depășească limitele!’. 


Înainte de începerea turneului, Alessia Russo declară: „De când eram mică, visul meu a fost să joc la Cupa Mondială Feminină. Anul acesta, pot să trăiesc această realitate și să mă bucur că am ocazia să joc alături  de unele dintre cele mai bune sportive din lume. Totodată, câștigarea EURO de vara trecută demonstrează că nimic nu e imposibil, lucru pe care doresc să îl transmit și prin prezența mea în cadrul campaniei’.

În tandem cu aceasta, Lena Oberdorf ne împărtășește sentimentele ei privind acest sport: „Am crezut pentru foarte mult timp că e aproape imposibil să ajung o jucătoare profesionistă – având un sentiment puternic de inaccesibilitate -, însă fotbalul s-a schimbat atât de mult în ultimii ani și e uimitor cum categoria feminină are un sprijin mai mare ca niciodată. În timpul turneelor precum Cupa Mondială, trebuie să continuăm să inspirăm și să creăm posibilități pentru ca femeile și fetele să aibă ocazia să descopere și să experimenteze frumusețea acestui sport!’.


Nu în ultimul rând, Mary Fowler ne spune cum „această vară este una specială în multe feluri – nu numai pentru că îmi voi reprezenta țara pe unul dintre cele mai mari terenuri de fotbal din lume, dar acest lucru se va întâmpla în orașul meu natal, în fața tuturor prietenilor și familiei mele care m-au susținut de la început. Perioada de pregătire a fost extrem de interesantă, aici fiind inclusă și cea mai nouă campanie adidas. Reunind jucătoare de top din fotbalul feminin, precum și legendele fotbalului masculin, adidas ne demonstrează că orice e posibil pentru noua generație!’. 


Având în vedere că turneul va oferi, fără îndoială, momente emblematice pentru fotbal, adidas va continua să celebreze puterea feminină pe tot parcursul turneului, cu diferite inițiative și activări. 

Ca parte a inițiativelor de sprijin a fetelor și femeilor în sport, adidas a creat un kit bag conform nevoilor specifice ale sportivelor din cadrul Cupei Mondiale Feminine. Toate cele 11 federații pe care brandul le susține se vor bucura de acest kit, iar item-urile vor fi personalizate pentru fiecare jucătoare în parte. Articolele sunt realizate din materiale inovatoare pentru un fit și suport corect în timpul meciurilor, având încorporate tehnologii avansate, cum este FlowShield Technology  – concepută pentru a preveni accidentele neașteptate în timpul ciclului menstrual – ce va fi introdusă pentru prima dată în echipamentul de teren. 


Partener al Cupei Mondiale Feminine FIFA din 1995, adidas este un susținător îndelungat al fotbalului feminin, făcând eforturi pentru a contribui la oferirea de șanse și oportunități egale în comunitățile marginalizate. Mai mult, brandul promovează și încurajează un acces echitabil, o atitudine corectă și un mediu sigur pentru fiecare practicantă de sport din lume.  

De asemenea, prin parteneriatul continuu cu Common Goal, 1% din toate vânzările de mingi de la Cupa Mondială din 2022 – inclusiv mingea oficială pentru Cupa Mondială Feminină, Oceaunz – , vor fi donați către proiecte pentru dezvoltarea și sprijinirea sportului feminin, printre care și proiectul Common Goal, ‘Global Goal 5 Accelerator.  


Despre adidas în fotbal

adidas este lider mondial în fotbal, fiind furnizorul oficial al celor mai importante turnee de fotbal din lume, cum ar fi FIFA World Cup, Campionatul European UEFA și UEFA Champions League. adidas sponsorizează, de asemenea, unele dintre cele mai importante cluburi din lume, inclusiv Real Madrid, Manchester United, Arsenal, FC Bayern Munchen și Juventus. Brandul este, de asemenea, partener al unora dintre cei mai buni fotbaliști, inclusiv Vivianne Miedema, Lindsey Horan, Wendie Renard, Leo Messi, Paul Pogba, Mohamed Salah, Paulo Dybala, Thiago Alcantara, Alessia Russo, Gabriel Jesus, Roberto Firmino, Joao Felix, Serge Gnabry, Jude Bellingham și Karim Benzema.