Aleargă pentru cei care nu pot, pe 7 mai, la Wings For Life World Run

.

Înscrie-te la Wings For Life World Run, distrează-te, treci linia de sosire și contribuie la găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării

7 mai 2023, ora 14.00 sunt coordonatele celei de-a zecea ediții Wings For Life World Run, în care toată lumea e binevenită să se distreze și să alerge pentru cei care nu pot. Toate încasările din taxa de înscriere merg direct către Fundația Wings For Life, a cărei misiune e să găsească un remediu pentru leziunile măduvei spinării. 


Pe cont propriu, în curse mici sau în evenimente mari, atât alergătorii profesioniști, cât și amatorii pot participa la Wings for Life World Run datorită aplicației mobile (iOS și Android). Aceasta trebuie descărcată și va însoți toți alergătorii în timpul antrenamentelor, dar și în ziua cursei. Totodată, fiecare își poate seta un obiectiv, iar în ziua evenimentului va ști exact în ce punct se află.


Cursa are un format unic: nu există o linie de finiș tradițională, ci linia de finiș urmărește fiecare alergător. Toți participanții de pe glob încep cursa în același timp, la ora 14:00 ora României, pe 7 mai. 30 de minute mai târziu, temutul Catcher Car pleacă în urmărirea fiecăruia. Când sunt depășiți, au încheiat cursa, iar ultimul alergător care e prins din urmă de mașina virtuală de finiș e câștigătorul global al cursei. 

În România, se vor organiza App Runs pentru cei care vor să alerge împreună la: Pitești, Bacău, Arad și București. Însă oricine poate alerga oriunde dorește și poate susține astfel cauza fundației Wings For Life, folosind aplicația pe telefonul mobil.


În 2022, Wings for Life World Run a numărat 161.892 de alergători din 165 de țări. Însă asta nu e tot:

  • 1.086.988 participanți au luat startul la Wings for Life World Run din 2014 până în prezent
  • 10.266.767 km au fost acoperiți în alergare
  • 119 miliarde de pași făcuți în total de alergători
  • 38.3 milioane de euro au fost strânse din taxele de înscriere

Toți banii au mers către o serie de proiecte de cercetare desfășurate la nivel mondial pentru găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării:


  • 276 de proiecte finanțate
  • 18 ani de cercetare continuă
  • 19 țări implicate
  • 256 de recenzori științifici

Descarcă aplicația Wings For Life World Run (iOS și Android), înscrie-te în cursa Wings For Life World Run din 7 mai și sprijină găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării. Toate detaliile și punctele de întâlnire pentru cursa din România sunt disponibile aici. Și cei care nu pot participa fizic în competiție pot dona oricând pentru această cauză.