Amenajează grădina japoneză perfectă chiar la tine acasă

.

Cu toții ne dorim să avem o casă liniștitoare, una care să poată să fie locul nostru de refugiu. Obținerea acestui lucru implică inevitabil și amenajarea unei grădini primitoare, plină de flori și copaci care să se potrivească felului nostru de a fi și care să ne bucure privirea mereu. O grădină amenajată corespunzător ajută în petrecerea unui timp îndelungat și de calitate la aer curat, unde putem fi înconjurați de o mică părticică din natură, pe care o putem numi a noastră. 

Dacă ești o persoană interesată de o stare de spirit zen, de odihnă și relaxare în propria casă, atunci cu siguranță ar trebui să ai în vedere aducerea unor elemente specifice grădinilor japoneze pe proprietatea ta. 


Iată care sunt ideile esențiale pe care nu trebuie să le ratezi:

Cireșul japonez, un colț de rai

Cu siguranță ai rămas surprins de frumusețea care zace în simplitatea unui cireș japonez atunci când ai văzut unul, așa că nu ar trebui să stai mult pe gânduri atunci când vine vorba de plantarea unuia chiar în grădina ta. Îl poți poziționa oriunde, de la intrarea în grădină pentru a poza măreț și a atrage priviri sau complimente, până la un loc retras, văzut doar de tine pentru a putea fi oaza ta de liniște. Poți arunca aici o privire la câțiva cireși japonezi de vânzare de la verdena.ro care surprind prin florile lor bogate, într-o culoare îmbietoare de roz închis.


Cireșii japonezi sunt rezistenți la îngheț, nu au preferințe specifice în ceea ce privește solul, dar, cel mai important, atunci când înfloresc primăvara,  au un miros dulceag care ți se strecoară în inimă ca o îmbrățișare și din punct de vedere estetic au o coroană de flori bogată, imperială.

Trebuie să știi că sunt cu atât mai mult sunt esențiali, cu cât ei simbolizează fertilitatea, fericirea și frumusețea.

O alee din piatră care semnifică drumul vieții

Te poți orienta întâi spre construirea unei alei din pietricele albe, care să ajute la comunicarea celor mai importante dintre punctele de interes ale grădinii tale. Cu această alee, tu poți hotărî dacă va sta pe linie dreaptă sau dacă va fi curbată, șerpuitoare și poți să adaugi apoi flori sau arbuști noi grădinii tale în locuri pe care la început poate nici nu le-ai luat în considerare.

Aleea japoneză simbolizează însăși calea vieții noastre, pe care un om trebuie să o parcurgă cu minuțiozitate zilnic pentru a fi mai conștient de identitatea și puterile lui.


Flori specifice culturii japoneze

Cu siguranță că te întrebi ce ar fi o grădină amenajată fără flori. Da, locul tău verde are nevoie de mai multe pete de culoare care să înflorească treptat de-a lungul anului și care să sporească senzația de liniște. Printre florile specifice japonezilor se numără: 

• camelia, o plantă veșnic verde cu petale de culoare roz-cărămiziu, 

• bujorul de munte, care prin puritatea emanată de culoarea sa albă va acompania cireșul japonez 

• hortensiile, impozante prin numărul abundent de floricele, care pot fi de diferite culori: alb, roz, albăstrui. 


Acestea fiind spuse, acum ai înțeles care sunt unele dintre cele mai importante elemente la care trebuie să te gândești atunci când te hotărăști să îți amenajezi o grădină în stil japonez la tine acasă. Cu ele poți să combini un peisaj exotic, oriental cu sentimentele de odihnă și pace interioară. De la cireșul japonez, la flori și până la aleea din pietricele, toate conțin în ele frumosul și calmitatea.

sursa foto: pixabay.com