Care sunt beneficiile cardului de credit BCR Visa Gold. Sfaturi utile

.

Care sunt beneficiile cardului de credit BCR Visa Gold. Se poate dovedi destul de dificil să iei decizii atunci când vine vorba despre cumpărături și cum ar fi mai bine de procedat astfel încât să nu ieși în pierdere. Astfel, cardul de credit BCR Visa Gold îți poate veni în ajutor, iar din acest articol poți afla cu ce avantaje vine la pachet. Iată tot ce trebuie să știi, de la condițiile de eligibilitate până la costuri și utilizarea cardului, astfel încât să te bucuri de cât mai multe beneficii.

BCR înțelege nevoile diferite ale fiecărei persoane, astfel că pune la dispoziție posibilitatea de a-ți face un card de credit care să vină în sprijinul celor care doresc să economisească. Acest card de credit are o serie de beneficii, iar în acest articol am pus la dispoziție toate informațiile necesare cu privire la ce presupune, mai exact.

Care sunt beneficiile cardului de credit BCR Visa Gold

Cardul de credit Visa Gold vine la pachet cu o serie de avantaje și poate constitui o alegere inspirată care să vă ajute să vă îndepliniți anumite dorințe sau să vă duceți anumite planuri începute la bun sfârșit. Iată ce beneficii are un card de credit BCR Visa Gold.

  • Rate egale fără dobândă oriunde în lume. Pe scurt, poți merge la cumpărături oricând vrei, oriunde vrei și beneficiezi de până la 12 rate cu 0% dobândă la achiziții de minimum 600 lei. De menționat că nu se va calcula dobândă pentru suma folosită din linia de credit și achitată în rate, în condițiile în care se respectă condițiile de rambursare lunară a soldului nou’, așa cum e aceasta evidențiat lunar, în extrasul de card de credit.
  • Acces imediat la limita de credit. De îndată ce se aprobă limita de credit, poți începe imediat cumpărăturile cu cardul digital inrolat în Apple Pay sau Google Wallet.
  • Acces gratuit în Business Lounge în aeroporturile din București, Cluj și Timișoara. Precum este definit în Regulamentul Visa, poți avea 3 intrări gratuite pe an în Business Lounge-urile aeroporturilor din București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, accesul în oricare dintre cele trei aeroporturi menționate numai în cazul în care în ultimele 30 de zile au fost efectuate tranzacții la comercianți, cu cardul tău, în valoare de minim 5.000 Lei, fiind necesar ca acest prag să fie atins cu cel puțin 96 de ore înaintea accesului în lounge.
  • Bani înapoi la cumpărături prin George Moneyback.
  • Experiențe unice în lumea Visa Premium. La acest capitol te poți bucura de o gamă largă de oferte Premium, dintr-o varietate de domenii, printre care restaurante, cafenele, baruri, cumpărături, IT, entertainment, servicii medicale, sporturi și multe altele
  • Asigurarea de călătorie străinatate gratuită, care cuprinde: asistenţă medicală, pierderea/ deteriorarea bagajelor, întârzierea mijloacelor de transport, întârzierea bagajelor răspundere civilă, asigurarea documentelor, protecţie legală, asigurare de deces sau invaliditate permanent

Pentru a se activa asigurarea, trebuie să te asiguri de validitatea cardului Visa Gold și utilizarea acestuia:

  • fie pentru plata cheltuielilor de călătorie (cazare și/sau transport), integral sau parțial. În cazul în care se călătorește cu mașina, cheltuielile de transport se referă la costul combustibilului și trebuie să fi fost efectuate cu cel mult 30 de zile anterior începerii călătoriei;
  • fie pentru achiziția de bunuri și/sau servicii la comercianți prin intermediul POS-urilor (fizic sau online) în valoare cumulată de minimum 500 lei, cu cel mult 2 luni înainte de efectuarea călătoriei.

Asigură-te că îndeplinești condițiile de mai sus, înainte de fiecare călătorie.

Condiții de eligibilitate pentru cardul de credit BCR Visa Gold

Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să intre în posesia unui card de credit BCR Visa Gold.

– Să ai vârsta cuprinsă între 18 şi 70 de ani.

– Să fii angajat cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată sau să ai venituri din pensie. La data solicitării cardului, veniturile salariale nete trebuie să fie mai mari sau egale cu 4.000 lei/lună sau venituri din pensii raportate la ANAF.

– Să ai fie veniturile din salarii raportate la ANAF sau încasate în cont la BCR, fie venituri din pensii raportate la ANAF. 

Cât se plătește pentru cardul de credit BCR Visa Gold

Prima emitere a cardului de credit BCR Visa Gold este gratuită, urmând ca pentru emiterile ulerioare să se perceapă un comision standard de 100 RON. În ceea ce privește administrarea anuală a cardului, nu se plătește nimic în primul an, urmând ca ulterior să se aplice comisionul standard de 200 RON/ an.

În ceea ce privește plata în rate, trebuie menționat că numărul de rate depinde de valoarea cumpărăturii. Astfel, pentru cumpărături cuprinse între 600 și 1000 de lei – numărul maxim de rate este de trei, pentru cumpărături între 1000 și 2000 de lei – numărul maxim de rate este dublu, de șase, iar pentru cumpărături de peste 2.000 de lei  numărul maxim de rate este 12.

Sursă foto: Pexels