Castelul Peleș este una dintre creațiile arhitecturale de mare valoare de la noi din țară, care anual atrage turiști din întreaga lume să-i admire frumusețea, dar și peisajul de vis unde este amplasat. Odată ajuns în preajma sa, te alături lumii de basm, cu regi și regine, prinți și prințese, cărora le-a ținut loc de casă și îți vei crea propria viziune despre trecutul regalității din România.
Sinaia este stațiunea unde se înalță maiestuos castelul Peleș, una dintre cele mai importante clădiri istorice din România. Cei care vizitează stațiunea, nu ratează și o plimbare până la celebrul castel, construit din inițiativa regelui Carol I, primul rege al României. Acesta a fost fascinat de frumusețea acestei localități, pe atunci cu numele de Podul Neagului, și ca atare a ales să-și ridice aici un castel. Tot Carol I este și cel care a schimbat numele localității în Sinaia.
Castelul Peleș, reședință de vară pentru scurt timp
Construcția castelului a început în anul 1873, iar moartea regelui Carol I, la 27 septembrie 1914, a marcat finalul grandiosului proiect arhitectonic coordonat chiar de suveran. Castelul Peleș a servit inițial ca reședință de vară a familiei regale, dar după 1914, nu a mai fost locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator.
Scurtă istorie a castelului Peleș
Castelul Peleș a avut următoarele roluri: reședință regală între 1883 și 1947, naţionalizat în 1948, muzeu din 1953 până în 1975 şi din 1990 până în prezent, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
În perioada ianuarie – martie 1948, castelul a fost închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din Capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc., conform peles.ro. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici afiliați regimului comunist.
Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989 o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare.
Pe urmele colecțiilor de la castelul Peleș
Alături de celebra colecție de pictură ce cuprindea peste 200 de tablouri, Regele Carol I a pus bazele unei remarcabile colecții de artă decorativă, constituită treptat de-a lungul unei jumtăți de veac de domnie, prin achiziții importante de mobilier, arme, tapiserii și covoare, piese de metal prețios, sticlărie şi ceramică, creații ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii. Colecția de ceramică (gresie, faianță, porțelan) a Castelului Peleș ocupă un loc bine determinat, atât ca număr (colecția se compune din peste 5000 de piese), cât și ca valoare.
Regina Maria (1914–1927) continuă tradiția de colecționar inaugurată de Regele Carol I și achiziționează piese de ceramică Art Nouveau, pe care le distribuie cu deosebit simț estetic în decorul Castelului Pelișor, reședinta sa particulară.
Ceasurile colecției de orologerie a Muzeului Național Peleș provin majoritar de la Regele Carol I al României, cunoscut pentru punctualitatea sa. Colecția cuprinde și ceasuri ale Reginei Maria, ale Regelui Carol al II-lea și un ceas primit de Regele Mihai.
Vei mai putea admira colecția de argint și metal comun și colecția de sticlă a Muzeului Naţional Peleş care cuprinde peste 1500 de piese.
Cât costă o vizită la castelul Peleș
Pentru ‘Expoziția de bază’ de la parter, adulții plătesc 50 lei, pensionarii – 25 lei, elevii, studenţii – 12.5 lei, iar ultima intrare pentru expoziția de bază se face la ora 16:15. Biletele pot fi achiziționate și online, de aici.
Pentru ‘Tur Opțional I’, parter + etaj I, adulții plătesc 100 lei, pensionarii – 50 lei, elevii, studenţii – 25 lei, iar ultima intrare se face la ora 15:30. Biletele pot fi achiziționate și online, de aici.
Pentru ‘Tur Opțional II’, parter + etaj I + etaj II, adulții plătesc 150 lei, pensionarii – 75 lei, elevii, studenţii – 37,5 lei, iar ultima intrare se face la ora 14:45. Biletele pot fi achiziționate și online, de aici.
În perioada 02.11.2022 – 03.05.2023, programul de vizitare este:
Miercuri: 10:00 – 17:00
Joi – Duminică: 9:15 – 17:00
Luni: închis
Marți: închis.
Bine de știut!
În prezent, ghidajul este doar audio.
O vizită plăcută și la Pelișor
Dacă tot ajungi la castelul Peleș, îți va plăcea cu siguranță să treci și pragul Pelișorului, locuința intimă și cochetă a familiei regale, locul de suflet al Reginei Maria. Castelul a fost ridicat între anii 1899 și 1902, fiind un dar de nuntă de la Carol I pentru viitorul Rege Ferdinand și pentru tânăra lui mireasă, viitoarea Regină Maria. Aici vei putea admira dormitoarele copiilor și salonul unde se servea micul dejun, dar mai ales decorațiunile alese cu mare grijă și mult bun gust de Regina Maria.
Pentru un tur complet, adulții vor plăti 30 lei, pensionarii – 15 lei, elevii, studenţii – 7.5 lei. Ultima intrare se face la ora 16:15.
În perioada 02.11.2022 – 03.05.2023, programul de vizitare este:
Miercuri: 10:00 – 17:00
Joi – Duminică: 9:15 – 17:00
Luni: închis
Marți: închis.