Sursa foto: Shutterstock
Sarcina presupune vizite prenatale regulate. În timpul acestora, poti afla data estimată a nașterii și auzi pentru prima dată bătăile inimii bebelușului. De asemenea, medicul va monitoriza sănătatea ta și a copilului, va oferi îndrumări privind alimentația și activitatea, va explica la ce să te aștepți în timpul travaliului și al nașterii și îți va oferi sfaturi despre îngrijire și hrănirea bebelușului (1). În plus, va explica ce complicații pot apărea și cum pot fi acestea identificate.
Frecvența vizitelor la medic în timpul sarcinii
Orice sarcină are nevoie de un consult obstetrical pentru urmărirea sarcinii. Pentru o sarcină sănătoasă, medicul va dori probabil să vadă gravida după următorul program:
- săptămânile 4 – 28: o vizită prenatală la fiecare patru săptămâni;
- săptămânile 28 până la 36: o vizită prenatală la fiecare două săptămâni;
- săptămânile 36 până naștere: o vizită prenatală în fiecare săptămână.
Săptămânile 4-28
Dacă medicul nu recomandă altceva, ar trebui să faci un consult medical o dată la 4 săptămâni. Prima vizită este mai lungă, deoarece medicul adună informații pentru a putea monitoriza mai bine sarcina. Pentru început, ți se pun întrebări detaliate despre istoricul de sănătate personal și al familiei. Această evaluare pune bazele vizitelor de îngrijire prenatală pe tot parcursul sarcinii. De asemenea, un examen fizic amănunțit, inclusiv un examen pelvian, face parte din vizita inițială. Va exista si o evaluare (de obicei, o ecografie) pentru a te asigura că bebelușul se dezvoltă bine în uter. De asemenea, vei pleca de la această primă programare cu o data estimată a nașterii.
Vizitele vor fi mai scurte la controalele lunare care urmează până în săptămâna 28. Te poți aștepta ca la fiecare programare să aibă loc următoarele testări:
- citirea tensiunii arteriale;
- verificarea greutății;
- test de urină;
- măsurarea abdomenului pentru a monitoriza creșterea bebelușului.
Dispozitivele Doppler fetale permit auzirea inimii bebelușului în jurul săptămânii 10. Testele obișnuite în timpul sarcinii includ, de asemenea, o serie de screening-uri care pot oferi informații despre sănătatea bebelușului. Acestea includ:
- testarea prenatală neinvazivă: este de obicei disponibilă după 10 săptămâni de sarcină. Acest test de sânge depistează afecțiuni genetice, cum ar fi sindromul Down, Trisomia 13 sau Trisomia 18.
- test de sânge care se face între săptămânile 15-20, pentru a evalua riscurile potențiale și complicațiile de dezvoltare care implică creierul, măduva spinării și țesuturile neuronale ale copilului.
- un test pentru diabet gestațional: se face în jurul săptămânii 24-28, pentru a vedea dacă schimbările hormonale determină creșterea nivelului de zahăr din sânge.
Săptămânile 28-36
În această perioadă, vizitele la medic se fac o dată la două săptămâni. Testele regulate efectuate în cadrul consultațiilor anterioare vor continua să monitorizeze orice schimbări. Un vaccin Tdap este de obicei încurajat în această perioadă, pentru a te proteja pe tine și pe copil de pertussis (tuse convulsivă), precum și de tetanos și difterie. Se recomandă și vaccinul cu imunoglobulină Rh0, pentru a trata o posibilă incompatibilitate cu proteinele din sânge.
Săptămânile 36 până la naștere
În această perioadă, vizitele la medic sunt săptămânale. Poziția bebelușului este verificată pentru a determina în ce direcție se îndreaptă, iar colul uterin va fi verificat pentru dilatare. Un test pentru streptococul de grup B (GBS) este, de asemenea, de rutină. GBS poate fi transmis de la părinte la copil și poate provoca infecții care pun viața în pericol la nou-născuți. Dacă sunt descoperite, antibioticele administrate în timpul travaliului pot ajuta la prevenirea răspândirii GBS la bebeluș (1).
Complicațiile care pot apărea în timpul sarcinii
Acest program al vizitelor la medic se poate modifica în funcție de sarcină și de istoricul medical al mamei (poate fi o sarcină care necesită o monitorizare suplimentară). Acest lucru se poate întâmpla în următoarele situații:
- viitoarea mamă este adolescentă, sau are mai mult de 35 de ani. În astfel de cazuri, cresc șansele de preeclampsie și diabet gestațional.
- sarcina presupune gemeni (tripleți, cvadrupleți). Mai mulți bebeluși cresc riscul de complicații în timpul sarcinii, inclusiv probabilitatea de travaliu prematur și naștere prematură.
- afecțiunile de sănătate existente au nevoie de o privire atentă. Factorii de risc pentru sarcină cresc în cazul în care mama are hipertensiune arterială, diabet sau este seropozitivă. Supraponderalitatea poate crește, de asemenea, riscul de complicații (2).
Medicul poate detecta aceste complicații prin diverse metode de testare și monitorizare. Acestea pot include ecografii, teste de sânge și alte teste specifice. De exemplu, diabetul gestațional poate fi detectat prin testul cu glucoză, iar preeclampsia poate fi identificată prin măsurarea tensiunii arteriale și prin teste de sânge.
Cum te pregătești pentru consultul obstetrical
Pregătirea pentru un consult obstetrical este esențială pentru a asigura o experiență cât mai eficientă și plăcută. O componentă importantă a acestei pregătiri este documentarea înainte de consult. Mamele care se informează înainte de consult au o experiență mai bună decât cele care nu o fac. Documentarea include înțelegerea importanței unui consult obstetric, care sunt etapele acestuia și ce fel de întrebări ar putea să pună medicul.
Pregătirea fizică pentru consult este un alt aspect important. Înainte de vizita la medic, viitoarele mame ar trebui să se asigure că sunt într-o stare bună de sănătate, pentru a evita orice complicații. Acest lucru poate însemna să se odihnească suficient înainte de consult, să mănânce sănătos și să fie bine hidratate.
Consultul obstetrical poate fi stresant pentru multe femei. Prin urmare, pregătirea mentală pentru consult este esențială. Viitoarele mame ar putea lua în considerare meditația sau exercițiile de respirație înainte de consult, precum și discuțiile despre temerile și preocupările lor cu un partener de încredere sau un consilier.
Așadar, vizitele regulate la medic în timpul sarcinii sunt foarte importante, fie că este o sarcină normală sau de una cu complicații. Consultul obstetric este vital pentru monitorizarea stării de sănătate a mamei și a bebelușului, precum și pentru detectarea oricăror complicații potențiale. În cele din urmă, pregătirea corectă pentru aceste vizite poate crește eficiența și confortul acestora.
Acest articol a fost realizat în baza informațiilor preluate din:
(1) Cleveland Clinic, „Pregnant? Heres How Often Youll Likely See Your Doctor': https://health.clevelandclinic.org/prenatal-appointment-schedule
(2) Web MD, „How Often Do I Need Prenatal Visits?': https://www.webmd.com/baby/how-often-do-i-need-prenatal-visits