Ce-aș fi vrut să știu despre banii în cuplu în urmă cu 20 de ani și știu acum

.

Ce știu sigur este că viața ne surprinde pe toți așa cum nu ne imaginăm… și dacă există planuri care ne ies admirabil, altele se dărâmă ca un joc de cărți, așezat fragil pe o temelie instabilă. Discuțiile despre bani într-un cuplu pot fi catalizatorul pentru visurile mari sau gloanțele pentru plutonul de execuție al iubirii și înțelegerii reciproce. Nu știu să existe cale de mijloc… și dacă este, eu n-am aflat-o. Am văzut, în schimb, în jurul meu cum prietenii noștri care își jurau iubire veșnică la nuntă, se despărțeau cu viscol pe buze mai târziu, încrâncenați de sumele de bani inegale pe care le-ar fi adus pentru bunăstarea căminului conjugal.

Mi-ar fi plăcut să existe o rețetă universal valabilă pentru a reglementa de la început situația banilor într-un cuplu. Să fie ca spălatul pe mâini după ce vii de afară, ceva „de la sine înțeles’. La mine cam așa a fost, și când pornești la drum, în doi, cu regula „se subînțelege’, discuțiile în contradictoriu, luatul la rost și reproșurile legate de bani, pur și simplu nu se întâmplă. Am tranșat problema banilor de la început și m-aș hazarda să spun că este esențial pentru menținerea unei relații sănătoase și echilibrate. Chestiunea finanțelor poate fi o sursă de tensiune și conflict, dacă nu e abordată corect de parteneri. Pe de altă parte, e bine să se știe cât de devreme posibil, chiar la începutul relației, când lucrurile devin… „serioase’, că viața în cuplu înseamnă, printre altele, și o raportare corectă la toleranță, muncă în echipă, empatie și înțelegere reciprocă.


Despre bani? Numai de bine… 

În cazul meu, banii n-au fost un măr al discordiei, ci liantul care ne-a ajutat să ne clădim visurile. Ce-am pierdut și ce-am câștigat pe parcurs? Le-am oferit copiilor un exemplu sănătos de economisire gen pușculiță. Am strâns bani, am economisit, am tăiat din capricii (ale mele!), și am construit o casă pe pământ în jurul căreia am crezut că plantăm cireși dar ne-am trezit cu șapte vișini. La capitolul pierderi, trec vacanțele în insule îndepărtate cu nisip făinos și apă turcoaz. N-am avut discuții din cauza acestui neajuns: nu am voie să stau la soare, îmi e frică de apă deci nu înot și nu ne încântă zborurile lungi. 


Consens, ar spune politicienii. Copiii, în schimb, au plecat în ce tabere și-au dorit, fără restricții. 

Și totuși, de unde această relaxare?

Din stabilirea unor valori comune. Am văzut, de-a lungul anilor care au trecut peste căsnicia mea, că unele lucruri pur și simplu se brodesc ca așezate de o mână invizibilă a destinului, ca-ntr-un puzzle uriaș, cu piese care se îmbină perfect. Întrebări de genul: „ce zici, cumpărăm o nouă centrală?’ sau „unde vrei să mergem în weekend?’ primesc, de fiecare dată un răspuns firesc, unul care nu aduce lămuriri suplimentare, ci tihnă. „Nepotrivirile de caracter’ pe care le vedem invocate în filme în cazul despărțirilor, au la bază această nelămurire a valorilor comune. Banii, când li se acordă puterea cuvenită, leagă și unesc, nu despart.


Ce știu acum și nu știam atunci?

M-am căsătorit foarte tânără, iar tinerețea are o dulce naivitate cu care nu te mai întâlnești nicicând pe parcursul vieții. Ne-am intersectat de-a lungul anilor cu zeci și zeci de cupluri care se prăbușeau în abisul neînțelegerilor cauzate de interminabilele discuții despre bani… ai mei, ai tăi, de la mama, de la tata… Rețeta „banilor noștri’ se declină în situații strict particulare, nu există ingrediente minune care să ducă la înțelegere și să le arate celor doi că este varianta câștigătoare. Poate pentru unii nu e! Dar e OK și-așa. Regret că nu am știut să dau sfaturi bune atunci când mi-a fost cerută părerea despre banii în cuplu. Nu știu dacă părerea mea ar fi schimbat ceva, dar astăzi aș ști să le spun că „există soluții: puneți-le pe hârtie. Fie un buget comun, sprijinit cu o sumă fixă de amândoi, fie ajustat în funcție de venitul fiecăruia, fie banii separați, dar neîncrâncenați, ci cu portofele-căsătorite între ele.’ Sau pur și simplu, i-aș trimite val-vârtej la un consilier bancar, cel mai potrivit să-i învețe cum să-și gestioneze banii în mod fericit. Există, de pildă, ING Together, un instrument creat în aplicația HomeBank prin care poți adăuga chiar și trei persoane pe cont, toți având acces la bani și vizibilitate asupra tranzacțiilor. Și astfel, lucrurile se simplifică într-un mod atât de firesc… Pe mine acest ING Together m-a ajutat când îmi pierdusem deja speranța că mai am vreo șansă să ajung pe plaja aceea albă, cu nisipul alb-făinos și apa de culoarea unor mărgele celebre. Ei bine, odată instalată aplicația și după adăugarea persoanelor dragi în „cercul magic’, am văzut că împreună e mai simplu. Banii se strâng mai ușor împreună și se cheltuie mai cu măsură. Când s-a stabilit locația vacanței am avut impresia că până și aplicația ING Together ține cu noi… Ne-a ajutat din trei clickuri să fim mai uniți. Cred că asta este menirea ei. Să ne ajute să ne îndeplinim visurile. Alea mari!