Ce faci atunci când ai un accident de mașină în Germania - Ghid pas cu pas

.

Germania este cunoscută pentru rețeaua sa extinsă de autostrăzi, dar ca orice alt loc, și aici se pot întâmpla accidente. Când te afli într-o țară străină și ești implicat într-un accident rutier, s-ar putea să te simți copleșit. Nu numai limba poate să îți ridice probleme, ci și legile țării respective. Cu toate acestea, cunoscând procedurile în caz de accidente rutiere în Germania, îți poți păstra calmul și acționa corect. În definitiv, Germania este țară parte a Uniunii Europene, deci nu există foarte multe diferențe între ei și România din punct de vedere legislativ. Totuși, sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont atunci când faci un accident în Germania. 

Diferențe în legislația rutieră dintre cele două țări


În Germania, legislația rutieră este strictă și bine definită. În cazul unui accident, este obligatoriu să informezi poliția, indiferent de gravitatea daunelor. De asemenea, Germania are un sistem de puncte pentru infracțiuni rutiere, care poate duce la pierderea dreptului de a conduce. La fel se întâmplă și în România, însă numărul de puncte cu care ești sancționat pentru o contravenție poate diferi. 

În România, legislația rutieră s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani, cu accent pe securitatea rutieră. Totuși, în cazul accidentelor fără victime, părțile implicate pot alege să completeze o constatare amiabilă, fără implicarea poliției.


Cum se tratează culpabilitatea în ambele jurisdicții

În Germania, sistemul legal tratează foarte serios determinarea culpei. Un raport de poliție detaliat va stabili cine este responsabil și va furniza dovezile necesare pentru asigurări. Germania aplică principiul „strict liability', ceea ce înseamnă că șoferul vehiculului motorizat este aproape întotdeauna considerat vinovat în cazul unui accident cu un pieton sau un ciclist.

În România, determinarea culpei se bazează pe martorii oculari, dovezile de la fața locului și declarațiile părților implicate. La fel ca în Germania, raportul poliției este crucial în stabilirea responsabilității. Tot la fel ca în Germania, încălcarea conduitei preventive pe șosea poate fi sancționată. 

Rolul poliției și al autorităților în ancheta rutieră

Atât în Germania, cât și în România, poliția joacă un rol esențial în ancheta rutieră. În Germania, este obligatoriu să aștepți sosirea poliției la fața locului, care va realiza un raport detaliat și va colecta declarațiile martorilor.


În România, în cazul accidentelor minore fără victime, poliția nu este obligatoriu să intervină, dacă părțile ajung la un acord. Totuși, pentru accidentele grave sau cu victime, ancheta poliției este imperativă. 

Diferențe în sistemele de asigurare auto

Sistemul de asigurare auto din Germania se bazează pe asigurarea obligatorie de răspundere civilă și pe asigurări opționale care pot acoperi daunele produse propriului vehicul. Ratele de asigurare sunt calculate în funcție de vârsta șoferului, experiența sa și istoricul de conducere.


În România, asigurarea obligatorie de răspundere civilă (RCA) este esențială pentru toți proprietarii de vehicule. Prețul RCA depinde de mai mulți factori, inclusiv de istoricul de conducere și de vechimea mașinii. În plus, șoferii pot opta pentru polițe CASCO, care acoperă daunele produse propriului vehicul.

În ambele țări este obligatoriu să ai dovada încheierii asigurării cu tine atunci când te urci la volan, fie ea online sau fizică. Totuși, dacă mergi într-o țară străină, ar trebui să ai întotdeauna actele printate, pentru a fi mai ușor de verificat de către autorități. 


Cum îți recuperezi daunele?

În cazul în care ești victima unui accident auto în Germania, procedura de recuperare a daunelor este asemănătoare cu cea din România. În baza asigurării celui care a provocat accidentul poți să te duci să iți repari mașina. Totuși, pentru că este o țară străină, trebuie să cauți service-urile autorizate de compania de asigurări. De asemenea, în unele cazuri, trebuie să traduci actele. 

În cazul în care vrei să fii remunerat pentru daune, atunci aceste proceduri în caz de accidente rutiere în Germania se complică, pentru că trebuie să deschizi litigiu cu firma de asigurări. În acest caz este indicat să optezi pentru o firmă de avocatură care te va sprijini în tot procesul de recuperare al daunelor. 


Chiar dacă există similitudini în modul în care Germania și România tratează accidentele rutiere, există și diferențe semnificative în legislație, rolul autorităților și sistemele de asigurare. Este esențial pentru șoferi să fie conștienți de aceste proceduri, indiferent de țara în care conduc, fie că pleacă în vacanță sau sunt în tranzit.