Ce poți face dacă ești în aeroport și zborul tău este anulat

 advertising.ringier
.

Majoritatea persoanelor care călătoresc cu avionul au avut de-a face cu întârzieri sau chiar anulări de zbor. Este o situație neplăcută, însă este bine să privești întotdeauna partea plină a paharului. În continuare, îți oferim câteva idei pentru a petrece timpul în cazul în care ajungi în aeroportul din București și te confrunți cu un zbor anulat sau întârziat.

1. Caută cazare la cel mai apropiat hotel

Dacă te întorci dintr-o călătorie în străinătate și mai ai un zbor planificat sau pur și simplu ai ajuns în București pentru a călători de acolo în altă țară, singurul lucru de care ai nevoie este să te odihnești. Prin urmare, cea mai bună idee poate fi să te cazezi cât mai aproape de aeroport. Astfel, dacă stai la un hotel aeroport, nu ai de-a face cu traficul din oraș și te bucuri de confort și de liniște.

Totodată, dacă te cazezi la un hotel în proximitatea aeroportului, va fi mult mai ușor să ajungi la timp la aeroport pentru următorul zbor spre destinația ta.

2. Rămâi în aeroport și cere asistență din partea personalului

În cazul în care zborul tău are doar o întârziere și încă sunt șanse ca avionul respectiv să decoleze, ar fi recomandat să nu părăsești aeroportul, ci să rămâi acolo pentru a fi la curent cu ceea ce se petrece. De asemenea, poți cere ajutorul personalului din aeroport, care îți poate oferi informații și asistență.

În plus, este indicat să știi că poți cere despăgubiri din partea companiei aeriene pentru neplăcerile create de inconvenientul unui zbor anulat sau cu o întârziere foarte mare.

3. Verifică dacă te poți îmbarca în alt avion, cu o altă destinație

Această soluție este una la care pot apela persoanele mai spontane sau care nu depind de un program strict. De pildă, dacă trebuia să mergi în vacanță și zborul tău a fost anulat, poți lua legătura cu personalul pentru a vedea dacă există zboruri într-o destinație apropiată orașului unde trebuia să ajungi.

În cazul în care găsești un zbor avantajos, potrivit situației, și te hotărăști să călătorești în noua destinație, poți închiria o mașină sau poți folosi mijloace de transport în comun pentru a ajunge la destinația inițială.

4. Explorează orașul și bucură-te de timpul liber

În astfel de situații, este important să privești totul dintr-o perspectivă pozitivă. Prin urmare, dacă te afli în aeroportul din București sau alte orașe, iar compania aeriană sau personalul din aeroport te-a anunțat că zborul tău este anulat și următorul zbor este abia în ziua următoare, poți profita de timpul liber pentru a te relaxa și pentru a descoperi locuri noi.

Primul pas este să-ți asiguri cazarea pentru noaptea respectivă, iar mai apoi ai toată ziua la dispoziție pentru a te plimba și a te relaxa. De pildă, în București există numeroase obiective turistice pe care le poți vizita, cum ar fi Palatul Parlamentului, Muzeul Național Cotroceni, Ateneul Român, precum și zone în care te poți plimba: Centrul Vechi, Calea Victoriei sau parcurile din capitală.

Așadar, în cazul în care te vei confrunta cu un zbor anulat sau cu o întârziere de zbor, nu trebuie să intri în panică, ci să ceri cât mai multe informații de la personalul aeroportului pentru a lua decizia potrivită, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție până aștepți următorul zbor.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton