Ce să porți ca să fii la modă iarna asta

 advertising.ringier
.

Deși vremea de afară este încă una mai mult decât călduroasă, nu putem să nu ne ducem cu gândul la sezonul rece, și în special la outfit-urile pe care le vom purta în această perioadă. Adevăratele fashioniste nu sunt niciodată luate prin surprindere, poate și prin prisma faptului că se gândesc din timp la toate. Te-ai recunoscut? Atunci hai să vedem ce articole vestimentare trebuie să porți în această iarnă pentru a urma tendințele modei.

Paltoane supradimensionate

Și în anii trecuți acestea au fost foarte apreciate, iar situația nu s-a schimbat prea mult. Reprezintă un articol vestimentar care îți oferă în același timp un look relaxat, dar și modern, și în plus, se potrivesc cam la toate ținutele. Dacă ești genul care adoră să iasă în evidență, atunci renunță la culorile neutre și optează pentru nuanțe vibrante sau chiar imprimeuri.

Pulovere tricotate

Chiar dacă par desprinse din vremuri demult trecute, pentru sezonul rece din acest an marii creatori de modă ne spun că au revenit în tendițe. Nimic nu se va potrivi mai bine cu vremea rece de afară ca un pullover oversize, tricotat, cu guler înalt și pe care sunt 'amestecate' mai multe texturi.

Optează pentru culori pastelate, adaugă și o pereche de blugi skinny și niște cizme înalte și vei fi pur și simplu răpitoare.

Fuste din lână și pantaloni din piele

Da, exact, au revenit în tendințe, și asta nu poate decât să te bucure, pentru că sunt acele articole vestimentare care îți oferă un aspect feminine, plin de stil și eleganță. De asemenea, sunt ușor de accesorizat, așa că nu ne mai facem griji, sigur vei reuși să creezi ținute perfecte cu ajutorul lor.

Ghete îmblănite

Chiar dacă este iarnă, asta nu înseamnă că trebuie să renunți să fii la modă sau să ai grijă așa cum trebuie de picioarele tale.

Pentru a nu suferi din cauza frigului, dar în același timp să te simți comod și să fii la modă, ghetele îmblănite sunt un must în acest an.

Dacă ne permiți o recomandare, cu ghete dama imblanite bej din piele ecologica intoarsa Arely nu ai cum să dai greș pentru sunt exemplul perfect de încălțăminte care combină eleganța cu funcționalitatea.

Avem de a face cu niște ghete sunt fabricate din piele ecologică întoarsă, care le aduce mai aproape acel aspect sofisticat pe care ți-l dorești, dar și o textură plăcută la atingere.

În plus, culoarea bej este una extrem de versatilă, și se potrivește de minune cu multe alte nuanțe, ceea ce îți permite să te 'joci' după cum vrei cu ținutele.  culori și ținute.

Căciuli și fulare tricotate

Dacă aveai impresia că aceste accesorii sunt strict pentru cei mici, te-ai înșelat amarnic. Au rolul de a te proteja de frig, dar în același timp, ținuta ta nu va fi una deloc banală, ceea ce este pur și simplu perfect.

Cu niște căciuli de dimensiuni mai mari, la care se mai adaugă și niște detalii unice, ești pur și simplu perfect. Și, dacă este să le dăm cuvântul specialiștilor în modă, un fular tricotat nu trebuie să-ți lipsească în această iarnă.

Cât despre culori, aici totul depinde doar de tine și de modul în care știi să le îmbini în mod armonios.

Geci matlasate

Sunt călduroase, ușoare, confortabile și da, ai ghicit, sunt la modă și în sezonul rece care bate la ușă.

Poți opta pentru culorile neutre clasice, dar hai să fim serioase, chiar avem nevoie de ceva mai multă culoare în viața noastră. O geacă matlasată într-o culoare vibrantă este cea care îți dă mai multă încredere în tine și simți cum optimismul te cuprinde numai când o privești.

Rochii tricotate

Rochiile tricotate continuă și în acest an să fie în clasamentul preferințelor reprezentantelor sexului frumos pentru ținute potrivite sezonului rece.

Au avantajul că sunt foarte versatile și pot fi purtate în diverse combinații, astfel că vei reuși cu ajutorul lor să îți alcătuiești de fiecare dată o ținută perfect, indiferent dacă prefer stilul casual sau elegant.

Pentru o ținută care va atrage toate privirile admirative ale celor din jur îți sugerăm să mai adaugi un cardigan supradimensionat sau o eșarfă.

Botine cu toc și cizme înalte

Pentru evenimentele la care se cere un dresscode elegant, încălțămintea care se potrivește de minune sunt botinele cu toc. Poți să începi de la ele atunci când îți alcătuiești ținutele, pentru că au avantajul că te fac să te simți mai feminină. Parcă și lumea se percepe mai altfel atunci când o privești de la 'înălțimea' botinelor cu toc.

De asemenea, rochiile tricotate sau fustele scurte au nevoie de o încălțăminte care să le completeze perfect, iar aici avem o sugestie pentru tine, și anume cizmele cu toc. Optează pentru modele elegante, din piele naturală, pentru că ai mai multe avantaje: eleganță, durabilitate, aspect plăcut chiar și după ani de zile de purtare.

Decizia îți aparține

Cam acestea au fost sugestiile noastre legate de ce porți purta în această iarnă pentru a fi la modă, dar în același timp să te simți confortabil. Gândește-te că este vorba despre sezonul rece, în care de regulă ne 'blindăm' cu multe haine, lăsând la o parte tendințele modei.

Nu ar trebui să fie așa, pentru că sunt destul de multe ținute care îți aduc mai aproape un aer elegant și rafinat, așa cum îți dorești. Așadar, începe de pe acum să te gândești la ce ai putea să porți iarna aceasta, pentru a avea parte de admirația celor din jur.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton