Cea mai nouă clinică estetică din România, inaugurată în prezența vedetelor! „Dr. Bortolini. Be Perfect" este noul pol al frumuseții din București

 advertising.ringier
.

Be Perfect, clinica dedicată esteticii, care promovează conceptul de frumuseţe integrată de mai bine de cinci ani încoace, a inaugurat un nou capitol al procedurilor menite să ne redea încrederea în propria imagine: şi-a deschis pe 2 noiembrie 2022 un nou sediu ultramodern, chiar în inima Capitalei și a devenit „Dr. Bortolini. Be Perfect”. Panglica a fost tăiată în prezenţa vedetelor, unele dintre ele foste şi actuale paciente ale fondatorului Alin Bortolini, doctor multiplu premiat în domeniul esteticii.

CELEBRITĂŢILE AU AFLAT NOILE TENDINŢE ÎN ESTETICĂ DE LA DOCTORUL ALIN BORTOLINI: „Cu toții îmbătrânim, însă este esențial să îmbătrânim frumos!”

Eugenia Șerban, Monica Iagăr, Elena Ionescu, Francisca, Florentina Opriș, Adina Heaven, Anisia Gafton, Ameri Nasrin și Annes se numără printre celebrităţile care au trecut primele pragul noii clinici, situată la un pas de Piaţa Victoriei. De la eveniment nu a lipsit nici presa: jurnaliştii de la Antena, Antena Stars și Prima TV au arătat telespectatorilor tot ce are de oferit cea mai nouă clinică din industria estetică românească. Invitaţii au putut descoperi, în premieră, dotările inovatoare, care vor asigura realizarea procedurilor estetice la standarde premium. Îndrăgita interpretă de muzică populară, Elena Merișoreanu, s-a numărat și ea printre invitați. Convinsă de ceea ce a văzut, și-a programat deja următoarele intervenții estetice în cadrul noului sediu. 

ELENA MERIŞOREANU, interpretă muzică populară/ pacientă clinică: „De vreo patru ani am descoperit acest univers al procedurilor de înfrumuseţare. Nu sunt adepta operaţiilor, însă sunt pro micilor tratamente de întreţinere. Vreau să îmi fac injectări cu botox şi nu exclud nici blefaroplastia. Îmi doresc să fiu pacienta domnului doctor Alin Bortolini şi la 80 de ani! Îndemn toate doamnele şi domnişoarele să vină la Dr. Bortolini. Be Perfect. Specialistul are mâna uşoară, iar aici găsiţi persoane absolut minunate!'

Pentru doctorul Alin Bortolini, medic specialist în chirurgie estetică și plastică și, totodată, membru al Colegiului Medicilor și al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, clinica este mai mult decât o afacere de familie. 

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „Cu toții îmbătrânim, însă este esențial să îmbătrânim frumos! Noua clinică este despre a crea cea mai bună versiune a pacienților care ne trec pragul, despre a obține și menține trupul perfect, indiferent de vârsta din buletin. Chiar acum suntem în plină expansiune. Urmează nu doar să ne mărim echipa, ci și să pregătim proceduri noi care să vină în completarea dorințelor și nevoilor celor care apelează la serviciile noastre, astfel încât să le oferim soluții complexe, la cele mai înalte standarde de siguranță.'

PREVIZUALIZAȚI REZULTATUL ÎNAINTE DE A ÎNCEPE ORICE PROCEDURĂ 

Odată cu noua locație, doctorul Alin Bortolini își propune să rescrie modul în care obținem frumusețea la estetician și să demonteze mituri: mersul la medic poate fi o experiență plăcută și confortabilă, atât timp cât personalul înalt calificat este atent la nevoile pacienților, iar mediul este unul primitor. 

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „Clinica are în acest moment trei cabinete, dintre care o sală dedicată intervențiilor minime, cum ar fi bichectomie sau blefaroplastie. Totodată, pentru că am vrut să oferim un cadru relaxant pacienților, am optat și pentru amenajarea unei terase, acolo unde cei care ne trec pragul pot lua o gură de aer.”

Printre cele mai inovatoare tehnologii pe care le puteți găsi la Dr. Bortolini. Be Perfect se numără și aparatul de simulare facilă digitală, un concept inovator care vă permite să previzualizați rezultatul înainte de a începe orice tratament. 

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „Știm că o imagine face cât o mie de cuvinte, tocmai de aceea ne-am dorit să integrăm această tehnologie în cadrul clinicii, pentru că le acordă pacienților posibilitatea să observe diferențele estetice pe care le aduce asupra lor o anumită intervenție, cum ar fi, de pildă, o rinoplastie. În estetica modernă, această etapă este deosebit de importantă.”

 Totodată, ea permite specialistului să identifice zonele cu probleme și să vadă cum le poate corecta, în acord cu restul trăsăturilor, pentru o îmbunătățire estetică semnificativă. 

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „Clinica noastră și-a propus încă de la înființarea din urmă cu câțiva ani să nu se limiteze la a schimba doar o singură trăsătură a pacienților. Vrem să respectăm acest lucru și odată cu noua identitate. La Dr. Bortolini. Be Perfect privim fizicul în ansamblul lui și îi restabilim proporțiile într-o armonie totală.”

DR. BORTOLINI. BE PERFECT, LOCUL UNDE PROCEDURILE INJECTABILE ȘI CELE CHIRURGICALE SE ÎNTÂLNESC

De la cele mai simple, până la cele mai complicate proceduri, Dr. Bortolini. Be Perfect asigură o gamă largă de intervenții estetice, dedicate atât chipului, cât și corpului.

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „Totul începe cu crearea unui plan de tratament personalizat, stabilind cea mai bună variantă pentru fiecare pacient în parte. Suntem convinși că profesionalismul și grija, atitudini promovate și până acum, vor conduce la creșterea numărului celor care ne trec pragul, mai ales că acum beneficiem de un spațiu mai generos decât în trecut.”

Din sfera procedurilor injectabile pe care le regăsiți în listă fac parte consacratele tratamente cu acid hialuronic și botox, precum și procedura iubită de vedetele de la Hollywood: Terapia Vampir, cu plasmă proprie. Partea de chirurgie estetică rezolvă probleme precum zâmbetul gingival, bărbia dublă sau depozitele de grăsime de la nivelul anumitor zone ale corpului. Cea mai populară intervenție estetică la Dr. Bortolini. Be Perfect se anunță a fi însă augmentarea mamară, procedura care, de altfel, a și consacrat numele medicului Alin Bortolini. 

Dr. ALIN BORTOLINI, fondator Dr. Bortolini. Be Perfect: „La Dr. Bortolini. Be Perfect folosim implanturile Mentor, recunoscute în întreaga lume datorită calității lor. Anatomice sau rotunde, mai mici sau mai mari, ele vor fi adaptate fiecărei paciente în parte. La clinica noastră putem combina operația de implant mamar cu liposucția sau cu alte proceduri injectabile, prin conceptul de frumusețe integrată.”

Și pentru că în ultimii ani numărul bărbaților care apelează la estetician a crescut, doctorul Alin Bortolini a inclus pe lista de servicii proceduri care le sunt potrivite ori dedicate, precum: liposucție, abdominoplastie, ginecomastie, dar și tratamente pentru transpirația excesivă ori pentru regenerarea podoabei capilare. Rezultatele obținute de-a lungul timpului de medicul Alin Bortolini, prin clinica sa, i-au adus recent premiul pentru „Excelență în chirurgia estetică”, la gala Health, Beauty and Lifestyle 2022.

Noua clinică Dr. Bortolini. Be Perfect vă așteaptă pe strada Teodosie Rudeanu, la numerele 12-14, în București. Pe site-ul oficial găsiţi lista completă de intervenţii.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton