Colecția Rita Ora X Primark deschide sezonul festiv de final de an

.

Pe măsură ce tendințele modei vin și pleacă, cea mai nouă colecție Primark în parteneriat cu starul internațional Rita Ora aduce în centrul atenției și implicit al garderobei tale accentele metalice, imprimeurile din piele de șarpe și nuanțele strălucitoare. Pentru un look  dramatic nu puteau lipsi tonurile de roșu aprins, care, inevitabil, anticipează atmosfera festivă de final de an. 


Colecția Rita Ora X Primark propune piese vestimentare versatile, ușor de purtat și de asortat.  În plus, te ajută să scapi de eterna dilemă din fața dulapului, când te gândești că iar nu ai nimic de îmbrăcat!

Cine sunt vedetele colecției? Fără doar și poate, glitter-ul, paietele și materialele transparente. Concepută pentru a te transpune în inconfundabila atmosferă disco a anilor 70, colecția include pantaloni drepți cu paiete, care pot fi asortați perfect cu topuri din plasă cu mânecă lungă. Poți adăuga o notă elegantă ținutei tale de weekend și întoarce toate privirile oriunde ai merge, alegând rochia din lamé a Ritei. Mai poți opta și pentru outfituri cu imprimeuri din piele de șarpe, împrumutând din stilul nonconformist al artistei. Având ca sursă de inspirație și influențele glam rock de la finalul anilor 70, colecția aduce în atenție trench-urile și cizmele până la genunchi, acestea devenind piese vestimentare versatile, extrem de potrivite pentru petrecerile neprevăzute.


Good by Barbiecore, acum roșul este în centrul atenției! Piesele statement roșu aprins, cum ar fi gențile din satin sau rochiile nu au cum să lipsească din alegerile pe care le vei face.

Colecția Rita Ora X Primark include articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii și este disponibilă în magazinele Primark din București, localizate în ParkLake Shopping Center și AFI Cotroceni.