Concert caritabil de Crăciun cu Gheorghe Zamfir și Alina Sorescu, pe 20 decembrie, la Ateneul Român

 bogdan.galca
.

Alina Sorescu, artista care îmbrățișează cu iubire și dăruire totală rolul de mamă cu acela de fi artist și profesor, trăiește cu intensitate fiecare clipă petrecută în compania fiicelor sale, vibrează în aplauzele publicului și lucrează la șlefuirea talentului muzical al copiilor din cadrul școlii de muzică „Picii lu Soreasca'.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Alina Sorescu împlinește visurile unor copii mai puțin norocoși și inițiază organizarea unui concert caritabil special, alături de Fundația Ringier România, ce va avea loc pe 20 decembrie, la Ateneul Român, de la ora 19:30.

Astfel, iubitorii de muzică sunt invitați la Concertul Caritabil de Crăciun și să contribuie la bucuria și strălucirea din ochii copiilor, oferindu-le un Crăciun de poveste prin intermediul muzicii. Evenimentul reunește pe aceeași scenă artiști de notorietate ai scenei muzicale românești care, de asemenea, au acceptat cu bucurie să susțină cauza proiectului pregătind publicului spectator un program muzical special, în ton cu specificul sărbătorilor de iarnă. 

Ambasadorul naiului, maestrul Gheorghe Zamfir, solista Alina Sorescu, tenorul Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Valahia sub bagheta dirijorului Florin Totan vor încânta audiența de la Ateneul Român printr-un spectacol de înaltă ținută, momente muzicale pline de emoție și interpretări variate ale unor melodii de Crăciun din repertoriul internațional sau colinde tradiționale românești,  în armonie perfectă cu atmosfera de sărbătoare.

 „Puțină lume știe asta despre mine, dar eu sunt o admiratoare a primei femeie pilot din America. Anne Morrow Lindbergh. Aceasta la un moment dat într-un interviu a declarat  : Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți, să fii bun cândva, undeva, pe parcursul vieții' , acest lucru încerc și eu, acum, aici prin acest concert caritabil.

Muzica pornește din inimă și se adresează inimilor, iar cea mai minunată muzică a sufletului este bunătatea. Așa că vă invit să dăruim împreună bucuria Crăciunului.' – Alina Sorescu

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate din rețeaua Iabilet.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, respectiv 320 lei – Cat.II și 390 lei – Cat.I.

Beneficiile rezultate în urma vânzării biletelor se vor dona către programul de ajutorare a copiilor derulat de Fundația Ringier România.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton