Cum alegi masa de masaj potrivită pentru cabinetul tău?

 advertising.ringier
.

Terapia prin masaj, precum și alte modalități alternative de tratament, au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, oferind rezultate promițătoare. Cu toate acestea, pentru a pune pe picioare o afacere de succes în acest domeniu, abilitățile tale excelente de terapeut nu vor fi întotdeauna de ajuns. Este nevoie, de asemenea, de echipamente și dotări corespunzătoare pentru a le oferi clienților tăi cea mai bună experiență posibil. Iată, mai jos, câteva informații utile despre cum poți achiziționa o masă de masaj eficientă atât din punct de vedere al utilizării, cât și al costurilor.

Care sunt dimensiunile ideale ale unei mese de masaj?

O masa pliabila va fi întotdeauna mai ușor de transportat, de instalat și de împachetat, în special pentru terapeuții care oferă, în mod regulat, servicii de masaj la domiciliul clienților. Mesele de masaj staționare cu cadru din lemn, de genul celor utilizate în centrele spa și clinicile medicale, cântăresc foarte mult în greutate și necesită multă forță pentru a putea fi relocate. 

De obicei, este recomandat să alegi o masă de masaj care să cântărească între 10 și 20 de kilograme. Greutatea totală depinde, însă, de dimensiunile și materialele din care este fabricată masa de masaj, astfel că trebuie să alegi cu grijă modelul potrivit pentru tine. Și, evident, să optezi pentru cel mai bun nivel de portabilitate, pe care să-l poți gestiona zi de zi.

Materialele din care este fabricată o masă de masaj

Cele mai multe paturi masaj, indiferent că este vorba despre mese de masaj pliabile sau staționare, sunt confecționate din diferite tipuri de piele sintetică, deoarece pielea este un material rezistent în timp și foarte ușor de curățat și de dezinfectat.

Majoritatea meselor de masaj au blaturile confecționate din PVC – policlorură de vinil, însă, în ciuda durabilității sale și a faptului că este un material neted, nu oferă același nivel de confort în contact cu pielea umană precum materialul de tip PU – piele poliuretanică. Pielea PU este mai moale la atingere și oferă o senzația mai plăcută decât PVC-ul, fiind, de asemenea, mai rezistentă în timp decât PVC-ul și mai ușor de întreținut.

Așadar, înainte de a investi într-o masă de masaj, asigură-te că te-ai documentat temeinic în ceea ce privește materialele din care este realizată. Aceste materiale influențează greutatea mesei, durabilitatea acesteia, dar și aspectul vizual.

Caracteristici și funcții ale meselor de masaj

Una dintre cele mai populare caracteristici ale meselor de masaj este posibilitatea de a fi reglate pe înălțime, ceea ce ușurează munca terapeuților, pe cale de consecință. În funcție de tipologiile corporale cu care lucrează, terapeutul are mare nevoie să-și poată ajusta frontul de lucru, pentru a fi mai eficient și a nu ajunge să depună eforturi inutile în timp ce își prestează serviciile.

Mesele de masaj disponibile astăzi pe piață au la bază diferite tehnologii moderne, ce permit specialiștilor în masaj terapeutic să se adapteze la o gamă largă de situații. Iar mesele de masaj electrice sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Reglarea pe înălțime a unei astfel de mese se poate realiza fără probleme și fără întreruperea stării de confort și relaxare a clientului.

Reglajul pe înălțime nu este însă singura caracteristică interesantă a unei mese de masaj staționare electrice, însă. Funcții precum suprafața încălzită, un sistem de ajustare a confortului la nivelul sânilor sau un dulap pentru prosoape calde îți oferă posibilitatea de a oferi servicii la un cu totul alt nivel.

Fie că îți dorești să-ți deschizi propriul cabinet de masaj sau că oferi servicii de masaj la domiciliu, asigură-te că vei achiziționa o masă profesională de calitate, ținând cont de siguranța și confortul clienților tăi. Chiar dacă costurile inițiale vor fi mari, amintește-ți că o masă de masaj este echipamentul de bază al unui terapeut. Va fi, așadar, o investiție pe termen lung, care te va ajuta să te adaptezi zi de zi la condițiile de lucru.

Dacă eşti interesată de terapii alternative, află şi ce este reflexoterapia – beneficii şi contraindicaţii!

Sursa de imagine: Pixel-Shot / Shutterstock.com

New Africa / Shutterstock.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton