În sezonul rece, când gripa și răcelile își fac simțită prezența, întărirea sistemului imunitar devine o prioritate pentru menținerea sănătății. În afară de obiceiurile sănătoase de viață, există și remedii naturiste care sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a sprijini sistemul imunitar.
Iată 5 remedii naturale pe care le poți integra în rutina ta zilnică, pentru a-ți întări organismul în sezonul rece
- Mierea și scorțișoara
Mierea și scorțișoara au fost utilizate de secole pentru proprietățile lor antimicrobiene și antiinflamatorii. Amestecând o linguriță de miere cu o jumătate de linguriță de scorțișoară într-o ceașcă de apă caldă, vei crea un remediu pentru întărirea sistemului imunitar. Mierea furnizează antioxidanți și substanțe antimicrobiene, în timp ce scorțișoara contribuie la reducerea inflamațiilor.
- Mierea și cătina
Mierea și cătina sunt două ingrediente cu proprietăți benefice pentru sănătate, iar combinarea lor formează o substanță bogată din punct de vedere nutrițional. Mierea este o sursă naturală de energie și ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar, în timp ce cătina este bogată în vitamina C, antioxidanți și acizi grași esențiali, având potențial inflamator și susținând sănătatea cardiovasculară. Combinând cele două elemente, vei obține o aromă sănătoasă, ce trebuie păstrată la frigider și administrată câte 1-2 lingurițe în fiecare dimineață, înainte de masă.
- Lăptișorul de matcă
Lăptișorul de matcă este recunoscut pentru conținutul de nutrienți esențiali printre care minerale, calciu și zinc, proteine, vitamine din complexul B, dar și grăsimi sănătoase. Unul dintre principalele beneficii ale lăptișorului de matcă este capacitatea sa de a sprijini sistemul imunitar. Studiile arată că acesta poate stimula producția de celule albe din sânge, care joacă un rol esențial în combaterea infecțiilor și a agenților patogeni, contribuind astfel la întărirea sistemului imunitar. Acesta se găsește în două forme, în stare pură sau sub formă de tonice apicole. În plus, lăptișorul de matcă pur, disponibil pe apiland.ro, poate fi omogenizat în miere și administrat dimineața, câte 1-2 linguri pe zi.
- Ghimbirul
Ghimbirul, cu aroma și gustul său distinct, este un excelent adjuvant în întărirea sistemului imunitar. Acesta conține substanțe active precum gingerolul, care are efecte antiinflamatoare și antioxidante. Un ceai cald cu ghimbir și lămâie poate nu doar să aducă un plus de vitalitate, ci și să ajute la ameliorarea simptomelor de răceală și gripă. Ghimbirul poate fi inclus și în alimentație, adăugat în supe, feluri principale sau smoothie-uri.
- Ceaiul de echinaceea
Echinaceea este cunoscută pentru proprietățile sale antiinfecțioase. Consumul regulat de ceai de echinaceea poate ajuta la sporirea producției de celule albe din sânge, responsabile pentru combaterea infecțiilor. Acest ceai se găsește în majoritatea magazinelor naturiste, iar consumul său în perioadele reci poate susține sistemul imunitar în lupta împotriva afecțiunilor sezoniere.
În concluzie, în perioadele reci îți poți îmbunătăți sistemul imunitar dacă adopți anumite obiceiuri sănătoase și dacă integrezi remedii naturale în rutina ta zilnică. Cu toate acestea, este întotdeauna recomandat să consulți un medic specialist atunci când observi că gripa sau răceala se agravează. Dacă adopți un stil de viață echilibrat și atent la nevoile organismului, îți vei ajuta sistemul imunitar în lupta împotriva bolilor sezoniere.
Sursa foto: freepik.com