Într-o societate care pune accentul pe înfățișare, este ușor să lași aspectul fizic să acapareze toate celelalte componente ale stimei de sine. În acest sens, femeile sunt mai vulnerabile atunci când vine vorba de aspectul fizic corelat cu autoaprecierea. Acest lucru se întâmplă din cauza standardelor nerealiste ce ne sunt prezentate în reclame, pe internet și în media, în general.
Iată câteva modalități practice prin care poți să regândești stima de sine din perspectiva aspectului fizic.
Cum influențează aspectul fizic stima de sine
Poate ai constatat deja că percepția asupra aspectului fizic și stima de sine merg, de multe ori, mână în mână. Poate fi dificil să te simți încrezătoare atunci când ești nemulțumită de felul în care arăți.
Unele persoane pun atât de mult preț pe aspectul fizic, încât își bazează o mare parte din stima de sine pe cât de bine cred că arată. Astfel de persoane vor face eforturi mari pentru a menține ceea ce ei consideră a fi un aspect atractiv și vor acumula frustrări atunci când nu vor putea controla acțiunea factorilor externi. Atunci când stima de sine este scăzută, avem tendința de a ne vedea pe noi înșine într-o lumină negativă și critică.
Cum îți poți crește stima de sine
Deși stima de sine scăzută poate fi o problemă serioasă, nu este o condiție care trebuie să ne afecteze pentru toată viața și există lucruri pe care le putem face pentru a o îmbunătăți.
Evită să te raportezi la idealurile de frumusețe prezentate în media
Nu vei putea schimba definiția frumuseții din perspectiva societății, dar o poți schimba pe a ta. Nu te concentra pe frumusețea pe care o vezi în reclame, ci observă frumusețea la persoanele din viața reală.
Definește-te și în alte moduri decât prin raportare la aspectul fizic
Stima de sine poate depinde și de calitățile tale interioare, nu doar de cele exterioare. Desigur că un outfit care îți complimentează fizicul și o tunsoare nouă scoasă în evidență de un nuanțator de păr ce îți face părul să strălucească de prospețime te pot face să te simți mai bine în pielea ta, însă, uneori, este nevoie de mai mult de atât pentru a-ți consolida stima se sine.
Concentrează-te pe abilitățile tale, personalitate, relații și perspectivele asupra lumii. Acestea pot fi îmbunătățite în timp și te pot ajuta să-ți crești nivelul încrederii în tine.
Acceptă că avem cu toții zile proaste
Anxietatea și stresul pot avea un impact real asupra expresiilor faciale. În astfel de momente, vei fi mai predispus să afișezi semnele exterioare care, într-adevăr, diminuează un aspect fizic plăcut. Ce poți face este să te concentrezi asupra situației și să conștientizezi ceea ce ți se întâmplă, astfel încât să nu lași starea interioară să ți se oglindească pe chip.
Zâmbește mai des
Afișarea trăsăturilor faciale într-o expresie plăcută contribuie mult la obținerea unui aspect dezirabil. Oricât de banal ar suna, oamenilor le plac persoanele care zâmbesc. În plus, zâmbetul poate, de fapt, să îți îmbunătățească starea de spirit.
Renunță la machiaj pentru câteva zile
Încearcă să nu porți machiaj o zi sau două. S-ar putea să descoperi că arăți, de fapt, mai bine atunci când pielea are ocazia să respire și genele nu sunt îngreunate de rimel.
Poartă haine confortabile
Alături de machiaj, poți renunța și la hainele pe care simți că trebuie să le porți pentru a arăta la modă. S-ar putea să descoperi că vei simți mai puțină presiune să ții pasul cu moda, iar acest lucru te ajută să fii mai relaxată și să conștientizezi că autoaprecierea înseamnă mai mult decât aspectul fizic.
Concentrează-te pe menținerea sănătății
A fi preocupat de felul în care arată corpul tău este important, dar nu esențial pentru bunăstarea ta generală; a fi preocupat de modul în care funcționează corpul tău este, însă, vital.
Exercițiile fizice regulate și o alimentație corespunzătoare sunt importante pentru a te menține în formă, dar nu exagera până în punctul în care să faci eforturi exagerate pentru a te încadra în standardele de frumusețe.
Acceptă-ți vârsta
A te compara constant cu persoane care sunt cu ani, dacă nu cu zeci de ani, mai tinere va diminua inevitabil stima de sine. Chiar și compararea cu starurile de la Hollywood care au aceeași vârstă cu tine poate duce la frustrare. Cei mai mulți dintre noi nu ne putem permite luxul unor tratamente faciale zilnice. Și, oricum, nimeni nu a câștigat vreodată bătălia cu vârsta.
Așadar, o stimă de sine sănătoasă înseamnă o părere pozitivă despre noi înșine și despre viață, în general. Aceasta ne face capabili să facem față mai bine provocărilor vieții.
Sursa foto: pexels.com
(P) Material publicitar realizat de Profihairshop.ro