Mike Godoroja este unul dintre cei mai antrenați artiști din România, are o formă fizică de invidiat, o vivacitate absolut fantastică, un chef de muzică și de emoții pozitive absolut fabuloase. Artistul în vârstă de 58 de ani se află zilele acestea în focul turneului național pe care l-a pornit pe 9 mai la Râmnicu Vâlcea și pe care îl va închide pe 29 noiembrie printr-un concert eveniment organizat la Arene Romane din Capitală. Legendarul artist mărturisește că, mai ales în această perioadă, petrece nu mai puțin de 18 ore în picioare, iar pentru a reuși această performanță se preocupă zilnic să se mențină în formă.
Desigur că artistul, unic așa cum ne-a obișnuit, lucrează pe toate palierele existenței lui pentru a se menține în formă, el având grijă să-și hrănească și corpul fizic, dar și pe cel emoțional.
„Viața mea este împărțită precum Dr. Jekyll și Mr. Hyde…”
„Pentru mine există două feluri de formă în care mă desfășor: forma fizică și forma emoțională, psihologică. Amândouă sunt esențiale pentru viața mea artistică și de amândouă mă preocup. Nu spun că sunt obsedat de a mă antrena zilnic să fiu în formă, dar sunt preocupat. S-o luăm cu începutul, despre forma fizică: ca să pot să stau în picioare 18 ore la un spectacol, începând de la coordonarea producției și până la gongul final, am nevoie de bicicletă și mai ales de alergări ușoare în aerul tare de la liziera pădurii acolo unde locuiesc eu, în Balotești, care este o localitate lângă București. Eu pentru că am făcut sport de performanță când eram elev și chiar student, am făcut atletism și făcut parte chiar din echipa națională, am în sânge această plăcere, această nevoie, această predilecție pentru mișcare. Am și un mare noroc cu soția mea Cristina, care este o sportivă de felul ei sau cel puțin îi place să facă mișcare, și ca atare nu mă lasă să trândăvesc, să lenevesc sau să devin confortabil cu fizicul meu. Despre cealaltă formă, pot să spun că este mult mai importantă pentru mine. Pentru că viața mea este împărțită precum Dr. Jekyll și Mr. Hyde, în două fațete de exprimare, adică pe deoparte este viața artistică care se desfășoară sub imboldul factorul emoțional și sub nevoia de a fi creativ (adică Dr. Jekyll), și viața reală unde trebuie să fiu productiv financiar, capabil să plătești facturi și mai ales să rezist economic (adică Mr. Hyde). Pentru ca să mă mențin în formă sub aspect emoțional și psihologic, eu fac în permanență o terapie cu muzică, lectură, cunosc oameni noi, locuri, muzee și mai ales comunic cu prietenii cu care împărtășesc idei, nevoi și mai ales mă contrazic.', povestește minunatul artist.
MikeGodoroja & Blue Spirit au pornit în Turneul Național atât de așteptat pe 9 mai, la Râmnicul Vâlcea, și se încheie pe 29 noiembrie, cu o reprezentație de excepție la Arenele Romane Indoor, în București. Pe parcursul celor 5 luni de turneu, MikeGodoroja & Blue Spirit vor vizita 22 de orașe unde vor spune, pe versuri și muzică, povestea frumoasă a celei mai recente opere ale artistului. Biletele pentru concertul 100% LIVE pot fi achiziționate de pe ambilet.ro, iar programul complet al turneului este disponibil pe pagina de Facebook a artistului (https://www.facebook.com/MIKEGODOROJA/posts/pfbid0PtaLuy6KcsEkaB8WvbE2BTncDytzKqkVbtYpFqoaG41nVDZQB4J7xTxroGbj9YmBl)
„Trăiesc cu emoție și recunoștință ceea ce voi avea ocazia să experimentez anul acesta, din punct de vedere profesional. Abia aștept să aduc în fața publicului meu bucuria acestui album „Viață – Iubire. Armonie. Zbor' și tot ceea ce presupune existența lui în bogăția mea existențială.', declară Mike Godoroja.
Spectacolul de lansare a albumului trilogie Viață – Iubire. Armonie. Zbor este în sine o multiplă provocare, pe deoparte este o invitație pentru public de a cunoaște o zonă muzicală extrem de specială art rock, din care fac parte nume inspiratoare celebre cum ar fi Peter Gabriel, Pink Floyd, formația Sfinx din România și așa mai departe. Muzica pe care MikeGodoroja o va transpune scenic se așează pe teritorii variate stilistice de la rock la blues, de la sol la folk și chiar muzică progresivă . Va folosi instrumente care unele dintre ele sunt o noutate în România cum ar fi Hurdy Gurdy, cigar box guitar, Autoharp guitar sau sintetizatoare neobișnuite de la cele clasice moog până la fantasticele digitale touch screen .
La fiecare spectacol va fi o expoziție foto cu cele mai frumoase momente surprinse în Booklet-ul vinilului, de asemenea stand de prezentare a pachetului de viniluri, tricouri, carte.
Împreună cu această colecție de viniluri se va lansa și volumul de poeme semnat de către Mike Godoroja cu același titlu „Viață”, cuprinzând strădania artistului de aproape cinci ani de zile strânsă într-o carte ilustrată grafic de către artistul vizual Codrin Cardu.