Cum să ai o dietă echilibrată fără a pierde mult timp?

 advertising.ringier
.

Mâncatul sănătos a devenit o misiune destul de dificilă în zilele noastre din cauza programului aglomerat la locul de muncă și a rapidității cu care se desfășoară stilul de viață în mediul urban. Multe ore petrecute la birou și timpul pierdut în trafic își spun cuvântul atunci când ajungi acasă și nu îți mai rămâne energie să gătești. Oamenii țin să ia mesele în grabă și comandă fast food, iar astfel devine foarte dificil să știi exact ce mănânci. Cu toate acestea, există câteva soluții pentru a avea o dietă echilibrată, chiar și cu un program de viață activ.

Iată 3 metode prin care să ai o dietă echilibrată

1.      Meal prep

Metoda de meal prep este o tehnică popularizată prin intermediul rețelelor de socializare, ca rezultat al acestui stil de viață urban haotic și al nevoii de găsire a unui echilibru ce oferă în același timp și ușurință de realizare. Astfel, această metodă constă în prepararea meselor pe mai multe zile sau chiar pe toată săptămâna într-o singură zi, și depozitarea acestora în caserole sau recipiente specifice ce vor ajuta menținerea lor proaspete un timp mai îndelungat. Tot ce trebuie să faci este să alegi câteva ingrediente care îți plac, să calculezi raportul de macronutrienți necesari fiecărei mese, iar apoi să-ți lași imaginația să își facă de cap în crearea combinațiilor dorite.

2.      Delivery

Dacă totuși crezi că prepararea meselor ar putea să îți ia prea mult timp sau nu îți dorești să mănânci același lucru în fiecare zi, există și soluția de delivery. Iar aici nu este vorba de a comanda pizza sau shaorma, ci de a opta pentru meniuri complete și hrănitoare pentru a-ți asigura aportul zilnic de nutrienți. Mai mult decât atât, dacă ai o familie mare și nu ai timp să gătești, poți comanda de la foodnation.ro o livrare de mâncare la oală suficientă pentru toată lumea. Ei oferă o gamă largă de mâncare gătită ca la mama acasă.

3.      Raw vegan

O altă variantă rapidă și sănătoasă de mese zilnice este adoptarea unei diete raw-vegane. Aceasta presupune servirea alimentelor de origine vegetală în forma lor naturală, fără a le găti în vreun fel. Astfel, nu vei mai pierde timp cu statul în bucătărie și te vei putea bucura de savoarea naturală a fructelor și a legumelor. Cu o analiză făcută de un specialist nutriționist, toți macronutrienții de care are nevoie organismul tău se pot găsi în surse de origine vegetală, iar prin evitarea procesului de gătire, se evită și pierderea vitaminelor și a substanțelor nutritive. Alege să consumi fel și fel de salate și sortimente de fructe și legume în combinații de care nu te vei sătura niciodată.

Așadar, optează pentru metoda care ți se potrivește cel mai bine dintre cele enumerate sau chiar o combinație între acestea, pentru a-ți ușura viața și a reduce timpul petrecut în bucătărie. Nu uita că variantele simple pot fi și sănătoase, și nu doar mâncarea de tip fast-food este soluția atunci când nu ai timp de gătit.

Sursa photo: pexels.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton