Cum să amenajezi camera copiilor. Tips and tricks

.

Camera copilului trebuie să emane veselie și siguranță, să fie pentru cei mici un adevărat sanctuar al lumii de poveste. Fie că-ți dorești o redecorare, sau te muți dintr-o locuință nouă, decizia asupra camerei copilului sau copiilor este una dificila si necesita multa creativitate. La începutul acestui proces de amenajare un consultant prețios este chiar copilul tău. Gusturile, preferințele, hobby-urile lui se vor schimba, iar camera îi va oglindii personalitatea.

Reguli de bază în amenajarea camerei copilului


Alege un mobilier modular, pentru ca în camera copilului este nevoie de mai multe zone separate precum spațiul de dormit, de invatat, de depozitare și de joacă. Cel mai important element din camera este patul pentru că un somn linistitor ajuta în dezvoltarea fizică și psihică a acestuia. Cu cat spațiul liber este mai mare, cu atat el poate fi folosit in activitatea de joacă, foarte importantă de altfel. Paturi pentru dormitor  pot fi simple  sau suprapuse dacă sunt doi copii (în acest fel se va salva mai mult spațiu). De asemenea, poți opta pentru un pat cu spații de depozitare (lada, de exemplu).  Pentru zona de joacă pe podea, este nevoie de un covor potrivit cu dimensiunile încăperii sau chiar o mocheta cu designul preferat copilului. Zona de studiu sa fie cat mai aproape de o fereastra pentru cat mai multă lumina, cu un birou potrivit pentru el, sau o masă unde sa poată să-și depoziteze jocurile cu numere, cărțile sau caietele. Foloseste din plin peretii pentru rafturi, astfel incat sa aiba la dispoziție spații de depozitare.


Planifica bine inainte de a cumpara, fie ca-ti place, fie ca nu, bugetul iti limitează alegerile in cele mai multe dintre cazuri. Regula este simpla: investește o suma potrivită de bani pentru produse de utilizare indelungata și economiseste în ceea ce privește accesoriile pentru camera copilului. Gusturile lui se vor schimba cu siguranta și îți vor da investiția peste cap. Copii își doresc o camera cu culorile preferate sau cu personaje disney, în timp ce adolescenții vor opta pentru acea camera pe care prietenii sa o invidieze.

Include hobby-urile  copilului în amenajarea camerei, camera acestuia trebuie sa aiba amprenta , indiferent de varsta pe care o are, așa ca alocă mai mult spațiu individualității lui. Paleta cromatica trebuie sa fie cat se poate de simpla, în culori neutre și/sau pastelate. Poți combina, de exemplu, culori deschise cu culori calde, pentru a crea un decor unisex. Pentru fete, poți opta pentru nuanțe calde de roz, roșu, galben, în timp ce baietilor li se vor potrivi de minune nuanțele de albastru, verde, maro.


Amenajarea camerei unui copil poate fi o adevărată provocare pentru parinti. Regulile pot părea numeroase la prima vedere, numai ca le poți simplifica daca-ti recunosti suficient de bine copilul, astfel incat sa știi ce preferințe are. Marele secret în amenajarea camerei copilului este menținerea unui minim de obiecte de mobilier pentru copii, de dimensiuni adaptate, funcționale și comode, spații libere cât mai multe, în design linistit și vesel, pentru a crea o atmosfera primitoare și relaxantă.