Dacă îți dorești să pierzi un anumit număr de kilograme, află că orice proces de slăbire trebuie să includă soluții simplu de pus în practică, cât se poate de sănătoase și cu efecte vizibile în timp. Doar printr-o astfel de abordare îți vei putea menține greutatea în limitele normale.
Sfatul medicului nutriționist este extrem de important pentru construirea de la zero a unui program adaptat nevoilor tale. O astfel de schemă pentru slăbit include atât recomandări ce țin de alimentație, cât și anumite sfaturi importante pentru schimbarea stilului de viață.
Iată 7 idei de bază despre cum poți slăbi sănătos:
1. Servește în fiecare dimineață micul dejun
Evitarea acestei mese din prima parte a zilei nu te va ajuta să reduci numărul de kilograme. Dimpotrivă, riști să pierzi nutrienți importanți pentru randamentul fizic și dispoziția pe care le poți avea până seara. Servind un mic dejun sățios, senzația de foame se va instala mult mai greu, așadar, vei consuma mult mai puține calorii de-a lungul întregii zile.
2. Mănâncă în fiecare zi la aceleași ore
Organizarea unui program de mese regulat ajută la arderea caloriilor într-un timp mult mai rapid. De asemenea, poate ajuta la reducerea senzației de poftă pentru alimente bogate în grăsimi și zahăr. Cere sfatul nutriționistului, privind organizarea orelor pentru mese și gustări sănătoase.
3. Consumă cât mai multe fructe și legume
Fructele și legumele au un conținut redus de calorii și grăsimi, însă pot avea un procent de fibre foarte ridicat. Fibrele sunt esențiale pentru o dietă construită în jurul nevoii de a slăbi. De asemenea, fructele și legumele conțin minerale și vitamine vitale pentru funcții organice variate.
4. Fă mai mult sport în timpul unei săptămâni
Efortul fizic susținut este important pentru scăderea și menținerea greutății în limite normale. Pe lângă faptul că oferă o mulțime de beneficii pentru sănătate, sesiunile de mișcare ajută la arderea excesului de calorii, greu de eliminat, de altfel, doar prin dietă.
Găsește o activitate fizică preferată și discută cu medicul specialist despre importanța sa pentru obiectivul tău. Cere mai multe detalii și despre dieta compatibilă cu un program de antrenamente fizice pentru slăbit, în care pot fi incluse surse alimente proaspete cu un aport nutrițional important, suplimente proteice sau arzătoare de grăsimi.
Dacă optezi pentru astfel de produse, este important să reții faptul că acestea nu trebuie să înlocuiască stilul de viață sănătos și regimul alimentar echilibrat. Suplimentele alimentare și arzătoarele de grăsimi trebuie administrate pe baza indicațiilor medicale. Administrarea acestora în exces, sau în lipsa unei informări corecte, poate fi dăunătoare sănătății.
5. Consumă suficient de multă apă
Dacă înveți să consumi cel puțin 2 litri de apă în fiecare zi, senzația de sațietate va genera o reducere semnificativă a consumului de alimente. Mai mult decât atât, hidratarea optimă stimulează procesul metabolic și ajută la arderea mult mai eficientă a grăsimii de pe abdomen.
6. Citește cu atenție etichetele produselor alimentare
Învățând să cauți informațiile importante de pe etichetele produselor adăugate în coșul de cumpărături, poți construi mese mai mult sănătoase și adaptate planului tău de a slăbi. Caută datele despre calorii, pentru a calcula apoi aportul caloric asociat meniului unei zile întregi.
7. Utilizează o farfurie de dimensiuni mai mici
Dacă recurgi la acest truc, te poți obișnui cu porții de mâncare mai reduse. De asemenea, este important să mănânci mai încet. După aproximativ 20 de minute, creierul începe să perceapă senzația de sațietate. Așadar, nu te grăbi la masă, pentru a evita senzația de stomac plin.
Reține că informațiile din acest articol au un caracter pur informativ. Nevoia de a slăbi diferă de la pacient la pacient, în funcție de vârstă, starea de sănătate, dar și de alți factori identificați de medicul specialist, în urma evaluărilor sale. Sfatul expertului este vital pentru a pierde kilograme într-un mod sănătos și cu efecte vizibile pe termen lung.
REFERINTE:
NHS Choices, NHS, www.nhs.uk/live-well/healthy-weight/managing-your-weight/12-tips-to-help-you-lose-weight/.