Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi

.

Când vine vorba de sănătate, prevenția este primul și cel mai simplu mod prin care putem avea grijă de noi și de cei dragi.

Perioada pandemiei ne-a afectat pe toate planurile, motiv pentru care nu puțini sunt cei care au pus sănătatea la coada listei de priorități în ultimii doi ani. Conform unui sondaj realizat de MedLife, mai bine de jumătate dintre românii din mediul urban au amânat vizita la medic în această perioadă. Frica este principalul motiv pentru care respondenții s-au ferit să meargă la medic sau să își facă analize în această perioadă. 

Însă, așa cum spune o vorbă din bătrâni, întotdeauna e mai simplu să previi decât să tratezi. În zilele noastre, prevenția, dar și monitorizarea, diagnosticarea și tratamentul se pot face mult mai simplu, oricând și în orice condiții. O soluție în acest sens este reprezentată de abonamentele individuale de sănătate, care oferă acces permanent la servicii medicale în cadrul unui sistem privat de sănătate.  

Motivele pentru care românii aleg abonamentele de sănătate

Pandemia a crescut interesul românilor pentru abonamentele medicale, mai ales în contextul în care spitalele au devenit concentrate pe lupta anti-COVID. Astfel, 44% dintre respondeții sondajului realizat de MedLife au declarat că dețin un astfel de abonament, fie individual, fie prin intermediul companiei în care lucrează. 

Accesul ușor și rapid la servicii medicale, precum și calitatea serviciilor sunt considerate principalele beneficii de care se bucură deținătorii abonamentelor medicale. În plus, pe lângă multiplele servicii incluse deja în abonament, aceștia beneficiază de reduceri semnificative pentru o gamă extinsă de servicii medicale. 

Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta

Cel mai scump lucru este să nu ai grijă de tine și de cei dragi. Iar acum e mult mai simplu să pui sănătatea pe primul loc, alegând un abonament individual de sănătate, pentru tine, soțul, copilul sau părinții tăi. În acest sens, MedLife vine în sprijinul tău cu abonamentele RESPECT pentru adulți și GRIJĂ pentru copii, care până pe 31 decembrie pot fi achiziționate cu 50% discount.

Poți alege oricare dintre cele 7 tipuri de abonamente MedLife disponibile (4 pentru adulți și 3 pentru copii) și indiferent de opțiune, ai siguranța că poți avea oricând acces la cel mai mare sistem medical privat din România și la mii de medici, care îți stau la dispoziție non-stop prin telefon. În plus, e mult mai convenabil să investești într-un produs și să te bucuri oricând, pe parcursul unui an, de servicii gratuite, precum:

  • un set de analize de laborator
  • consultații și controale la medicină generală, medicină internă sau în cazul copiilor, la medici pediatri
  • un consult stomatologic, care include detartraj și periaj profesional.

Pe lângă aceste avantaje, în cazul abonamentelor pentru adulți ai discount la consultațiile oferite de medicii de excelență MedLife, precum și reduceri de până la 100%, în funcție de tipul abonamentului ales, pentru servicii de imagistică și alte investigații medicale. Pe de altă parte, achiziționarea unui abonament GRIJĂ pentru mezinii familiei îți oferă reduceri la diferite tipuri de analize de laborator, la chirurgie pediatrică și la servicii de imagistică pentru copii.

Reduceri la achiziția abonamentelor RESPECT și GRIJĂ 

Dacă încă ești în căutarea cadoului perfect pentru cei dragi, nu uita că cel mai prețios dar este să îi ajuți să aibă grijă de sănătatea lor tot anul viitor. Până pe 31 decembrie, abonamentele individuale RESPECT și GRIJĂ de la MedLife pot fi achiziționate cu 50% discount, direct de pe site https://www.medlife.ro/shop/abonamente-individuale

Plata pentru un abonament individual de sănătate este una extrem de flexibilă, ținând cont de nevoile tale. Poți plăti trimestrial, semestrial sau anual, iar costul rămâne același pe toată perioada contractului. 

*Acest articol este susținut și a fost redactat cu sprijinul MedLife.