Aparatele dentare sunt din ce în ce mai frecvent utilizate, atât la copii, cât și la adulți pentru alinierea dinților și îmbunătățirea aspectului estetic, dar și pentru corectarea mușcăturii (ocluziei).
Aparatele dentare sunt din ce în ce mai frecvent utilizate, atât la copii, cât și la adulți pentru alinierea dinților și îmbunătățirea aspectului estetic, dar și pentru corectarea mușcăturii (ocluziei). Deși există o mulțime de persoane cu aparat dentar, datorită numeroaselor informații contradictorii de pe internet, există o teamă firească, umană, dar din ce în ce mai redusă, de durere.
Orice medic ortodont va confirmă că la început, la majoritatea pacienților, aparatul dentar fix poate produce disconfort sau chiar durere, dar numai pentru câteva zile. Acest lucru se întâmplă deoarece aparatul începe încă din prima zi să producă presiuni asupra dinților, pentru a-i aduce în poziția corectă. În plus, buzele și obrajii se pot agăța’ în bracketuri. Dar, nu va îngrijorați: dacă atât de mulți copii s-au obișnuit rapid cu ele, va veți obișnui și dvs.
Cum reducem disconfortul sau durerea din primele zile? Acestea dispar după administrarea de antialgice (ex. Ibuprofen), timp de una-două sau maxim 3 zile, iar un mic procent din purtătorii de aparat dentar nu au simțit durere sau această a fost suportabilă, astfel încât să nu fie nevoie de antialgice. În plus, pentru că dinții sunt sensibili, se recomandă că în primele zile să se consume alimente cu consistentă redusă (supă crema, shake-uri, iaurturi, piure-uri etc.). De asemeanea, puteți aplica ceara dentară pe care v-a dat-o medicul dvs. ortodont, pentru părțile din aparatul dentar care deranjează țesuturile moi (gingia și mucoasa orală), pentru a le proteja de contactul cu aparatul dentar. După câteva zile veți constata că acest lucru nu mai este necesar. Clătirea cu apă ușor sărată poate să amelioreze disconfortul produs de eventuale leziuni. Și nu în ultimul rând, dacă remediile folosite acasă nu dau rezultate, ortodontul dvs. va poate ajută în cabinet, la o programare de urgență. Nu ați pornit singur pe acest drum.
Vestea bună este că aceste dureri sunt de scurtă durată și intensitate, iar odată ce vă acomodați cu aparatul, acesta va deveni parte din dvs. Iar gândul la rezultatul tratamentului ortodontic, care va va oferi un zâmbet frumos, dar și sănătos, va fi motivația perfectă pentru a trece ușor peste aceste inconveniențe temporare.