Cea de-a zecea ediție Electric Castle s-a încheiat, dar noi am rămas cu energia vibrantă a festivalului de la Castel, unde peste 270.000 de prieteni ne-am dat întâlnire în luna iulie. O ediție cu număr record de participanți, ceea ce arată că EC este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din România.
glo™ x Electric Castle, ediție aniversară trăită la maximum
Am trăit cinci zile de poveste, în care muzica bună, dansul până dimineață și mai ales experiențele memorabile au fost nelipsite. Pentru că așa a fost cea de-a zecea ediție a festivalului Electric Castle, o ediție trăită la maximum. În cele 5 zile de festival, peste 200 de artiști au evoluat pe cele 10 scene din Electric Castle.
Nelipsite au fost și momentele live de pe scena Booha by glo™, susținute de cei doi DJ debutanți care au câștigat competitia „Call for djs’ ce oferă noilor talente oportunitatea de a mixa pentru mii de oameni alături de nume mari din muzica internațională. Și, bineînțeles, nu au lipsit nici emblematicele plimbări cu balonul cu aer cald, instalațiile interactive glo™, inspirate de noul device Hyper Pro și nici petrecerile marca glo™ cu invitați speciali.
„Ediția de anul acesta mi-a demonstrat din nou de ce iubesc Electric Castle și oamenii pe care am ocazia să-i întâlnesc aici. Festivalul a reușit din nou să creeze experiențe și să susțină comunități care rezonează cu noi toți mult timp după ce festivalul se încheie. Toate ideile pe care le punem în practică, arată ce festival frumos reușim să construim alături de parteneri care care pe parcurs îți devin prieteni și ajungi să formezi o echipă din care ești mândră că faci parte. La finalul ediției pot să spun că sunt fericită și împlinită de lucrurile pe care le-am făcut împreună și inspirația pe care o regăsesc de la o ediție la alta. See you next year!’
Sorina C. – Sponsorship & Consumer Experience Manager
Sean Paul ne-a reamintit că muzica bună nu are vârstă
Superstarul internațional Sean Paul a convins publicul că toate hit-urile adunate în cei peste 30 de ani de carieră sunt la fel de actuale și azi și ne-a reamintit că muzica bună nu are vârstă. Pentru că asta e super puterea muzicii, ne face să dansăm și să ne simțim bine indiferent de vârsta noastră sau a ei. Și enigmatica Sevdaliza ne-a captivat cu amestecul ei unic de sunete electronice și experimentale, iar una dintre cele mai iubite trupe românești, Subcarpați, a făcut ca mulțimea să danseze până la ultimul minut în fața scenei principale.
Concert spontan sub stejarul de lângă castel
După un moment surpriză în timpul zilei, când Palaye Royale a susținut un concert spontan sub stejarul de lângă castel, artiștii Palaye Royale au umplut până la refuz spațiul din Hangar, o dovadă în plus că, în Electric Castle, rock-ul e la el acasă.
„Electric Castle a fost și continuă să fie mai mult decât un festival de muzică. Este despre crearea unei comunități și a unei experiențe care rezonează cu oamenii mult timp după ce festivalul se încheie. Suntem recunoscători tuturor artiștilor care au făcut eforturi enorme să ajungă în fața publicului, în ciuda a zeci de ore în care au stat blocați în aeroporturi, participanților care ne-au înțeles eforturile și partenerilor care au făcut ca ediția din acest an să fie atât de specială’, a spus Tudor Costinaș, director comunicare Electric Castle.
Am rugat-o pe Alexandra A., Events Executive BAT, să ne descrie cum s-a văzut festivalul Electric Castle prin ochii ei și ce frumos a concluzionat că „Electric Castle este un carusel de emoție în care trebuie să te urci măcar o dată în viață.’
1. Colaborarea BAT & EC este una de lungă durată, care a fost cea mai memorabilă ediție?
Fiecare ediție în parte are ceva memorabil. Eu o să fiu subiectivă și o să zic că ediția de anul acesta este una cu adevărat memorabilă, fiind și ediția la care am fost mult mai implicată și am văzut lucurile diferit. Dar dacă vorbim despre ediții memorabile, nu pot să nu menționez și ediția din anul 2022, la care nu am reușit să ajung, dar gândul mi-a fost doar la Castel și FOMO a atins cote maxime.
2. Anul acesta EC a făcut 10 ani. Care a fost momentul care te-a impresionat cel mai mult?
Edițiile aniversare vin mereu cu ceva special, sunt încărcate de emoții, bucurie și retrospective, însă vin și cu o oarecare presiune asupra organizatorilor, dar echipa EC nu a lăsat nicio secundă să se simtă această presiune, cu toate că nu a fost cea mai ușor de organizat ediție. Intreg festivalul pentru mine a fost un singur moment, rămân mereu impresionată de magia locului și a oamenilor. Am avut multe momente în care am avut piele de găină; am dansat pănă la epuizare pe Chase&Status, m-am pierdut de nenumărate ori în atmosfera de poveste din Hideout și am rămas fără voce după ce am cântat fiecare vers la concertul celor de la Subcarpați, însă nu aș putea să pun degetul pe ceva anume. Electric Castle este un carusel de emoție în care trebuie să te urci măcar o dată în viață.
3. Cum s-a văzut festivalul prin ochii glo™?
Anul acesta, glo™ a vrut să ofere consumatorilor o experiență completă, like a pro, încercând să atingă cât mai mult din nevoile festivalierilor. Astfel i-am invitat pe aceștia să fie parte activă din întreg ansamblul pe care l-a pregătit în cadrul festivalului. S-au creat amintiri la instalația interactivă cu filtre de culoare de la Booha și la fotobooth-ul de lângă DJ. S-au relaxat în zona de recharge like a pro. Au petrecut momente de neuitat cu artiștii lor preferați de la cub-ul glo din curtea castelului. S-au bucurat de momentul acrobaților de la baloanele cu aer cald și apoi de priveliștea pe care acestea o oferă asupra festivalului. Pe scurt, în câteva cuvinte, echipa glo râmâne cu entuziasmul că a putut contribui la crearea unor momente inedite, despre care speră să se povestească la următoarea ediție aniversară Electric Castle.
Electric Castle 2025, ce ne pregătești?
Și cum mintea ne zboară deja la ediția de anul viitor, trebuie să vă anunțăm că primele abonamente pentru EC 2025 au fost puse în vânzare, în ediție limitată. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de Euro. Mai mult, publicul are și opțiunea de a-și rezerva biletul, optând pentru plata în rate, cu o primă plată de doar 35 de Euro. Toate detalii despre campania Super Early Birds se găsesc pe www.electriccastle.ro
*(18+) glo™ este un dispozitiv electronic ce se utilizeaza impreuna cu consumabilele compatibile ce contin nicotina, o substanta care creeaza dependenta. Ese destinal consumatorilor de peste 18 ani. Acest produs nu este lipsit de riscuri