Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cursa caritabilă - Race for the Cure Romania - ediția a 8-a, din 5 iunie

 bogdan.galca
.

Fundația Renașterea organizează pe 5 iunie traditionala cursă caritabilă Race for the Cure Romania, Cursa de alergare / plimbare 5 km sau 0,5 pe Stadionul Tineretului Iolanda Balas-Soter din București.

Ediția din acest an, desfășurată sub Patronajul Ambasadei Italiei la București aduce, pe langa prezența la cursa fizica din București, posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro. Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro

Anul acesta, linia de start a evenimentului Race for the Cure va fi din nou fizică, vom sărbători sănătatea alături de familie, prieteni, colegi, dar și de învingătoarele în lupta cu cancerul ! De asemenea, românii de pretutindeni își pot arăta solidaritatea față de femeile vulnerabile din tara noastra. Pentru acestia, locul de alergare sau plimbare poate fi oriunde: acasa, pe aleile din jurul blocului, de oriunde din Romania sau în lume. Astfel, suntem alături de femeile din Romania, în drumul către combaterea cancerului, prin prevenție, stil de viață sănătos și acces la investigații medicale. Statisticile sunt alarmante, în ceea ce privește rata mortalității din cancerele feminine în România, comparativ cu celelalte țări din Europa. Haideți să colorăm din nou Bucureștiul în roz, să donăm și să îi îndemnăm pe toți să o facă. Împreună suntem mai puternici! Fiecare înscriere e transformată de Fundatia Renasterea în analize medicale pentru femeile defavorizate, ce le pot salva viața!', a declarat Mihaela Geoană, Președintele fondator al Fundației Renașterea.   

Participanții la cursa din 5 iunie, de pe Stadionul Iolanda Balaș Soter se vor bucura, alături de familie, colegi si prieteni de o mulțime de surprize:

  • Program de încălzire pe muzică,

•  Jocuri educative și activități distractive pentru copii,

•  Photo fun booth,

  • Tombola,

• Premii pentru locurile 1,2 și 3 la ficare categorie: Femei -5K, Bărbați- 5K, Învingătoare în lupta cu cancerul – 0,5 K, Fete (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani) – 0,5 K, Băieți (5-7 ani, 8-10 ani, 11-14 ani) – 0,5 K.

Traseul cursei de alergare / plimbare de 5 k este următorul : Start – Stadionul Iolanda Balas Soter- 1 tura de stadion, iesire pe Aleea Primo Nebiolo, Bd Regele Mihai I, pana la Arcul de Triumf, cu intoarcere la Arc, spre Piata Presei Libere, cu intoarcere pe Aleea Primo Nebiolo si apoi se intra in Stadionul Tineretului Iolanda Balas Soter. Delimitarea sensurilor de alegare se va face prin garduri si banda de delimitare.

Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 50 lei pentru Adulți și copii peste 14 ani și 25 lei pentru copiii sub 14 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu si la Sosire) și o medalie la terminarea cursei.

Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 25 mai – 4 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este platit de destinatar).

Race for the Cure este cea mai mare cursa internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a opta ediție in țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei in cursa pentru prevenirea si combaterea cancerului la femei unde anual, conform estimărilor, sunt diagnosticate cu cancer mamar 9.629 de femei la nivel național, iar numărul deceselor se ridică la 3.209.

La edițiile digitale ale cursei Race for the Cure România, din 2020 si 2021 s-au înscris 2.461 de participanți și tot atâtea teste medicale gratuite au fost oferite femeilor vulnerabile, la Centrul Medical de Excelenta Renașterea din București și prin intermediul Unității Medicale Mobile Renașterea.

La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată la competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă.

Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email :  [email protected] / [email protected]

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton