'În această toamnă, mai exact de mâine, la Art Safari avem nu doar artă clasică și impresionistă, dar și mult street art, multe intervenții în spațiu realizate direct de artiști! S-au pictat sute de metri pătrați, s-au cioplit statui, s-au proiectat instalații artistice. Anul acesta, Art Safari a crescut la un al doilea sediu expozițional, necesar și pentru diluarea traficului de vizitatori. Începem vizitarea cu Palatul Dacia-România, viitorul sediu al Pinacotecii Bucureștiului, care va găzdui triada de expoziții – recuperarea unui mare artist de patrimoniu: Samuel Mützner – sau „Pe urmele lui Claude Monet', curatoriată de monograful artistului, istoricul de artă Rodica Marian, apoi Pavilionul Central dedicat farmecului original al unui mare contemporan deja clasicizat, Constantin Piliuță – sau „Culoare de zenit', curatoriată de dr. Călin Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă al României, precum și nelipsitul Pavilion Contemporan, preferatul publicului tânăr, cu expoziția provocatoare „Supereroi/Antieroi', curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu. Continuăm cu Arcub – Hanul Gabroveni unde vizităm expoziția dedicată femeilor-artist din România interbelică – „Seducție și triumf în artă', realizată de
dr. Elena Olariu, director al Pinacotecii București', ne-a declarat Ioana Ciocan, directorul Art Safari.
În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui
mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a
VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26
septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.
Ediția din acest an a Art Safari este una amplă, nu numai
fizic, dar și tematic. Avem
două spații spectaculoase în Centrul vechi dedicate evenimentului și
patru pavilioane expoziționale:
- Pavilionul Muzeal: Samuel Mützner pe urmele lui Claude
Monet - Pavilionul invitat: Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România
- Pavilionul Central: Constantin Piliuță. Culoare de zenit
- Pavilionul Contemporan: Superheroes/Antiheroes. Tendințe în
arta contemporană românească
O ofertă vizuală proaspătă
și variată, copleșitoare cantitativ, la curent cu apetitul pentru diversitate,
care să suplinească puținătatea evenimentelor expoziționale – datorată și
contextului pandemic, ce îngreunează organizarea expozițiilor de amplitudine.
Night Tours
Ediția
Art Safari 2021 nu face excepție când vine vorba de Night
Tours. Atunci, noaptea prinde viață la Art Safari. ‘Experiența de vizitare
cuprinde un tur ghidat în expoziții și muzică live – invitat special Toulouse
Lautrec în fiecare seară ! La Night Tours, stăm de vorbă cu arta și
descoperim secretele din spatele #ArtSafari2021 povestite de ghizii Art Safari,
organizatori și curatori! Iar, pe cei care nu pot ajunge, îi așteptăm să participe
la tururile virtuale alături de Marius Manole (17, 18 și 19 septembrie) și
Horia-Roman Patapievici (pe 24 septembrie) ‘, punctează Ioana Ciocan, director
Art Safari.
Art Safari Kids
La
toate acestea se adaugă programul educațional Art Safari Kids de care se vor putea bucura și în acest an
copiii și familiile lor. Aici, arta li se dezvăluie copiilor pe înțelesul lor,
iar ei învață să își dezvoltă creativitatea participând la ateliere de artă și
tururi ghidate. Ateliere de creație diverse, tururi ghidate special gândite
pentru copii, dar mai ales artă adevărată.
Digital & Floral News
Și noutățile marca Art Safari nu se opresc aici! Din
această toamnă, Art Safari va introduce tururile digitale – vizite cu ghid care
se vor desfășura live și vizite virtuale, pe care doritorii le pot accesa
oricând le permite programul.
Totodată, cu ocazia deschiderii Art
Safari 2021, Ambasada Olandei a dezvelit, în premieră, o copie florală gigant a
uneia dintre picturile expuse în Pavilionul Muzeal, mai exact un magic și uriaș
«Vas cu tufănele»
pictat de Samuel Mützner, vedeta expoziției de artă impresionistă. Instalația
florală, compusă special în Olanda pentru a marca acest moment, are
dimensiunile de 4 x 4 m. Pictura originală măsoară 33 x 42 cm și poate fi
identificată într-una din sălile expoziției dedicate lui Mützner.
Pentru construirea instalației au fost folosite 1.750 de plante, toate de proveniență olandeză, care cântăresc, împreună cu rama metalică, aproximativ 700 kg. La realizarea tabloului gigant din plante ornamentale au lucrat peste 20 de persoane, timp de mai mult de 7 zile.
Cum arată viitorul Art Safari?
Directorul Art Safari, Ioana Ciocan, a anunțat în premieră că
intenționează permanentizarea activității expoziționale a Art Safari, să treacă
de la un muzeu temporar, cu sediu nomad, la o activitate curentă și un sediu
adecvat, instituționalizat. În acest sens, Ioana Ciocan, director Art Safari,
și dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, a anunțat cu
entuziasm semnarea unui parteneriat pe 2 ani, de folosire împreună a spațiului
expozițional al Palatului Dacia-România, destinat pe viitor amenajării
istoricei Pinacoteci a Bucureștiului, precedat de o renovare și organizare
corespunzătoare.
Măsuri de siguranță la Art Safari 2021
Accesul fiecărui vizitator în muzeul temporar se va
face controlat, iar traseul de vizitare este unul tip circuit
unidirecțional. Vizitatorilor le va fi verificată temperatura la intrare, precum
la ediția 2020, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces. Accesul
publicului va fi permis numai în condițiile purtării corespunzătoare a măștii
pe durata vizitei.
Biletele și abonamentele pot
fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro,
dar și la intrarea în Palatul Dacia-România din strada Lipscani nr. 18-20.
Art Safari, operator cultural
independent care acționează pe scena de artă din România, este cunoscut
îndeosebi pentru organizarea anuală a Pavilionului de Artă București, ale cărui
expoziții au fost vizitate de aprox. 195.000 de persoane în cele 7 ediții de
până acum. Alături de expoziţiile curatoriale, organizate în București sau în
străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate
vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate
pentru copii și adolescenţi.