Îngrijirea corpului: pași care te vor ajuta să ai o piele fină

.

Sursa: Shutterstock

Pielea este cel mai mare organ al corpului, motiv pentru care are nevoie de o îngrijire adecvată pentru a-și păstra frumusețea și sănătatea. Află din acest articol cum să îți îngrijești corect pielea pentru a o menține cât mai fină și strălucitoare!


1. Curățarea corectă a pielii

Alegerea produsului de curățare potrivit este primul pas important. În funcție de tipul de piele (uscată, grasă, mixtă, sensibilă), trebuie să cauți ingrediente care să ajute la curățarea în mod specific a pielii sau ingrediente, dacă este cazul, care să controleze producția de sebum și să reducă acneea. De asemenea, trebuie să eviți ingrediente agresive, cum ar fi alcoolul sau parfumurile sintetice, care pot irita pielea. De exemplu, gelurile de curățare, alături de alte creme și loțiuni pentru corp de pe Travelfree.ro au compuși blânzi, care nu agresează pielea și o protejează și hrănesc cu substanțele nutritive de care au nevoie.

Curățarea pielii ar trebui să fie făcută de două ori pe zi (dimineața și seara). În timpul zilei, pielea acumulează impurități de la poluare, transpirația în exces și sebumul, care pot bloca porii și pot duce la apariția acneei. Pentru a adapta rutina de curățare în funcție de factori externi, este recomandat să folosești produse de curățare mai blânde în sezonul rece și mai puternice în sezonul cald.


2. Exfolierea pielii: metode și frecvență optimă pentru un rezultat eficient

Prin exfoliere sunt îndepărtate celulele moarte de piele, ceea ce grăbește procesul de regenerare a acesteia. Frecvența optimă de exfoliere este diferită în funcție de tipul de piele:
– pielea normală și grasă poate beneficia de exfoliere de 2-3 ori pe săptămână;
– pielea sensibilă și uscată ar trebui exfoliată mai rar, de 1-2 ori pe săptămână sau chiar mai puțin.
Este esențial să se evite exfolierea excesivă, care poate deteriora bariera naturală de protecție a pielii și poate provoca iritații sau inflamații.

În vederea alegerii produselor potrivite de exfoliere este important să se informeze și să se testeze diferite produse și metode de pe piață, pentru a găsi cea mai potrivită soluție pentru fiecare tip de piele. De exemplu, un scrub de corp Rituals Sakura, 250 ml, datorită uleiurilor din compoziție îl face ideal pentru o piele sensibilă și uscată.

3. Hidratarea pielii


Hidratarea corectă poate preveni uscăciunea, ridurile și iritațiile. În plus, o piele bine hidratată este mai elastică, luminoasă și rezistentă la factorii externi agresivi.

Înainte de a alege produsele de hidratare potrivite, este important să identifici tipul de piele. Fiecare tip de piele are nevoi specifice și anumite ingrediente și formule sunt mai eficiente pentru diferite tipuri de piele. Asigură-te că citești etichetele produselor pentru a identifica ingrediente potrivite pentru tipul tău de piele.

În ceea ce privește selecția produselor de hidratare, există o varietate de opțiuni disponibile, precum creme, loțiuni, geluri, uleiuri sau seruri. Alege produse fără parabeni, parfumuri sintetice sau alcool, care pot provoca iritații sau alergii. De exemplu, crema de corp Rituals Sakura, 220 ml datorită antioxidanților și a vitaminei E din compoziție, poate hidrata atât o piele grasă, cât și una uscată, fiindcă se absoarbe în totalitate în straturile epidermei.

Aplicarea corectă a produselor de hidratare este, de asemenea, importantă. Aplică produsele într-un strat subțire și uniform, masând ușor pielea pentru a stimula circulația sanguină și a permite absorbția eficientă a ingredientelor active.


Este important să ai o rutină adecvată pentru rezultate satisfăcătoare. Pe lângă curățarea, exfolierea și hidratarea pielii, trebuie să ai o alimentație sănătoasă, să te hidratezi corespunzător și să faci activitate fizică în mod constant. Așadar, nu rata ocazia de a-ți îmbunătăți aspectul și sănătatea pielii printr-o îngrijire holistică corespunzătoare tipului tău de piele!